Electrolux au renunţat la 1 000 de angajaţi români în criza

Producătorul suedez de electrocasnice Electrolux mai are în România sub 900 de angajaţi, cu 1.000 mai puţini decât în 2008 şi cu 1.400 mai puţini decât la preluarea fabricii de aragazuri din Satu Mare în 1997.
Oficialii companiei spun că au fost nevoiţi să restructureze activitatea din România în contextul în care criza a redus apetitul de consum şi astfel producţia fabricii din nordul ţării s-a redus considerabil.
„Începând cu 2008, recesiunea din Europa şi-a lăsat amprenta asupra operaţiunilor noastre, acestea fiind nevoite să se adapteze nivelurilor scăzute ale cererii. Aici este inclusă şi fabrica din Satu Mare, unde volumul producţiei a scăzut considerabil faţă de perioada de dinaintea crizei“, explică reprezentanţii Electrolux. Ei nu oferă date despre producţia actuală sau anterioară de la Satu Mare, însă, potrivit datelor comunicate anterior, în 2008 unitatea de producţie realiza aragazuri Zanussi comercializate de grup.
În România, cifra de afaceri a Electrolux a scăzut în aceeaşi perioadă – 2008-2013 – de la 626,5 mil. lei (170 mil. euro) la 451,7 mil. lei (102,2 mil. euro).

sursa: Ziarul Financiar

» Preluat de pe LivePr.ro
Electrolux au renunţat la 1 000 de angajaţi români în criza

Comments

comments