Discursul susținut de premierul Viorica Dăncilă la învestirea Guvernului în Parlament

ianuarie 29, 2018

Galerie foto Viorica Dăncilă: Domnule preşedinte al Senatului, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Prea Fericirea Voastră, IPS Voastră, stimaţi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, domnule preşedinte al Curţii de Conturi, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, doamnelor şi domnilor candidaţi pentru funcţia de ministru, domnule prim-viceguvernator al BNR, doamnă primar general, stimaţi invitaţi, Mă aflu astăzi aici pentru a obţine de la dvs. votul de investitură. Reprezint, alături de colegii mei propuşi pentru viitorul Guvern, voinţa politică a coaliţiei majoritare din Parlament. Această propunere de Guvern aduce in faţa dvs. rezultatul alegerilor parlamentare din decembrie 2016. Astăzi, veţi vota nu persoane, ci dorinţa cetăţenilor Romaniei exprimată prin democraţie. Dacă vom obţine acest vot, vom guverna cu mandrie şi respect pentru romani, avand permanent in faţă programul de guvernare. Faţă de premierii care m-au precedat, eu am un avantaj: este pentru prima oară cand programul de guvernare al unei majorităţi politice se bucură de un grad de cunoaştere atat de ridicat, atat in mediul politic, dar şi in presă, cat şi la nivelul populaţiei. In 2016, a fost pentru prima oară cand o majoritate parlamentară a fost votată pentru programul de guvernare prezentat in alegeri. La fel, este pentru prima dată cand majoritatea parlamentară guvernează pe baza programului votat de cetăţeni şi urmăreşte punct cu punct realizarea lui. In plus, e pentru prima oară cand opoziţia urmăreşte la virgulă tot ce stă scris in acest program şi sancţionează chiar şi cea mai mică abatere. Aşadar, există o foarte bună cunoaştere a programului depus in Parlament şi de către cei de la putere, dar şi de către cei din opoziţie, iar asta imi permite să nu intru in foarte multe detalii tehnice. Mă voi rezuma, deci, la elementele principale pe care le am in vedere. Obiectivul mandatului meu este ca in 2020 Romania să fie in prima jumătate a clasamentului celor mai puternice economii din UE, astfel incat tinerii să nu mai plece din Romania, iar cei care deja au plecat să işi dorească să se reintoarcă acasă. Pentru a realiza acest obiectiv, am in vedere trei direcţii principale: creşterea investiţiilor pentru modernizarea infrastructurii, continuarea creşterii veniturilor populaţiei, reformarea administraţiei şi reducerea birocraţiei. In privinţa investiţiilor, am marele avantaj de a nu pleca de la zero, cum s-a plecat la inceputul guvernării PSD-ALDE după guvernarea tehnocrată. De aceea, le mulţumesc guvernelor din 2017, care au lucrat la elaborarea proiectelor de investiţii şi la deblocarea fondurilor europene. Există deja pe lista de priorităţi mai multe proiecte de investiţii pregătite pentru a fi lansate şi imi voi incepe mandatul de la o absorbţie a fondurilor europene de aproape 11% şi cu toate autorităţile de management acreditate. Asta ne va permite să ajungem la 30 de miliarde de euro fonduri europene absorbite pană in anul 2020, adică o rată de absorbţie de 72,5%. De asemenea, legile de infiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii şi a Băncii de Dezvoltare a Romaniei sunt deja in dezbatere parlamentară, iar după adoptarea lor mizez pe atragerea sumelor necesare pentru a susţine programul de investiţii ambiţios pe care il avem. Există trei domenii majore in care intenţionăm să facem investiţii in următorii trei ani: infrastructură rutieră şi feroviară, unde vom finaliza, in următorii ani, 350 de kilometri de autostradă şi 250 de kilometri de cale ferată. De asemenea, vom creşte cu peste 50% numărul de drumuri modernizate şi cu peste 33% numărul populaţiei racordate la reţeaua de apă. Educaţia - unde avem asigurată, prin PNDL 2, finanţarea pentru cele 2.500 de noi grădiniţe şi creşe, modernizarea a 2000 de şcoli, precum şi construcţia a 30 de cămine studenţeşti. Sănătatea - unde avem proiectul celor opt spitale regionale şi a spitalului republican, care vor deveni cele mai importante centre de excelenţă medicale din ţară, dar şi din această regiune a Europei. Totodată, vom continua dotarea tuturor spitalelor cu aparatură medicală de ultimă generaţie, incepută incă de anul trecut, prin dotarea tuturor spitalelor judeţene cu un computer tomograf şi un aparat de rezonanţă magnetică. A doua mare direcţie: continuarea creşterii veniturilor populaţiei. Vreau ca romanii să aibă salarii cat mai apropiate de nivelul salariilor din Europa. Aceasta este singura cale care poate impiedica plecarea tinerilor din ţară. Am văzut că majorările salariale din sănătate, de anul trecut, au redus cu 70% numărul medicilor care işi depun dosarele pentru a pleca din ţară. Aceasta este calea pe care trebuie să mergem! Să continuăm creşterea salariilor, aşa cum am prevăzut in Legea salarizării unitare din sistemul bugetar. Totodată, vom respecta calendarul din program privind creşterea salariului minim pe economie in fiecare an, astfel incat in 2020 salariul minim pe economie să depăşească 300 de euro. In acelaşi timp insă, trebuie să continuăm majorarea punctului de pensie pană la 1.775 de lei in anul 2020 şi să eliminăm inechităţile din sistemul de pensii printr-o nouă lege a pensiilor, care să permită, totodată, romanilor aflaţi in afara ţării să-şi poată plăti electronic de acolo de unde sunt contribuţiile la sistemul de pensii romanesc, bineinţeles, dacă doresc acest lucru! Cei care au muncit cinstit o viaţă intreagă merită să aibă un trai decent la pensie. O pensie corectă pentru pensionarii de azi, reprezintă o garanţie pentru cei care sunt in campul muncii că vor avea o viaţă decentă atunci cand vor ieşi din activitate. A treia mare direcţie pe care o am in vedere pentru următorii trei ani de guvernare este reformarea administraţiei şi reducerea birocraţiei. Suntem o ţară cu una dintre cele mai bune infrastructuri de IT din lume. Vreau, aşadar, ca cele mai multe tranzacţii şi depuneri de documente, atat intre cetăţeni şi administraţie, dar şi intre instituţii şi in interiorul instituţiilor, să se facă prin mijloace on-line. In Parlamentul European, aproape toate documentele sunt elaborate şi circulă in spaţiul virtual pe baza semnăturii electronice. Vreau să aplicăm cat mai repede acest model şi in ţara noastră. Pe langă informatizare, am in vedere reducerea birocraţiei prin simplificarea sistemului fiscal, mai precis prin reducerea sau comasarea numărului de taxe plătite de firme şi cetăţeni. Am in vedere maxim 50 de taxe cu aplicare generală şi asta cat mai curand posibil. O spun foarte clar, ca să nu fie loc de nici o interpretare: cat timp voi fi prim-ministru nu voi introduce nici o taxă nouă in Romania. Scopul meu este acela de a uşura şi de a simplifica viaţa economică, nu de a o complica. Chiar de săptămana aceasta vom renunţa la Formularul 600 şi, ulterior, la aproape toate celelalte. Un singur formular pentru cei cu activităţi indepedente pe an este propunerea noastră incepand cu anul 2019. Stimate doamne şi domni parlamentari, in ceea ce priveşte politica externă a Romaniei, vreau să subliniez că, in baza experienţei mele de europarlamentar, inţeleg foarte bine cat de importantă este cooperarea cu instituţiile europene, iar intenţia mea este de a extinde dimensiunea europeană in ceea ce priveşte actul de guvernare. Voi acorda o atenţie deosebită parteneriatelor strategice ale Romaniei şi, in mod special, parteneriatului pe care il avem cu Statele Unite ale Americii. Imi doresc ca Romania să fie o ţară care să manifeste o deschidere totală in cooperarea internaţională şi in relaţiile diplomatice cu alte state. Imi propun ca Romania să susţină cu demnitate interesele naţionale pe plan extern şi să fim parteneri de incredere in relaţiile politice şi economice pe care le avem cu celelalte state. Stimaţi parlamentari, vreau să mai fac doar cateva considerente de ordin politic. In primul rand, vreau să subliniez clar că voi conduce un guvern politic, un guvern care este propus şi susţinut de majoritatea parlamentară. Această ţară trebuie condusă de către cei aleşi, nu de către cei numiţi! Prin urmare, guvernul va răspunde pentru oportunitatea deciziilor sale exclusiv in faţa celor aleşi, adică exclusiv in faţa coaliţiei majoritare. Cat timp voi fi prim-ministru, nicio altă instituţie, niciun alt centru de putere nu va mai putea spune guvernului ce are de făcut. In al doilea rand, vă reamintesc că suntem in Anul Centenar al Marii Uniri. De asemenea, anul viitor Romania va prelua Preşedinţia Consiliului UE. Sunt două momente majore pentru Romania şi fac apel la intreaga clasă politică să dea dovadă de maturitate. Sunt total deschisă la dialog cu toate forţele politice, cu preşedintele Romaniei, pentru a genera consens pe temele majore ale ţării care ţin de interesul naţional. Vă propun acest dialog, cu o singură condiţie: să fie un dialog civilizat. In Parlamentul European am invăţat că vocea raţiunii se aude mai tare decat tonul ridicat. Vă invit, deci, ca incepand cu aceste două momente foarte importante pentru Romania, anul Centenar şi Preşedinţia UE, să facem un efort şi să lăsăm deoparte agresivitatea, injuriile, ţipetele, jignirile sau gesturile de spectacol ieftin şi să incercăm să cultivăm un dialog civilizat intre noi. Am văzut in Parlamentul European că puterea şi opoziţia pot avea un dialog constructiv şi civilizat. Vă invit, colegi din opoziţie, la un astfel de dialog şi vă invit pe toţi să incercăm să construim consensul in ceea ce priveşte susţinerea şi prezentarea Romaniei pe plan extern. 2018 să rămană in memorie ca anul in care am demarat construcţia unor proiecte socio-culturale importante, precum Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul Naţional de Artă sau cele trei opere din Cluj, Iaşi şi Craiova. In incheiere, aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care mi-au transmis mesaje de felicitare şi de susţinere in ultimele zile, indiferent că este vorba de prieteni, colegi, oficiali romani şi străini sau simpli cetăţeni. Toţi mi-aţi transmis că vedeţi nominalizarea mea pentru funcţia de prim-ministru un semn al increderii şi al speranţei in ceea ce priveşte viitorul Romaniei. Inţeleg foarte bine că această speranţă şi aşteptările mari pe care le are populaţia faţă de acest guvern mă responsabilizează in mod deosebit. Vă spun, aşadar, că voi ţine cont de susţinerea ce mi-a fost acordată şi că voi face tot ceea ce imi stă in putere pentru a convinge romanii că nu au greşit atunci cand au indrăznit să creadă in Romania. La finalul intervenţiei mele vreau să dau citire listei de propuneri pentru membrii guvernului: viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice: Paul Stănescu; viceprim-ministru, ministrul mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu; viceprim-ministru, Viorel Ştefan; viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale Romaniei, Ana Birchall; ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan; ministrul afacerilor externe, Teodor-Viorel Meleşcanu; ministrul apărării naţionale, Mihai-Viorel Fifor; ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici; ministrul justiţiei, Tudorel Toader; ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea; ministrul educaţiei naţionale, Valentin Popa; ministrul muncii şi justiţiei sociale, Lia-Olguţa Vasilescu; ministrul economiei, Dănuţ Andruşcă; ministrul energiei, Anton Anton; ministrul transporturilor, Lucian Şova; ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb; ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea; ministrul sănătăţii, Sorina Pintea; ministrul culturii şi identităţii naţionale, George Vladimir Ivaşcu; ministrul apelor şi pădurilor, Ioan Deneş; ministrul cercetării şi invoării, Nicolae Burnete; ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, Petru Bogdan Cojocaru; ministrul tineretului şi sportului, Ioana Bran; ministrul turismului, Bogdan Gheorghe Trif; ministrul pentru romanii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero; ministrul pentru relaţia cu parlamentul, Viorel Ilie; ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu. Vă mulţumesc!

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro