Lideri ai mediului de afaceri semneaza Declaratia de la Tokyo

februarie 18, 2008

Cu ocazia Summitului Climate Savers a fost lansata Declaratia de la Tokyo, o initiativa menita sa raspunda la problema urgenta reprezentata de schimbarile climatice. Summitul Climate Savers este organizat de WWF International si Sony, la sediul central al companiei din Tokyo.

Semnatari sunt 12 companii de top, printre care Tetra Pak, Nokia sau Sony, care au subliniat nevoia de a reduce emisiile globale de gaze cu efect de sera cu mai mult de 50% pana in anul 2050 si de actiona astfel incat acestea sa scada in urmatorii 10 - 15 ani, facand posibila mentinerea cresterii temperaturii globale sub pragul critic de 2 grade.

Prezentata de catre Howard Stringer, presedinte si CEO Sony, in ajunul celei de-a treia aniversari a Protocolului de la Kyoto, Declaratia de la Tokyo reprezinta cea mai importanta initiativa a comunitatii globale de afaceri in ceea ce priveste lupta impotriva schimbarilor climatice.

,,Noi, cei de la Sony, consideram ca este imposibil ca o afacere sa se dezvolte intr-un mediu degradat. De aceea, ne simtim obligati sa folosim experienta noastra tehnologica si know-how-ul, pentru a reduce impactul asupra planetei si pentru a-i ajuta pe clientii nostri sa-si reduca impactul in viata de zi cu zi", a declarat Howard Stringer. ,,Intotdeauna am considerat ca avem obligatia de a actiona responsabil la nivelul tuturor activitatilor noastre, pentru a micsora impactul asupra mediului si, in acelasi timp, de a folosi talentul nostru unic pentru a rezolva, impreuna cu partenerii si colegii nostri de breasla, problemele de mediu," a mai adaugat Stringer.

Multe dintre companiile semnatare ale Declaratiei de la Tokyo, dar si alte companii care fac parte din programul Climate Savers, si-au depasit deja obiectivele ambitioase de reducere a emisiilor - obiective formulate dupa aderarea la acest program. Prin semnarea acestei declaratii, companiile merg mai departe, luandu-si angajamentul de a-si convinge partenerii de afaceri sa ia masuri eficiente pentru reducerea impactului asupra climei. Totodata, companiile si-au asumat responsabilitatea de a promova in randul consumatorilor un stil de viata care sa presupuna cat mai putine emisii de dioxid de carbon.

"Programul Climate Savers, lansat de WWF, si Declaratia de la Tokyo, demonstreaza rolul important pe care il poate avea sectorul de business in initierea unor actiuni de succes impotriva schimbarilor climatice. Companiile au un impact considerabil asupra mediului, dar, prin inovatie tehnologica, initiativa si colaborare cu partenerii de afaceri, autoritati si societatea civila, pot fi si parte a solutiei. Speram ca actiunile intreprinse la nivel international sa isi gaseasca ecou si in mediul de afaceri din Romania, unde consecintele schimbarii climei sunt din ce in ce mai vizibile. Identificarea unor solutii realiste si eficiente pentru afaceri durabile si implementarea practica a acestora, pentru reducerea impactului asupra mediului, trebuie sa fie o prioritate pentru companii. Pentru ca ceea ce este sanatos pentru mediu, este sanatos si pentru mediul de afaceri.", a declarat Dana Caratas, Coordonator Comunicare WWF Programul Dunare-Carpati Romania.

Prin semnarea Declaratiei de la Tokyo, companiile din cadrul programului Climate Savers reitereaza imperativitatea si beneficiile actiunilor inovative impotriva schimbarilor climatice. Semnatarii declaratiei sunt: Allianz, Catalyst, Collins, Hewlett Packard, Nike, Nokia, Novo Nordisk, Sagawa, Sony, Spitsbergen Travel, Tetra Pak and Xanterra.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro