Întrevederea prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, cu omologul său din Republica Irlanda, Leo Varadkar

Galerie foto Conferinţă comună de presă a premierilor roman şi irlandez [Check against delivery] Viorica Dăncilă: Este pentru prima dată, după 15 ani, cand un prim ministru irlandez vizitează Romania şi acest lucru este cu atat mai important, cu cat ne aflăm intr-o perioadă deosebită: aniversarea Centenarului Romaniei şi pregătirea preluării preşedinţiei Consiliului UE de către Romania la 1 ianuarie 2019, dar şi discuţiile ample privind viitorul UE. Am avut impreună cu domnul prim ministru discuţii constructive care au făcut referire atat la agenda bilaterală, cat şi la teme de interes pe agenda europeană. Am salutat faptul că, anul trecut, schimburile comerciale dintre Romania şi Irlanda au atins un varf istoric de peste 500 de milioane de euro. Ne bucură prezenţa in Romania a 892 de companii irlandeze şi dorim să extindem cooperarea economică şi comercială. In acelaşi timp, ne dorim ca investitori din Irlanda să vină in Romania, incurajăm şi investitori din Romania să meargă in Irlanda şi, in acest sens, am discutat cu domnul prim ministru despre modificarea Legii achiziţiilor publice, dar şi despre Legea parteneriatului public-privat. Ştim experienţa şi expertiza Irlandei in ceea ce priveşte parteneriatul public-privat şi ne dorim să avem un schimb de bune practici, motiv pentru care am hotărat să iniţiem un grup de lucru. In acelaşi timp, vrem să ii mulţumim domnului prim-ministru pentru aprecierea de care se bucură comunităţile romaneşti din Irlanda. Irlanda este printre statele membre ale Uniunii Europene in care copiii romani beneficiază, in şcolile publice, de cursuri de limbă, civilizaţie şi cultură romanească. Am discutat despre potenţialul pe care il au cele două ţări in ceea ce priveşte cooperarea şi am hotărat că trebuie să intărim cooperarea sectorială. Aşa cum am spus la inceput, am abordat şi teme de pe agenda europeană. Am vorbit despre cadrul financiar multianual şi am stabilit că trebuie să există un echilibru intre politicile noi – mă refer la apărare, cercetare, migraţie, Erasmus+, protejarea frontierelor – şi politicile tradiţionale privind politica de coeziune şi politica agricolă comună (PAC). Ştim cat de important este sectorul agricol atat pentru Romania, cat şi pentru Irlanda, şi de aceea am hotărat să susţinem punctele comune in cadrul politicii agricole comune, punctele care avantajează cele două ţări, cum ar fi tineretul, incurajarea tinerilor să vină către agricultură sau protejarea impotriva dezastrelor. Am vorbit şi despre politica de coeziune şi l-am invitat domnul prim-ministru să participe la conferinţa pe care o vom organiza la Bucureşti pe 30 octombrie, anul acesta. Am vorbit despre Brexit, am vorbit despre viitorul Uniunii Europene şi, bineinţeles, despre prezenţa la summit-ul care va avea loc la Sibiu, pe data de 9 mai, anul viitor. Vreau să ii mulţumesc incă o dată domnului prim-ministru pentru abordarea constructivă şi sper ca această vizită in Romania să dea startul unei cooperări mult mai fructuoase şi mult mai stranse intre Romania şi Irlanda, atat in plan bilateral, cat şi in plan european. Leo Varadkar: Vă mulţumesc foarte mult! Sunt incantat să o intalnesc pe doamna prim-ministru Dăncilă, astăzi, aici. Sunt bucuros şi totuşi surprins să aflu că e prima vizită a unui prim-ministru irlandez in 15 ani. Era momentul ca acest lucru să se intample. De aceea, e o mai mare bucurie pentru mine că mă aflu aici. Am mai fost prezent in Romania acum 15-20 de ani, ca student, dar cred că anul viitor, pe măsură ce Romania va susţine preşedinţia Consiliului European, toţi membrii cabinetului irlandez vor face vizite in Romania şi vom fi mult mai apropiaţi unii de ceilalţi. Am fost incantat să aflu că, in mandatul dumneaei de parlamentar european, doamna Dăncilă a fost prezentă timp de două săptămani in capitala Irlandei, Dublin, şi sper să revină cat se poate de repede. Am căzut de acord asupra faptului că relaţia bilaterală intre Romania şi Irlanda a devenit din ce in ce mai puternică in ultimii ani. Avem o comunitate foarte mare, numeroasă, de romani in Irlanda – in jurul a 70.000, ceea ce reprezintă cam 1,5% din populaţia ţării. Este o comunitate valorificată, o comunitate bine integrată, la care ţinem. Aşa cum a menţionat şi doamna prim-ministru, se predă limba romană in şcolile irlandeze şi sunt cu adevărat nişte buni ambasadori ai naţiunii membrii comunităţii romanești din Irlanda. Legăturile comerciale sunt din ce in ce mai puternice: s-a dublat, practic, schimbul comercial, in ultimii zece ani. Șase din principalele zece companii irlandeze sunt prezente in Romania, iar eu mă voi intalni cu o parte din reprezentanții dumnealor, in această după-amiază. Am avut o conversaţie foarte plăcută despre de planurile Romaniei pentru prima preşedinţie a Consiliului Europei şi tema principală – de coeziune şi valori europene – este una cu care ne identificăm foarte bine. Va fi o preşedinţie extrem de ocupată, pentru că avem in martie Brexit şi in mai alegerile europarlamentare, incercăm să negociem un nou cadru multianual financiar. Agenda este extrem de ocupată, luand in considerare şi faptul că, in mai, avem acea intalnire de la Sibiu, unde vom prezenta viitorul Uniunii Europene şi vom descoperi ce trebuie făcut. Sunt extrem de incantat de sprijinul pe care doamna premier l-a acordat Irlandei, la secţiunea de Brexit, in ceea ce priveşte graniţa Irlandei de Nord cu Irlanda. Sperăm că nu va fi un hard Brexit, ci unul care va menţine graniţa la un nivel optim, cum este acum. Am discutat in timpul dejunului despre bugetul UE, care va trebui să reflecte noile provocări, cum ar fi să crească dezvoltarea economică şi numărul de locuri de muncă, să atat gestionăm migraţia, cat şi elementul de securitate, dar şi să contracarăm schimbările climatice, care, din cate am inţeles, cauzează inundaţii şi ploi in Romania, in timp ce in Irlanda avem secetă. Şi am căzut de comun acord că trebuie să susţinem, cel puţin financiar, la acelaşi nivel, elementele de coeziune şi de politică agricolă comună, extrem de importante şi pentru Irlanda, şi pentru Romania. Şi sunt singur că, atunci cand voi fi intrebat despre de ce se intamplă in această zonă a Europei – in ceea ce priveşte Balcanii de Vest, integrarea europeană a Moldovei sau a Ucrainei – sunt sigur că d-na Dăncilă este o persoană care mă poate informa corect pe aceste subiecte. Am hotărat să creăm, in momentul de faţă, un grup de lucru care să se ocupe de partea de parteneriat public-privat, cu accent pe elemente de infrastructură şi transport, unde Irlanda deţine foarte multă experienţă. Vă mulţumesc incă o dată, doamnă prim-ministru, pentru această discuţie foarte constructivă!

Comments

comments