Ilie Cioara. Un mistic iluminat

Ilie Cioara a fost un mistic iluminat care și-a trăit întreaga viață în București, România. El nu aparținea niciunei filiații, trăind aproape total izolat, într-o țară comunistă, fără niciun contact cu filozofiile non-dualiste, cu Zen, sau cu orice altă tradiție spirituală. Atras inițial de misticismul creștin, a practicat o mantră timp de douăzeci de ani, până când într-o zi a simțit impulsul să-și abandoneze mantra și să practice pur și simplu tăcerea mentală, ascultând zgomotele care veneau de pe stradă și trăind total “acum”. După câțiva ani în care a practicat această tăcere mentală, într-o dimineață, când s-a trezit, și-a dat seama că din punct de vedere psihologic funcționa într-un mod total diferit față de seara precedentă. Agitația obișnuită îi dispăruse din minte. Într-o stare de seninătate pe care nu o simțise niciodată până atunci, era în comuniune perfectă cu întregul.

Scrierile sale, adunate în șaisprezece cărți, descriu experiența meditației și a Iluminării, precum și practica „cunoașterii de sine” folosind atenția globală. În toate cărțile lui Ilie Cioară, ca și în cazul lui Ramana Maharshi, Krishnamurti sau Eckhart Tolle, mesajul lui este unul simplu, care vorbește despre descoperirea naturii noastre divine în tăcerea minții.

Iată modul în care autorul descrie experiența sa iluministă:

„Aveam cincizeci și cinci de ani. Într-o dimineață, când m-am trezit, am observat că din punct de vedere psihologic funcționam diferit față de noaptea precedentă. Agitația obișnuită dispăruse din minte. Într-o stare de seninătate pe care nu o mai simțisem până acum, funcționarea mea mentală era în comuniune perfectă cu întreaga mea structură somatică. Până au trecut câteva ore nu mi-am dat seama ce mi s-a întâmplat, fără nicio intenție din partea mea. Am fost, ca să folosesc o analogie, în situația unui orb de la naștere care, după o operație, tocmai o văzuse pentru prima dată. Totul în jurul meu era nou. Avea o perspectivă globală asupra lucrurilor, pentru că o minte tăcută permite simțurilor să perceapă lucrurile așa cum sunt. Datorită acelei tăceri, totalitatea minții devenise o oglindă imensă în care se reflecta lumea exterioară, iar lumea pe care simțurile mele o percepeau direct mi-a dezvăluit realitatea ei. Am simțit față de semenii mei, fie că erau prieteni apropiați sau străini absoluți, o iubire nediferențiată pe care nu o mai trăisem până în acel moment. Dacă a apărut vreo reacție a minții, aceasta a dispărut imediat după contactul cu scânteia atenției impersonale. O stare de fericire tăcută și atotcuprinzătoare m-a caracterizat în toate împrejurările, fie că sunt plăcute sau dureroase. M-am comportat ca un simplu martor, pe deplin conștient de tot ce se întâmpla în jurul meu, ceea ce nu mi-a afectat în niciun fel starea de pace absolută. Starea Sublimului este, desigur, dificil de descris, dar nu imposibil pentru cineva care practică cu adevărat conștientizarea să experimenteze. Pentru a-l comunica, limbajul este simplu și direct, nu trece prin filtrul rațiunii, pentru că eul, cu percepția lui subiectivă, nu mai există. Ca să spunem așa, este „golul psihologic” care trăiește momentul actual, exprimă această întâlnire în cuvinte și, în același timp, rămâne pe deplin prezent și disponibil pentru momentul următor.”

În cartea Moartea morţii şi desăvârşirea, Ilie Cioara descrie experiența decorporalizării și lumea de dincolo. Acest document parapsihologic vorbește despre transformarea radicală a omului vechi, prin înlocuirea lui cu noua structură, asemănătoare Sursei din care provine, doar prin smerită tăcere a "sinelui", Absolutul. Prin această modalitate de abordare a vieţii, practicantul descoperă singur că în el se află atât discipolul cât şi maestrul. Adică ego-ul - creaţie spaţio-temporală, şi non-ego-ul sau Sacrul, în a cărui prezență trebuie să tacă tot ceea ce este efemer. Clipa întâmpinată în acest mod oferă Eternitatea.

Cauti Gazduire Web? Alege Speedhost.ro