Declaraţii de presă susţinute de premierul Ludovic Orban, în Parlament

martie 20, 2020

[Check against delivery] Reporter: Domnule premier, cum vedeţi decizia Curţii Constituţionale de astăzi? Ludovic Orban: Foarte prost. Nu există nicio prevedere constituțională care să il impiedice pe președintele Romaniei să nominalizeze un candidat de premier cum sunt eu. De o bună bucată de vreme, aproape orice conflict juridic de natură constituțională sau orice sesizare a Curții Constituționale a fost tratată de Curtea Constituțională de pe poziții partizane, dandu-se satisfacție PSD, fie grupurilor parlamentare ale PSD care au făcut sesizări, fie președinților celor două camere care au invocat conflicte juridice de natură constituțională, atat pe vremea in care Dragnea era președintele Camerei Deputaților, cat și astăzi. Nu putem să nu constatăm un partizanat evident in favoarea PSD, care a fost manifestat sistemic de ani buni in deciziile Curții Constituționale. Personal, nu pot să ințeleg pe ce text constituțional se bazează această decizie. De altfel, trebuie să vă spun că, in cuprinsul comunicării făcute de Curtea Constituțională, Curtea Constituțională se contrazice. Curtea Constituțională invocă o decizie a Curții Constituționale privitoare la un proiect de revizuire a Constituției, care a avut loc in anul 2014, uitand că in anul 2018, prin decizia numărul 875, a statuat, privitor la Curtea Constituțională, faptul că acele pronunțări ale Curții Constituționale privitoare la inițiativa de revizuire a Constituției, care nu au fost materializate, care nu au fost adoptate, nu pot face parte din jurisprudența Curții Constituționale. /.../ Este clar că deciziile Curții Constituționale afectează atribuțiile constituționale ale președintelui Romaniei. Președintele Romaniei este persoana publică cu cea mai mare legitimitate din arhitectura instituțională a statului roman, deoarece este ales direct cu o majoritate de 50% plus unu dintre cetățenii care se prezintă la vot. Președintele Romaniei a fost ales in alegerile din 2019 cu o majoritate de două treimi, președintele, repet, fiind persoana publică care deține cea mai mare legitimitate dintre toate instituțiile, instituția prezidențială și persoana președintelui deține această legitimitate. Ca un fir roșu, de cațiva ani, Curtea Constituțională, prin deciziile pe care le ia, afectează atribuțiile constituționale ale președintelui. Dacă citiți Constituția, veți vedea că președintele nu este constrans să numească un premier, că există o procedură constituțională care este foarte bine stabilită, doar dacă există un partid care in alegeri obține 50% plus unu, abia in acea situație președintele trebuie să desemneze un candidat din partidul care a obținut 50% plus unu. Acesta este textul constituțional. Nu există nicăieri vreo altă prevedere. Invocarea unei alte decizii intr-un sens pe care și-l doresc cei care au judecat astăzi, face abstracție de alte prevederi din decizia respectivă, care spune același lucru pe care-l spune și Constituția Romaniei. Eu cred că in toate deciziile care le ia Curtea Constituțională, cel mai important lucru este litera şi spiritul Constituţiei. De altfel, vă readuc aminte că in privinţa desemnărilor au fost mai multe amendamente propuse in adunarea constituantă care au fost respinse, ceea ce arată fără putință de tăgadă voință a Adunării constituționale privitoare la procedura de desemnare a premierului, care este in competența președintelui Romaniei. Sigur că trebuie să așteptăm motivarea. Din punctul meu de vedere, procedura trebuia să se deruleze, pentru că simpla comunicare a unei decizii nu trebuia să afecteze derularea unei proceduri la nivelul Parlamentului. Astăzi au chiulit toți parlamentarii PSD, incălcandu-și obligația inscrisă in regulamentul Camerelor comune, parcă in articolul 33, de a fi prezenți la muncă, că aceasta e obligația lor. Pur și simplu, a existat un boicot al PSD și nu imi pare intamplător acest boicot al PSD la această ședință de investire. Şi stau și mă intreb oare cine boicotează investirea guvernului? Noi, care ne-am prezentat, grupurile parlamentare ale Partidului Național Liberal și grupurile parlamentare ale USR, PMP, grupului minorităților, sau aceia care au boicotat ședința de investire? Vreau să mai spun un lucru, pană să vă răspund la intrebări. Voința oamenilor nu poate fi infrantă nici de o majoritate parlamentară nocivă, conjuncturală, stransă in jurul unor interese personale de moment ale unor parlamentari retrograzi care și-au bătut joc de Romania in ultimii trei ani de zile, voința romanilor nu poate fi infrantă nici de deciziile Curții Constituționale, pentru că mai devreme sau mai tarziu această voință a fiecărui cetățean se va exprima, iar exprimarea voinței cetățeanului se face prin vot; un vot care se va da fie cu ocazia alegerilor anticipate, fie cu ocazia alegerilor la termen, dar oamenii vor veni să voteze şi sunt convins că oamenii, cetățenii care s-au săturat de PSD și de modul in care PSD incearcă să infeudeze instituții ale statului care trebuie să servească interesul public și nu interesul de partid al PSD, oamenii care vor veni iși vor exprima această voință și această voință va fi transformată inclusiv in revizuiri de Constituție, inclusiv modificări de legi care pană la urmă să aducă in cadrul constituțional toate instituțiile statului. Reporter: Mai este vreo şansă să ajungem la alegeri anticipate după această decizie? Ludovic Orban: Cu siguranță. Realizator: Mergeţi la Cotroceni astăzi, domnule premier, să discutaţi cu preşedintele? Ludovic Orban: Cu siguranță, comunic cu președintele Romaniei. Reporter: Dar astăzi mergeţi? Ludovic Orban: Cu siguranţă comunic cu preşedintele Romaniei. Reporter: /.../ epidemia de coronavirus? Ludovic Orban: Am tratat epidemia de coronavirus cu toată atenția și cu toată mobilizarea necesară. V-am dat informații constant pe această temă. Astăzi, la ora 16:00, avem o intalnire cu toate ministerele și instituțiile responsabile. De asemenea, la ora 20:00 este convocat Comitetul pentru Situații de Urgență și comitetele pentru situații de urgență din fiecare județ. Toate procedurile aplicabile sunt respectate și implementate cu voință maximă. Reporter: PNL merge mai departe cu nominalizarea dumneavoastră ca premier sau se poate ajunge la o nouă desemnare, intr-o altă persoană? Ludovic Orban: Decizia de desemnare este a președintelui Romaniei. Ce ințeleg din această decizie a Curții Constituționale, că preşedintele trebuie să desemneze un candidat la funcția de prim-ministru care trebuie să incerce să formeze majoritate parlamentară. Reporter: Partidul Naţional Liberal cu ce propunere va merge la Cotroceni in cazul in care preşedintele va declanşa din nou consulătrile? Ludovic Orban: Deci ar trebui, in decizia Curţii, Curtea Constituţională să spună că cine este candidat la prim-ministru trebuie să se ducă la detectorul de minciuni, să se vadă dacă spune adevărul atunci cand spune că vrea să formeze majoritate. Dacă vi se pare un păcat, da, am spus că noi vrem alegeri anticipate pentru a da din nou puterea in mana oamenilor ca să aleagă un parlament responsabil, un parlament care să acţioneze in conformitate cu voința cetățenilor. Eu consider că este profund democratic și constituțional ceea ce am făcut. Reporter: Nu v-am intrebat asta. V-am intrebat, domnule Orban... Ludovic Orban: Dar mă intrebaţi pe mine? Propunerea de premier a Partidului Național Liberal este cunoscută. Reporter: Ludovic Orban rămane? Tot Ludovic Orban? Ludovic Orban: Dar nu ştiţi că e o decizie a Consiliului Național care a fost luată... Reporter: Domnule premier, in momentul acesta avem un blocaj: dumneavoastră sunteţi un guvern interimar, un premier interimar. /../ Ce se intamplă de aici incolo, pentru că trebuie ori să cădeţi in parlament, ori să fiţi guvern plin, ori să vină o propunere din partea preşedintelui. Ce se intamplă de aici? Ludovic Orban: Primul gand care imi trece este să declar public că eu vreau să formez majoritate parlamentare şi voi incerca să formez majoritate parlamentară. Reporter: Există posibilitatea ca parlamentarii PNL să voteze o altă propunere, poate tehnocrată, pentru funcţia de premier, dacă va fi desemnat? Ludovic Orban: Decizia de desemnare a candidatului la funcţia de premier este decizia președintelui. Sunt convins că președintele Romaniei va lua cea mai bună decizie pentru Romania. Reporter: Este pregătită conducerea PNL şi pentru eventualitatea in care preşedintele Klaus Iohannis va veni cu altă nominalizare decat in persoana dumneavoastră? Ludovic Orban: Conducerea PNL este pregătită pentru orice situație. Reporter: Domnule premier, după decizia Curţii, consideraţi că trebuie să vă depuneţi acel mandat de premier desemnat pe care il aveţi in acest moment de la preşedinte? Ludovic Orban: Cum să depun, atata timp cat preşedintele m-a insărcinat să formez guvernul?! Am format guvernul, am format guvernul, am prezentat programul de guvernare, toți miniștrii cabinetului pe care l-am propus au traversat procedura de audiere cu fruntea sus, arătand că sunt serioși, competenți, că au soluții care stau in picioare și că sunt de zece ori mai buni decat toţi habarniștii care au fost puși in fruntea ministerelor de PSD și, normal, ne-am prezentat astăzi conform regulamentului la votul de investire. Reporter: In cazul in care Ludovic Orban va fi propus din nou premier, cu guvernul ce se va intampla? Veţi indemna parlamentarii PNL să voteze următorul guvern? Ludovic Orban: Trebuie să mă uit in motivarea Curții Constituționale și vă spun ce voi face. Reporter: Domnule premier, trebuie să așteptăm motivarea Curţii Constiţuţionale, in condiţiile in care Romania se confruntă cu o epidemie? Aveţi timp să aşteptaţi? Ludovic Orban: Ascultaţi-mă! Noi ne ocupăm de toate problemele Romaniei. Guvernul este in acțiune constantă pentru rezolvarea problemelor romanilor, pentru soluționarea tuturor situațiilor care apar, pentru indeplinirea obiectivelor din programul de guvernare pe care le avem. V-am spus, Romania este pe maini bune. Reporter: Planul pentru anticipate rămane in picioare? Ludovic Orban: Vom discuta după decizia Curții Constituționale, după motivarea acestei decizii, care va fi publicată in Monitorul Oficial. Reporter: Cum impăcaţi obiectivul PNL de a merge spre anticipate cu solicitarea Curții de a prezenta scopul de a face o majoritate, de a fi investit? Ludovic Orban: Vă rog să mă mai intrebaţi o dată. Intrebarea e complexă şi sincer ... Reporter: Cum impăcaţi obiectivul Partidului Naţional Liberal de a ajunge la anticipate cu decizia Curţii de astăzi, care cere ca premierul desemnat să urmărească formarea unei majorităţi? Ludovic Orban: Vom lua cele mai bune decizii, după ce vom vedea motivarea şi decizia in Monitorul Oficial. Reporter: Domnule premier, aţi zis un lucru extrem de interesant şi anume că vreţi să aveţi o majoritate /.../. Ludovic Orban: Aşa sunteţi de... Deja v-aţi făcut scenarii şi credeţi că... Reporter: Parlamentarii PNL, domnule premier, parlamentarii PNL vor vota orice persoană este desemnată de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de prim-ministru? Orice persoană? Ludovic Orban: Nu vă mai răspund la această intrebare, pentru că am văzut că s-a făcut analiză politică inainte de decizia Curții Constituționale și nu analiza Curții Constituționale, ca atare, mă abţin să vă răspund la această intrebare privitor la ce vor face parlamentarii PNL. Cu siguranță, parlamentarii PNL vor veni la muncă, in indiferent ce situații. Reporter: Aţi avut o nuanţă destul de interesantă. Vreţi să adunaţi...? Ludovic Orban: Căutaţi dumneavoastră nuanţă, eu nu am nuanţă. Reporter: Aţi avut o declaraţie. Vreţi să strangeţi o majoritate pe langă dumneavoastră, vreţi să strangeţi această majoritate ca să fie reinvestit guvernul sau ca să cădeţi in parlament şi să inceapă din nou procedurile spre anticipate? Ludovic Orban: Deci voi căuta să strang această majoritate. Reporter: Pentru ce anume? Care e varianta? Pentru anticipate sau pentru investire ... Ludovic Orban: Vom căuta să strangem această majoritate. Reporter: Că nu mai inţelege nimeni nimic. Ludovic Orban: Nu vreţi să inţelegeţi. Reporter: Este vreo şansă să renunţaţi la ideea anticipatelor? Ludovic Orban: Am anunţat acest obiectiv şi il considerăm cel mai important obiectiv pentru Romania. Actualul parlament, dominat de un partid care deține peste 40%, care este preocupat de blocarea oricărui proiect de reformare, de imbunătățire, de modernizare, de democratizare, de așezare pe o traiectorie euroatlantică clară, atat timp cat există in structura parlamentului parlamentarii născuți din pixul lui Dragnea, este clar că cea mai bună soluție pentru Romania o reprezintă alegerile anticipate. Reporter: /.../ Ludovic Orban: Cum vom ajunge la alegerile anticipate, vom vedea. Reporter: Iertaţi-mă, dacă cea mai bună soluţie este anticipatele, de ce in momentul de faţă PNL mai primeşte in randurile sale parlamentari din randurile altor partide? Pentru ce anume ii primiţi? Ludovic Orban: Pentru a căuta să formeze o majoritate. Reporter: Domnule premier, veniţi cu o clarificare, vă rugăm. Ludovic Orban: Pentru a căuta să formeze o majoritate, aşa cum sugerează ... Reporter: Domnule premier, veniţi cu o clarificare! Ludovic Orban: Pentru ca să incercăm să formăm o majoritate. Reporter: Domnule premier, veniţi cu o clarificare, vă rugăm. Dumneavoastră vă doriţi ceva: adică anticipate sau reinvestire? Ştiţi ce vreţi? Asta e intrebarea. Ludovic Orban: Pot să imi doresc amandouă lucrurile deodată. Vă doresc o seară frumoasă!

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro