Darius Vâlcov a scăpat de acuzațiile publicării protocolului SRI

iulie 21, 2020

Darius Vâlcov a scăpat de acuzațiile publicării pe Facebook a protocolului încheiat de SRI cu Parchetul General după ce Curtea de Apel București a clasat marți cauza.

Dosarul a fost deschis în 2018, in rem, fiind cercetată divulgarea secretului care periclitează securitatea națională după ce Vâlcov, pe atunci consilier al premierului Viorica Dăncilă, a publicat pe pagina sa de Facebook documentul semnat de SRI cu Parchetul General.

La scurt timp după apariţia în 2018, pe site-ul PÎCCJ a protocolului public dintre Parchetul General şi SRI, încheiat în anul 2016, Darius Vâlcov a publicat pe pagina sa de Facebook şi o variantă secretă a protocolului. Deşi documentul nu mai producea efecte, aşa cum au anunţat SRI şi Parchetul General, el era un document secret.

Protocolul ar fi provenit de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

În august 2018, Parchetul general a deschis un dosar penal pentru a afla cine i-a dat protocolul lui Vâlcov, procurorii având informații că documentul ar fi fost sustras din camera documentelor clasificate de la Parchetul Curții de Apel Constanța, unde Adina Florea era adjunctul al șefului de parchet și șefa structurii de securitate a acestuia. La scurt timp ea a fost promovată de noua putere pentru șefia Secției de investigare a infracțiunilor în justiție, înființată de puterea PSD pentru anchetarea magistraților incomozi. 

La audierea grefierei despre care procurorii au obținut informația că a făcut copia protocolului, aceasta a indicat-o pe Adina Florea, ca fiind procurorul care i-a cerut să multiplice documentul la copiator.  

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro