Concurs de creativitate privind viziunea tinerilor de 20 de ani despre UE

mai 22, 2012

Comisia Europeana, prin lansarea unui concurs de creativitate, invita toti cetatenii europeni in varsta de 20 de ani sa-si expuna talentul si creativitatea, prezentandu-si viziunile despre piata unica europeana. Lansarea concursului intitulat Generatia 1992 marcheaza 20 de ani de la crearea pietei unice, aceasta permitand libera circulatie a marfurilor, a capitalurilor, a persoanelor si a serviciilor in 27 de state membre ale Uniunii Europene. Dar cum abordeaza aceasta tema generatia care s-a nascut in pragul formarii pietei unice? In ce masura sunt acesti tineri constienti de libertatea oferita de piata unica si cum si-ar dori sa o vada dezvoltandu-se?

Tinerii in varsta de 20 de ani sunt invitati sa-si impartaseasca gandurile si parerile, experientele, perceptiile si asteptarile fata de piata unica si sa-si dea frau liber creativitatii, folosind ca mijloc de expresie un stilou, o pensula, o camera foto, un computer, o tableta sau un telefon mobil! La competitie pot participa atat lucrari individuale cat si lucrari de grup, acestea trebuind sa se incadreze intr-una din urmatoarele categorii: educatie si cetatenie; locuri de munca si antreprenoriat; cultura si timp liber; si consumatori si mediul inconjurator.

Competitia a inceput pe 11 aprilie 2012. Derularea competitiei poate fi urmarita prin intermediul mediilor sociale si pe pagina web generation1992. 20 de finalisti vor fi invitati sa participe la evenimentul Saptamana Europeana a Pietei Unice organizat la
Bruxelles, in perioada 15 - 19 octombrie 2012, proiectele castigatoare fiind apoi prezentate in cadrul ceremoniei de decernare a premiilor din 15 octombrie. Castigatorilor fiecarei categorii li se va oferi o perioada de practica de 4 saptamani in institutiile Uniunii Europene, cat si in companii internationale. Mai mult, in perioada aprilie – septembrie se vor oferi in mod constant premii incluzand tablete, telefoane inteligente, aparate foto, playere MP3, cupoane voucher si abonamente de calatorie.

Pentru mai multe informatii despre concursul de creativitate intitulat Generatia 1992, va rugam sa vizitati pagina web www.generation1992.eu.

 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro