De la materie primă la produs final – traversele de cale ferată

octombrie 4, 2022

            Pentru a ajunge de la o materie primă la un produs final, este nevoie ca acea materie primă să treacă printr-o multitudine de procese atent controlate. La fel se întâmplă și în cazul fabricării de traverse de cale ferată. Pentru a ajunge la produsul final, adică la railway sleepers, este nevoie ca experții în acest domeniu să parcurgă un anumit număr de pași. La fel se întâmplă și în cazul fabricii de traverse de cale ferată Pamirco Mănăștiur, iar în acest articol vă invităm să descoperiți mdoul în care se fabrică traversele.

Informații generale despre traversele de cale ferată

         Traversele de cale ferată sunt elemente structurale foarte importante ale suprastructurii căii ferate. Rolul principal al acestora este de a menține ecartamentul căii ferate. Ecartamentul este practic distanța dintre cele 2 șine paralele, iar pentru ca trenul să poată circula în siguranță, este important ca acest ecartament să fie păstrat pe întreaga lungime a căii ferate.

            Traversele de cale ferată sunt și ele de mai multe tipuri. Principala clasificare a acestora se realizează în funcție de materialul din care acestea sunt produse. Astfel există:

  • Traverse de cale ferată din beton armat / precomprimat
  • Traverse de cale ferată din oțel
  • Traverse de cale ferată din lemn de esență tare sau din lemn de esență moale.

Fabrica Pamirco continuă tradiția fostei fabrici de cherestea din Mănăștiur, județul Timiș. Astfel, ea se ocupă strict cu prelucrarea lemnului de esență tare. Pe lângă producerea de traverse din lemn de esență tare, fabrica prelucrează lemnul pentru a obține și alte produse pentru industria mobiliară sau a construcțiilor.

Procesele prin care lemnul trece pentru a deveni traversă

            În cadrul fabricii Pamirco Mănăștiur, există o întreagă echipă de experți în domeniu care se ocupă cu prelucrarea lemnului. Lemnul trece printr-o multitudine de procese, extrem de bine controlate, pentru ca în final să devină o traversă perfectă. Astfel, cele mai importante procese de prelucrare efectuate la această fabrică sunt:

  • Impregnarea lemnului cu creozot de huilă – adică creozot de cărbune. Acest pas este absolut esențial și trebuie efectuat sub atenta observație a experților. Impregnarea este realizată la presiune ridicată și are rolul de a proteja lemnul de diverși factori de degradare. În cadrul fabricii Pamirco acest proces este efectuat la o capacitate de 40 de m3 de lemn în 24 h Protecția oferită prin procesul de impregnare poate fi împotriva:
  • Umezelii
  • Razelor UV
  • Viermilor mâncători de lemn
  • Diverselor microorganisme.
  • Uscarea artificială – este un alt proces esențial în prelucrarea lemnului. Deși lemnul poate fi uscat și natural, în industria prelucrării lemnului se preferă uscarea artificială. De ce totuși? Ei bine, deoarece uscarea artificială este mult mai controlată decât cea naturală și se produce într-un timp mult mai rapid. Astfel se reușește mărirea capacității de producție, iar acest lucru este important pentru orice fabrică. Pamirco deține 6 uscătoare de ultimă generație, cu o capacitate de uscare den 300 m3 / ciclu de uscare.
  • Aburirea – are și ea un rol important în prelucrarea lemnului. Prin procesul de aburire, lemnul devine flexibil și poate fi îndreptat sau îndoit după bunul plac. Capacitatea de aburire a fabricii Pamirco este de 40 de m3 de lemn în 24 h.

Pamirco vă poate îndeplini orice dorință!

            Dacă doriți achiziționarea de produse confecționate din lemn de esență tare, Pamirco este locul ideal. Fabrica Pamirco se ocupă cu producerea de:

  • Traverse de cale ferată normale
  • Traverse de cale ferată pentru macazuri și încrucișări
  • Traverse de cale ferată pentru poduri
  • Panouri asamblate
  • Cherestea tivită și netivită.

Pe lângă acestea, fabrica preia și comenzi personalizate în funcție de necesități. Tot ceea ce trebuie să faceți este să contactați echipa și să discutați despre ce aveți nevoie. Până în prezent, pe poarta fabricii au ieșit:

  • 529 701 traverse de cale ferată
  • 238 167 panouri asamblate
  • 342 861 bucăți de cherestea.

Contactați fabrica chiar acum!

            Această fabrică este recunoscută la nivel internațional pentru traversele de calitate pe care le produce. Acestea rezistă în timp, sunt 100 % românești și de o calitate superioară. Dacă doriți să plasați o comandă simplă sau una personalizată, tot ceea ce trebuie să faceți este să contactați echipa Pamirco, iar ei vă vor îndeplini orice necesitate!

Comunicat preluat de pe LivePr.ro  » De la materie primă la produs final – traversele de cale ferată

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro