Eugen Teodorovici, la DNA: Am venit să ascult înregistrările dintr-un dosar clasat

iunie 4, 2020

Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanțelor și ex-președinte executiv al PSD, s-a prezentat, joi dimineață, la DNA. La ieșirea de la parchetul anticorupție, el a arătat că nu a fost audiat în vreun dosar ci a venit pentru a lua cunoștință despre un dosar în care a fost înregistrat și care a fost clasat între timp.

„Am făcut cerere către DNA să pot să vin să ascult convorbirile. Am vrut să văd dacă se acceptă o astfel de cerere. I-am spus domnului procuror că nu ştiu care este speţa exact. Dosarul din 2013 a fost clasat. Eu am făcut cerere către DNA să vin să ascult ce informaţii erau înregistrate într-un dosar din 2013”, a spus Eugen Teodorovici la ieşirea din sediul DNA.

Teodorovici a refuzat să dea informații despre obiectul dosarului sau persoanele implicate, afirmând că nu l-a interesat să afle aceste detalii, iar dosarul nu are legătură cu lumea politică.

„Nu am întrebat ce dosar este, nu știu care este speța exact. Nu am fost audiat în acel dosar, doar am fost notificat că dosarul respectiv a fost clasat", a precizat Teodorovici.

Eugen Teodorovici a stat mai puţin de o oră la DNA şi afirmă că doar a ascultat câteva convorbiri.

„Mi-am adus aminte de unele discuţii pe care le-am avut cu unii politicieni de la acea vreme, din toate partidele, politicieni aflaţi în funcţii foarte înalte”, a explicat fostul ministru al Finanţelor.

În 2013, Eugen Teodorovici deținea funcția de ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Ponta.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro