Dezgheț în relația România - Moldova. Klaus Iohannis și Maia Sandu anunță un nou drum în relațiile bilaterale

decembrie 29, 2020

Dezghețul relațiilor bilaterale după patru ani de relații tensionate și sprijinul oferit de România vecinului de peste Prut pentru dezvoltarea economică și continuarea drumului european au fost principalele două teme subliniate de Klaus Iohannis și Maia Sandu cu ocaziei vizitei oficiale la Chișinău efectuate de președintele român.

„De azi, Moldova și România reintră într-o interacțiunea firească, frățească și deschisă. (...) Astăzi, o spun cu toată încrederea, pornim o nouă etapă în cooperarea bilaterală, care va aduce beneficii cetățenilor ambelor state", a afirmat noul președinte al Republicii Moldova, în debutul conferinței de presă comună.

„Mă bucur că această vizită se realizează pe fondul unui vot masiv în favoarea reformelor democratice. Acest vot clar reprezintă un semnal în privința direcției în care cetățenii doresc ca Moldova să se îndrepte. Sper ca toate forțele politice să înțeleagă acest semnal limpede", a subliniat președintele Iohannis.

Klaus Iohannis a insistat însă că bunele relații dintre România și Republica Moldova vor depinde de reformele de la Chișinău.

„Numai prin implementarea completă a reformelor Moldova poate deveni un stat cu adevărat european, prosper, stabil și rezilient. România își dorește ca Moldova să prospere iar cetățenii să se bucure de instituții democratice și puternice", a precizat Klaus Iohannis.

știre în curs de redactare.

Cu ocazia vizitei lui Klaus Iohannis la Chișinău s-a semnat și o declarație comună:

România și Republica Moldova reafirmă caracterul special al relației bilaterale bazate pe comunitatea de limbă, cultură și istorie și fundamentate pe Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, de la a cărui semnare aniversăm, în 2020, zece ani. De asemenea, România și Republica Moldova reconfirmă faptul că locul firesc al Republicii Moldova se află în familia europeană. 

România subliniază caracterul legitim al așteptărilor cetățenilor Republicii Moldova pentru un trai prosper, într-un stat stabil și democratic, cu instituții publice moderne și cu o justiție independentă, și va continua să susțină îndeplinirea obiectivului fundamental reprezentat de integrarea europeană a Republicii Moldova, singura în măsură să asigure stabilitatea, dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova. 

România se angajează să rămână cel mai sincer susținător al cetățenilor Republicii Moldova, așa cum a acționat deja și va continua să o facă în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19. 

La rândul său, Republica Moldova își reafirmă hotărârea de a continua edificarea unui stat democratic și prosper, inclusiv prin consolidarea parcursului său european și beneficiind de sprijinul și cooperarea oferite în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral. Evidențiind importanța implementării depline a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv a prevederilor referitoare la Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, Republica Moldova își reafirmă angajamentul privind continuarea implementării reformelor democratice, cu un accent special pe cele legate de reforma justiției, statul de drept, combaterea corupției și asigurarea independenței mass-media.

Recunoscând contribuția proiectelor de cooperare bilaterală derulate de România în Republica Moldova la eforturile de îmbunătățire a condițiilor de viață ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de zona geografică unde locuiesc, limba vorbită, orientarea politică, Republica Moldova subliniază angajamentul pentru continuarea implementării proiectelor de cooperare derulate cu România, inclusiv și mai ales a proiectelor strategice de interconectare și a proiectelor din domeniul infrastructurii, precum și hotărârea de a susține și proteja prezența investițională a României în Republica Moldova.

Reiterând importanța deosebită a promovării respectului pentru limba, cultura și istoria comune, părțile reafirmă valoarea inestimabilă a patrimoniului cultural comun, parte integrantă a patrimoniului european, care fundamentează relația privilegiată dintre România și Republica Moldova. 

Având în vedere cele de mai sus, părțile subliniază importanța deosebită a aprofundării cooperării dintre România și Republica Moldova, cu accent pe aspectele de interes strategic, și exprimă hotărârea de a acționa împreună de o manieră coordonată pentru îndeplinirea obiectivelor noastre comune.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro