Declarații susținute de premierul Sorin Grindeanu, după vizita de lucru de la Ministerul Educației Naționale

aprilie 22, 2017

Sorin Grindeanu: Am avut o primă discuţie cu domnul ministru pe subiecte aplicate. In primul rand - şi o să am discuţii maine și cu sindicatele - pe salarizarea personalului nedidactic. Fiindcă ştiţi că acele măriri pe care parlamentul le-a dat, de 15% pentru personalul didactic, nu s-au aplicat şi la personalul nedidactic şi maine o să am o discuţie, impreună cu domnul ministru, şi cu sindicatele, special pe această temă. Am vorbit foarte mult de ceea ce-şi doreşte domnul ministru, şi nu numai, şi anume ca, in viitorul apropiat, să vină cu un nou proiect de lege a educaţiei. Am vorbi de infrastructură, fiindcă, aşa cum ştiţi, sunt 2.000 de şcoli in acest moment care nu au autorizaţie de funcţionare. Noi avem banii prevăzuţi la Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea acestor şcoli, care in acest an va fi realizată, este prioritate zero. In cazul celor 2.500 de grădiniţe şi creşe, vorbim de programe multianuale pană in 2020. Cam astea au fost discuţiile. Reporter: O intrebare politică. Sorin Grindeanu: Politică? Reporter: Fostul premier Victor Ponta a avut o ieşire critică la adresa actualului guvern. Spunea domnia sa că ordonanţa de modificare a Codului penal nu a fost asumată de executiv in integralitate, s-a dat vina pe domnul Iordache, urgenţa nu era justificată in contextul in care in textul ordonanţei scria că era un termen de zece zile pentru intrarea in vigoare. Sorin Grindeanu: Politic, domnul Ponta a avut sau are astăzi dreptul să voteze sau nu cele două ordonanțe, care ştiu că sunt in Camera Deputaţilor. Din cate ştiu, este deputat, aşa că o să-şi manifeste... Reporter: Domnule premier, aţi făcut astăzi un tur al ministerelor. Sorin Grindeanu: Nu, doar trei. Reporter: Trei ministere, da. S-a intamplat ceva in aceste ministere? De ce aţi simțit nevoia să ieşiţi din guvern? Sorin Grindeanu: Nu, o să merg peste tot. Am fost şi la altele, aşa cum vă aduceți aminte, o să merg la aproape toate, pentru că vreau să ştiu exact situaţia pe care o au toate ministerele, cum au găsit ministerele. Reporter: Dar nu s-a prezentat in guvern, că aţi cerut in guvern asta? Sorin Grindeanu: Ba da, dar deja vorbim de o lună şi jumătate, toată lumea s-a obișnuit cu postul de ministru, /știu/ ce vor să facă pe termen scurt şi cum au implementat. Pentru că va veni scadenţarul pe primul trimestru la finalul lunii martie şi trebuie să ştim dacă, pe programul de guvernare, toate lucrurile au fost implementate. Mulţumesc.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro