Fostul ministru american al Apărării critică reacția administrației Trump la protestele antirasiale

iunie 5, 2020

O serie de foști înalți militari americani critică sugestia președintelui Donald Trump de a folosi eventual armata împotriva demonstranților.

După ce la începutul săptămânii președintele Donald Trump a provocat controverse, cerând ca armata să fie trimisă să „domine” străzile din orașe americane unde au loc demonstrații antirasiale, au urmat și reacțiile critice din partea unor foști înalți ofițeri.

În cursul zilei de miercuri, fostul ministru al apărării din administrația Trump, James Mattis l-a criticat pe președinte, ceea ce a stârnit un ecou imediat, în mediile de informare, dat fiind prestigiul fostului general și ministru.

Mattis a scris că Donald Trump își bate joc de Constituție, arătându-se dezgustat de maniera în care administrația s-a raportat la manifestațiile de protest care au urmat uciderii lui George Floyd. „Când am intrat în armată, în urmă cu 50 de ani” - a scris Mattis, „am jurat să sprijin și să apăr Constituția. Nu mi-am imaginat niciodată că unor militari care au depus același jurământ li se va ordona, indiferent de circumstanțe, să violeze drepturile constituționale ale cetățenilor americani, cu atât mai puțin pentru o bizară sesiune foto a comandantului suprem ales, având alături conducerea militară”.

Mattis a scris că trebuie respinsă orice comparație – așa cum a făcut-o actualul ministru al apărării - între străzile orașelor americane și un “câmp de bătălie”. James Mattis a explicat ca militarizarea unei riposte la manifestații crează senzația unui conflict-care este fals-între militari și societatea civilă. Fostul ministru a mai scris: „Donald Trump este primul președinte din viata mea care nu încearcă să unească poporul american, nici măcar nu pretinde să o facă. În schimb încearcă să ne divizeze. Suntem martorii consecințelor a trei ani de efort deliberat, în acest sens. Suntem martorii a trei ani lipsiți de o conducere matură” – declarații ale fostului ministru al apărării, în administrația Trump.

Membri ai Gărzii Naționale pe străzile din Washington, 4 iunie 2020.

La numai trei ore dupa aceea, Donald Trump l-a atacat pe Twitter pe Mattis, scriind că probabil singurul lucru pe care-l are în comun cu fostul președinte Obama este că ambii l-au concediat pe Mattis, caracterinzându-l drept „ cel mai supraevaluat general din lume”.

În realitate, Mattis și-a dat demisia, nefiind de acord cu politicile președintelui, dar acum Trump susține ca el i-a cerut-o.

Un fost șef al consilierilor prezidențiali și el fost general de armată, John Kelly a adus lămuriri: „Președintele nu l-a concediat pe James Mattis. Nu i-a cerut demisia. Evident, președintele a uitat cum s-a întâmplat sau este confuz. El a scris elogios pe Twitter despre Mattis, până când a văzut cum interepreta rețeaua Fox News scrisoarea de demisie. Ca urmare, relația s-a deteriorat. Jim Mattis este o persoană onorabilă.”

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro