Flamingo lanseaza Premium Finance propria companie de finantare

septembrie 9, 2005

Flamingo Internaţional anunţă lansarea propriei companii de finanţare, Premium Finance. Această iniţiativă vine ca o completare a gamei de produse şi servicii cu care se adresează pieţei de IT&C din România.

Obiectivul noii entităţi îl reprezintă oferirea de soluţii de finanţare clienţilor si partenerilor din zonele de retail şi corporate. Grupul Flamingo urmăreste prin crearea Premium Finance obţinerea de sinergii cu activitatea tradiţională de vânzări.

“Strategic, acest proiect se suprapune direcţiilor de dezvoltare ale grupului Flamingo, prin cele două componente majore ale sale, retail, respectiv distribuţie. Structura operaţională Premium Finance se va dezvolta pe o platforma deja functională, ce cuprinde personal specializat şi resurse informatice dedicate”, a declarat domnul Dragoş Simion, Preşedinte Flamingo Computers.

Premium Finance vizează dezvoltarea atât în parteneriat, cât şi pe cont propriu, de activităţi de finanţare a achiziţiilor destinate persoanelor juridice, cât şi extinderea suportului financiar furnizat partenerilor de afaceri (dealeri, francize).

“Premium Finance îşi propune să devină operaţională la 1 octombrie 2005, pentru valorificarea optimă a vârfului de sezon reprezentat de ultimul trimestru al anului. În medie, Flamingo Computers înregistrează 35-40% vânzări anuale prin credit de consum, iar prin funcţionarea Premium Finance, urmărim să creştem această pondere cu 20-25%”, a declarat domnul Bogdan Popa, General Manager Premium Finance. (Flamingo)

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro