Hugh Laurie va concerta la București

martie 25, 2014

Starul britanic din serialul de televiziune "Dr. House" va susține un concert pe 12 iulie, la Sala Palatului din București. Anul trecut, Hugh Laurie și-a lansat cel de-al doilea album muzical din carieră, "Didn't It Rain", ce include piese de jazz și blues. Dupa lansarea acestuia și după un turneu sold-out în America de Sud, Australia și Noua Zeelandă, Hugh Laurie a decis să își extindă turneul mondial și în Europa, în această vară.

Carismaticul Doctor House își va impresiona fanii pe 12 iulie, la Sala Palatului, începând cu ora 20.00, printr-un show inedit din care nu va lipsi umorul ironic specific cu care ne-a obișnuit. Biletele se gasesc in rețeaua Eventim - magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești sau online pe www.eventim.ro. În functie de categorie, pretul unui bilet variază de la 310 lei - categoria VIP până la 125 de lei-categoria a IV-a.

Hugh Laurie s-a născut în Oxford (Marea Britanie), pe 11 iunie 1959. A studiat la Oxford și Eton. A jucat în filme de lungmetraj precum "Rațiune și simțire" (1995), seria "Stuart Little", "Maybe Baby" (2000), "Street Kings" (2008), dar a devenit celebru pe plan mondial datorită rolului său din serialul "Dr. House". Pentru rolul din acest serial, Hugh Laurie a fost recompensat cu două premii Globul de Aur și alte trei nominalizări la prestigioasele trofee, două premii ale Sindicatului actorilor americani, două premii ale Asociației criticilor de televiziune și a fost nominalizat de cinci ori la premiile Emmy.

 

 

 

 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro