Conducerea Spitalului Județean Deva a demisionat

aprilie 7, 2020

Managerul Silviu Didilescu și directorul medical Claudiu Antal au demisionat din fruntea Spitalului Județean Deva, unul din cele trei mari focare de coronavirus din România precum l-a numit ministrul Sănătății.

„E oficial! Au demisionat atât Silviu Didilescu, cât și dr. Claudiu Antal. Miercuri sau joi va veni la Deva ministrul Sănătății, Nelu Tătaru”, a anunțat prefectul județului Hunedoara pentru presa locală.

În spitalul dedicat tratării cazurilor de coronavirus, sunt internați 105 pacienți, 26 dintre ei fiind internați chiar luni. Prefectul Vasilică Potecă a atras atenția, , într-o declarație pentru Digi24, că dacă se continuă acest ritm al internărilor, spitalul se va aglomera și nu va mai face față.

La spitalul din Deva au fost șase medici confirmați pozitiv la acest virus, trei au fost tratați în unitatea sanitară, iar trei au fost tratați la Timișoara.

Sindicatul medicilor din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva „Medicorum Honorem" a acuzat, luni, conducerea unităţii medicale de „abuzuri" în modul în care ar fi înţeles să gestioneze activitatea instituţiei şi programul de lucru al cadrelor medicale, în contextul epidemiei de Covid-19, solicitând intervenţia miniştrilor Sănătăţii şi Muncii pentru detensionarea situaţiei.

Într-o scrisoare deschisă adresată miniştrilor Nelu Tătaru şi Violeta Alexandru, medicii susţin că după ce spitalul a intrat în carantină, pe 29 martie, personalul medical nu a mai putut părăsi unitatea sanitară, iar SJU Deva ar fi continuat să interneze cazuri noi de bolnavi infectaţi cu Covid-19.

„​Atragem atenţia că măsura închiderii a fost luată tocmai ca urmare a efectuării unei anchete epidemiologice în secţia ATI, unde un membru al personalului a fost testat pozitiv Covid-19. În decursul acestei perioade, personalul medical închis în incinta SJU Deva, precum şi pacienţii internaţi au fost testaţi, fiind făcută astfel delimitarea dintre persoanele Covid pozitive şi cele cu rezultat negativ", se arată în documentul postat pe pagina de Facebook a Sindicatului medicilor.

Organizaţia sindicală susţine că după testarea medicilor şi delimitarea cazurilor Covid-19 pozitiv, actuala conducere a SJU Deva ar fi putut relua activitatea normală pentru întreg personalul angajat, cu respectarea normării muncii şi acuză că s-ar face presiuni pentru ca unele cadre medicale să vină la serviciu pentru perioade consecutive de 14 zile.

Sindicatul "Medicorum Honorem" a avertizat că „​va refuza categoric prezentarea la muncă în astfel de condiţii impuse abuziv", apreciind că interdicţia de a părăsi spitalul la finalul programului de lucru nu ar fi justificată

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro