Stiri | Articole | Live

noiembrie 29, 2023
Alina Gorghiu: Cătălin Cherecheș va fi adus în România printr-o procedură simplificată | AUDIO

Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, va fi adus în țară printr-o procedură simplificată – spune ministrul Justiției, Alina Gorgiu. Există, însă, două scenarii. În cel mai scurt dintre ele, fugarul Cherecheș vafi extrădat în 10 zile. „Dacă persoana condamnată – Cătălin Cherecheș – va fi de acord să se predea și să revină […]

noiembrie 29, 2023
Managerul Spitalului de Psihiatrie Murgeni a demisionat | AUDIO

A demisionat managerul spitalului din Murgeni, unde au murit trei oameni după ce au mâncat pomană trimisă de o mânăstire. Primarul localității i-a aprobat deja cererea. Ioan Carp – managerul Spitalului de Psihiatrie din Murgeni – și-a dat demisia. Acesta s-a aflat la conducerea instituției timp de 30 de ani, în diferite funcții. Primarul din […]

noiembrie 29, 2023
Magazinele, obligate să includă informații speciale pe etichetele produselor care conțin făină de insecte, legea adoptată miercuri de Camera Deputaților | AUDIO

Este oficial: Avem lege care reglementează modul în care se prepară și se vând în România alimentele care conțin făină de insecte. Magazinele sunt obligate să includă mențiuni speciale pe etichetele produselor care conțin făină de gândaci, greieri și lăcuste. Legea a fost adoptată azi de Camera Deputaților și merge la promulgare. Legea interzice utilizarea […]

noiembrie 29, 2023
STUDIU. Românii nu au o imagine clară asupra sistemului RetuRO Garanție-Returnare | AUDIO

În România se va lansa de joi, 30 noiembrie 2023, sistemul RetuRO Garanție-Returnare, proiectul prin care țara noastră își dorește să impulsioneze piața de reciclare. Cu toate acestea, românii nu au o imagine clară asupra modului de funcţionare a acestuia, arată rezultatele unui studiu de piaţă Potrivit studiului efectuat de o agenție de marketing, 9 […]

noiembrie 29, 2023
90 de voturi pentru ridicarea imunității lui Florin Cîțu | VIDEO

Parlamentarii au votat miercuri – 29 miercuri 2023 – pentru ridicarea imunității lui Florin Cîțu. Au fost înregistrate 90 de voturi „pentru”. De miercuri, Senatul cere urmărirea penală a lui Florin Cîțu. UPDATE 13:52. 90 de voturi pentru ridicarea imunității lui Florin Cîțu S-a votat pentru ridicarea imunității lui Florin Cîțu cu 90 de voturi […]

noiembrie 29, 2023
Procurorii pot începe urmărirea penală pentru Florin Cîțu. Senatul a votat ridicarea imunității parlamentare

Senatul a ridicat imunitatea parlamentară a senatorului Florin Cîțu, la solicitarea DNA. Procurorii îl acuză pe fostul premier că a aprobat cumpărarea nejustificată a 52 de milioane de doze de vaccin anti-Covid. În lipsa imunității parlamentare, urmărirea penală poate începe.   Sursa: europalibera.org

noiembrie 29, 2023
Senatul a votat ridicarea imunității parlamentare pentru fostul premier Florin Cîțu

Senatul a ridicat imunitatea parlamentară a senatorului Florin Cîțu, la solicitarea DNA. Procurorii îl acuză pe fostul premier că a aprobat cumpărarea nejustificată a 52 de milioane de doze de vaccin anti-Covid. În lipsa imunității parlamentare, urmărirea penală poate începe.   Sursa: europalibera.org

noiembrie 29, 2023
Controversele reuniunii OSCE de la Skopje. Va veni și Serghei Lavrov? Cine va prelua președinția organizației?

Două mari întrebări planează asupra reuniunii OSCE de la Skopje, care începe pe 30 noiembrie - 1 decembrie. În primul rând, va veni la reuniune Serghei Lavrov, ministrul de Externe rus? În al doilea rând, cine va prelua președinția rotativă a Organizației pentru Cooperare și Securitate în Europa?   Sursa: europalibera.org

noiembrie 29, 2023
Controversele reuniunii OSCE de la Skopje. Va veni și Serghei Lavrov? Cine va prelua șefia?

Două mari întrebări planează asupra reuniunii OSCE de la Skopje, care începe pe 30 noiembrie - 1 decembrie. În primul rând, va veni la reuniune Serghei Lavrov, ministrul de Externe rus? În al doilea rând, cine va prelua președinția rotativă a Organizației pentru Cooperare și Securitate în Europa?   Sursa: europalibera.org

noiembrie 29, 2023
Controversele reuniunii OSCE de la Skopje. Prezența lui Serghei Lavrov și cine va prelua șefia?

Două mari întrebări planează asupra reuniunii OSCE de la Skopje, care începe pe 30 noiembrie - 1 decembrie. În primul rând, va veni la reuniune Serghei Lavrov, ministrul de Externe rus? În al doilea rând, cine va prelua președinția rotativă a Organizației pentru Cooperare și Securitate în Europa?   Sursa: europalibera.org

noiembrie 29, 2023
Klaus Iohannis a promulgat Legea Pensiilor

Administrația Prezidențială a transmis că președintele României a promulgat miercuri – 29 noiembrie 2023 – Legea Pensiilor, printre alte decrete semnate miercuri. „Decrete semnate de Președintele României, Klaus Iohannis: Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 29 noiembrie 2023, următoarele decrete: Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2023 privind […]

noiembrie 29, 2023
Vot pe tema ridicării imunității lui Florin Cîțu | VIDEO

Parlamentarii votează miercuri – 29 noiembrie 2023 – ridicarea imunității lui Florin Cîțu în dosarul achiziției de vaccinuri anti-COVID. Florin Cîțu a fost acuzat de abuz în serviciu. „Mi-am îndeplinit corect atribuțiile pe care le-am avut cu respectarea legislației în vigoareFlorin Cîțu. Au trecut trei ani de la pandemie. Omenirea era supusă unei situații fără […]

noiembrie 29, 2023
29 November 2023

    Sursa Youtube

noiembrie 29, 2023
UPDATE SERĂ PT.4! #shorts

#sera #update #casebune Magazinul nostru - https://gb.ro/ Pasionat de sport? - https://winwin.fit/ Newsletter - UPDATE YOU - https://georgebuhnici.substack.com/ Hai pe Telegram - https://t.me/s/buhnici Cold Wallet Pentru Crypto - https://gb.ro/ledger-nano-s-plus/ Cei mai buni pe Case Smart - https://green-electric.ro / 0742 568 369 Cei mai buni pe Încălzire/Răcire/Instalații - https://pompedecaldura.eu/ Devino membru în comunitatea Buhnici.ro - https://www.youtube.com/channel/UCNz5n8PoSGYSwkOH_SMnl2A/join […]

noiembrie 29, 2023
Forțele ucrainene au doborât 21 de drone și două rachete lansate de Rusia

Rusia a atacat cu drone și rachete regiuni din sudul Ucrainei în noaptea de 28-29 noiembrie cu drone din direcția orașului rus Primorsko-Akhtarsk, precum și cu rachete aeriene ghidate trase din spațiul aerian al regiunii ocupate Herson.   Sursa: europalibera.org

noiembrie 29, 2023
Prima deszăpezire în Gorj: Angajații au aruncat sare și nisip cu mâna din cupa buldoexcavatorului | VIDEO

Prima deszăpezire s-a dovedit a fi un eșec pentru autoritățile dintr-o localitate din Gorj. Șoferii au surprins imagini în timpul acțiunii care au stârnit reacții diverse. În timp ce unii se amuză, alții își arată indignarea față de cheltuirea banului public. În localitatea Mătăsari, marți, a fost prima zi de ninsoare. Pentru că drumurile din […]

noiembrie 29, 2023
Primăria introduce reducerea de miercuri pentru toți brașovenii care vor să schieze în Poiana Brașov | AUDIO

Primăria introduce reducerea de miercuri pentru toți brașovenii care vor să schieze în Poiană. Parte dintre pârtiile din stațiune se deschid de joi pentru minivacanța de 1 Decembrie. Iubitorii sporturilor de iarnă din municipiul Brașov au, începând din acest an, o reducere de 50 la sută miercurea pentru cartelele care le permit accesul pe pârtie. […]

noiembrie 29, 2023
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, urmează să fie extrădat | AUDIO

Prins în Augsburg, Germania primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş urmează să fie extrădat. Acesta părăsise România cu puțin înainte să fie condamnat  la închisoare pentru luare de mită. Condamnat definitiv la 5 ani de închisoare şi dat în urmărire internațională după ce a fugit din ţară, primarul Cătălin Chereches a fost prins de polițiștii […]

noiembrie 29, 2023
3 minute | Lagărele lui Ceaușescu. Ce aduce armistițiul. Fără drum între Rusia și Finlanda

Nimeni nu știe cum și când vor reuși să depășească traumele războiului civilii ucraineni, israelieni, palestinieni. România nu a scăpat de traumele comunismului nici la 34 de ani de la Revoluție. Mii de copii au murit bolnavi și nemâncați în cămine comuniste. Dosarele nu au ajuns în instanță.   Sursa: europalibera.org

noiembrie 29, 2023
Primarul condamnat, Cătălin Cherecheș, a fost prins în Germania

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare, a fost prins și reținut de poliție în Augsburg, Germania. El a fost dat în urmărire internațională după ce a reușit să fugă din țară, în aceeași zi cu pronunțarea sentinței.   Sursa: europalibera.org

noiembrie 29, 2023
Primarul condamnat Cătălin Cherecheș a fost prins în Germania

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, a fost prins și reținut de poliție în Augsburg, Germania. El a fost dat în urmărire internațională după ce a reușit să fugă din țară, în aceeași zi cu pronunțarea sentinței.   Sursa: europalibera.org

noiembrie 28, 2023
Soția șefului spionajului militar ucrainean a fost otrăvită

Marianna Budanova, the wife of the chief of Ukraine's military intelligence, Kyrylo Budanov, has been poisoned with heavy metals and is currently in hospital, media reported.   Sursa: europalibera.org

noiembrie 28, 2023
Soția șefului spionajului militar ucrainean ar fi fost otrăvită

Marianna Budanova, the wife of the chief of Ukraine's military intelligence, Kyrylo Budanov, has been poisoned with heavy metals and is currently in hospital, media reported.   Sursa: europalibera.org

noiembrie 28, 2023
Președintele Iohannis îl numește pe generalul Vlad Gheorghiță la conducerea Statului Major al Armatei

Președintele Klaus Iohannis a decis marți seară că generalul-locotenent Vlad Gheorghiță va fi noul şef al Statului Major al Apărării, în locul generalului Daniel Petrescu, căruia i se încheie mandatul.   Sursa: europalibera.org

noiembrie 28, 2023
Generalul Gheorghiță Vlad a fost numit la conducerea Statului Major al Armatei

Președintele Klaus Iohannis a decis marți seară că generalul-locotenent Gheorghiță Vlad va fi noul şef al Statului Major al Apărării, în locul generalului Daniel Petrescu, căruia i se încheie mandatul.   Sursa: europalibera.org

noiembrie 28, 2023
Vatican: Papa Francisc nu va participa la COP28, la sfatul medicilor

Papa Francisc nu va participa la COP28 din Dubai, a transmis Biroul de Presă al Vaticanului marți seara, 28 noiembrie 2023. Comunicatul transmite că vizita a fost anulată la sfatul medicilor, după ce, 6 ore mai devreme Vaticanul anunța că „în participarea la COP28, Papa Francisc va face istorie ca primul Papă care a participat […]

noiembrie 28, 2023
Cătălin Cherecheș, prins în Germania. Reacția lui Cătălin Predoiu

Primarul din Baia Mare a fost prins în urmă cu puțin timp în Germania . Cătalin Cherecheș a fugit din țară vineri, înainte de a fi condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru corupție. „Felicit şi mulţumesc poliţiştilor şi partenerilor instituţionali interni și externi, români și germani, care au cooperat direct şi permanent pentru […]

noiembrie 28, 2023
TAP, PINCH, CLENCH! APPLE WATCH ULTRA2

#APPLE #WATCH #ULTRA2 Magazinul nostru - https://gb.ro/ Pasionat de sport? - https://winwin.fit/ Newsletter - UPDATE YOU - https://georgebuhnici.substack.com/ Hai pe Telegram - https://t.me/s/buhnici Cold Wallet Pentru Crypto - https://gb.ro/ledger-nano-s-plus/ Cei mai buni pe Case Smart - https://green-electric.ro / 0742 568 369 Cei mai buni pe Încălzire/Răcire/Instalații - https://pompedecaldura.eu/ Devino membru în comunitatea Buhnici.ro - https://www.youtube.com/channel/UCNz5n8PoSGYSwkOH_SMnl2A/join […]

noiembrie 28, 2023
Cosmin Andreica, despre cazul Cherecheș: De vineri până duminică au fost doar eliberări din funcție cu titlul de demiteri / Acesta va fi viitorul dacă intrăm în Schengen | VIDEO

Cosmin Andreica – liderul sindicatului Europol – a fost invitatul lui Tudor Mușat în emisiunea „Piața Victoriei” de marți, unde a vorbit și despre cazul Cherecheș, subliniind că a fost vorba despre o eroare umană: „polițistul de frontieră avea o vechime de 21 de ani în activitate, el a fost recompensat de nenumărate ori în […]

noiembrie 28, 2023
CCR: Eliminarea pensiilor speciale ale foștilor parlamentari, neconstituțională

Curtea Constituţională a decis marți că eliminarea pensiilor foştilor parlamentari este neconstituţională. Judecătorii CCR spun că indemnizația parlamentarilor pentru limită de vârstă este un drept legal dobândit, iar eliminarea ei ar crea o „insecuritate juridică vădită”.   Sursa: europalibera.org

noiembrie 28, 2023
Cosmin Andreica, despre lipsa de polițiști din România: 35.000 – 40.000 de angajați lipsă în sistem, dacă vorbim despre toate nevoile unităților care încadrează polițiști | VIDEO

Sindicaliștii spun că lipsa personalului, a dotărilor, a salariilor decente și a reformei sistemului impun discutarea situației în CSAT. Ministrul de Interne promite schimbări și cere bani în plus de la buget. Cosmin Andreica – liderul sindicatului Europol – a fost invitatul lui Tudor Mușat în emisiunea „Piața Victoriei” de marți. „Dacă este să vorbim […]

noiembrie 28, 2023
CURIOSITY 199 - APA STINGE PĂMÂNTUL!

#TECHNEWS #CURIOSITY #PODCAST Clip integral aici: https://www.youtube.com/watch?v=3Md27Jwf2zM&ab_channel=GeorgeBuhnici Magazinul nostru - https://gb.ro/ Pasionat de sport? - https://winwin.fit/ Newsletter - UPDATE YOU - https://georgebuhnici.substack.com/ Hai pe Telegram - https://t.me/s/buhnici Cold Wallet Pentru Crypto - https://gb.ro/ledger-nano-s-plus/ Cei mai buni pe Case Smart - https://green-electric.ro / 0742 568 369 Cei mai buni pe Încălzire/Răcire/Instalații - https://pompedecaldura.eu/ Devino membru în […]

noiembrie 28, 2023
Toți muncitorii indieni prinși în tunelul prăbușit, salvați | VIDEO

Toți cei 41 de muncitori indieni au fost salvați marți seara din tunelul distrus după 17 zile în care au fost prinși în subteranul Munților Himalaya, scrie The Guardian. #WATCH | #Uttarakhand Chief Minister #PushkarSinghDhami and Union Minister General V K Singh met the labourers rescued from the tunnel by relief teams. pic.twitter.com/hDvsn0QjK2 — The […]

noiembrie 28, 2023
Gregorian Bivolaru, arestat în Franța, ca lider al sectei Atman. Acuzații: viol, răpire, trafic de persoane

Poliția franceză a demantelat marți o rețea a federației de yoga Atman și a reținut 41 de persoane, inclusiv pe liderul său spiritual, Gregorian Bivolaru, suspectat de viol, răpire, trafic de persoane, constituire de grup infracțional și abuz de slăbiciune în grup organizat ca sectă.   Sursa: europalibera.org

noiembrie 28, 2023
Gregorian Bivolaru, arestat în Franța, ca lider al sectei Atman. Viol, răpire, trafic de persoane

Poliția franceză a demantelat marți o rețea a federației de yoga Atman și a reținut 41 de persoane, inclusiv pe liderul său spiritual, Gregorian Bivolaru, suspectat de viol, răpire, trafic de persoane, constituire de grup infracțional și abuz de slăbiciune în grup organizat ca sectă.   Sursa: europalibera.org

noiembrie 28, 2023
Havana - Define M/V

Watch the official M/V for #Define performed by Havana Looking for a new jam ? Follow the ! #FollowTheCat Get it here https://orcd.co/define Stay updated on all the new trendy music with our playlist ! Spotify link ➜ https://bit.ly/RomanianHitsSpotify Follow @havana • Facebook: https://www.facebook.com/HavanaOfficial/ • Instagram: https://www.instagram.com/havanamusic/​ Music: Chirinciuc Ion, Sorin Seniuc, Alexandra Miron; Lyrics: […]

noiembrie 28, 2023
Despre increderea de sine cu @FeliOfficial

Nu uita sa te abonezi la canalul HaHaHa Production: http://bit.ly/SubscribetoHaHaHa Asculta muzica HaHaHa Production : https://bit.ly/3D6teWqhahahaofficialplaylist Pentru concerte: [email protected], 0729957925 Pentru licentieri: [email protected] HaHaHa Production Online: Instagram: https://instagram.com/hahaha_production/ Facebook: https://www.facebook.com/hahahaproduction/ TikTok: https://www.tiktok.com/@hahaha.production Twitter: https://twitter.com/HaHaHaTeam Spotify: https://bit.ly/HaHaHaProduction Creat de HaHaHa Production ®: Artist: Muzica: Versuri: (C) & (P) 2022 HaHaHa Production ® & Cat Music Contact: […]

noiembrie 28, 2023
Surse: România nu intră în Schengen nici în 2023, deși tema se află pe agenda provizorie a JAI | AUDIO

România nu intră în Schengen nici în acest an. Deşi tema este pe agenda provizorie a Consiliului JAI (Justiţie şi Afaceri Interne ) din 4-5 decembrie, aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu fi supusă la vot, afirmă surse guvernamentale. Conform agendei provizorii, mari, 5 decembrie, în a doua zi a Consiliului JAI vor […]

noiembrie 28, 2023
Gregorian Bivolaru, arestat de poliția franceză și acuzat de abuzuri sub pretextul practicării de yoga trantrică. Alte 41 de persoane, arestate în același caz

41 de persoane au fost arestate marți, 28 noiembrie 2023, de poliția franceză, fiind suspectate că ar avea legături cu o sectă internațională acuzată de numeroase abuzuri sub pretextul practicării yoga. Printre aceștia se află și Gregorian Bivolaru, scrie cotidianul Le Parisien. Declarațiile au fost făcute de surse apropiate dosarului, confirmând o informație apărută în […]

noiembrie 28, 2023
Podul Giurgiu – Ruse: Se va circula pe o singură bandă până pe 22 decembrie

Pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse se va circula pe o singură bandă până pe 22 decembrie 2023. Se fac reparaţii la rosturile de dilatare, pe partea bulgară a podului. În prezent, camioanele aşteaptă timp de 6 ore la controlul de frontieră pentru a trece în Bulgaria. Pentru autoturisme, timpul de aşteptare prin Vama Giurgiu […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro