Companiile își reduc costurile prin externalizarea serviciilor de mobilitate

iulie 5, 2018

În Europa și, mai ales, în Marea Britanie, tot mai multe companii aleg să externalizeze serviciile de mobilitate, optând pentru companii de rent a car sau pentru cele care efectuează transferuri către și de la aeroport, în detrimentul propriilor flote.

Globe News Wire și alte publicații de specialitate apreciază externalizarea acestor servicii ca fiind o strategie de reducere a costurilor, dar și de eficientizare a procesului. În condițiile în care, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, companiile sunt în căutarea celor mai potrivite soluții de scădere a bugetelor alocate departamentelor și activităților auxiliare core business-ului lor, optarea pentru servicii de transferuri către și de la aeroport a devenit o alternativă profitabilă.

 Alegerea unui colaborator pentru serviciul de transferuri spre și de la aeroport aduce beneficii semnificative unei companii, spune Ortansa David, Manager General, David Intercar. Reducerea cheltuielilor se face, în primul rând, prin renunțarea la flotă și la parcul auto, a cărui mentenanță implică alocarea unui buget generos. În acest fel, compania nu mai are nevoie de asigurări, de combustibil și de personal dedicat, nu mai trebuie să plătească taxe pentru autostrăzi, pentru parcările de la aeroport și nu mai este nevoită să acopere multe alte costuri ascunse. Astfel, anual, o companie va dispune de un buget suplimentar pe care îl va putea investi în dezvoltare sau în alte direcții de business, afirmă Ortansa David.

Tendința externalizării serviciilor de mobilitate a apărut în SUA în urmă cu peste zece ani, după care a ajuns în Europa, preconizându-se că va fi din ce în ce mai vizibilă și în România în următoarea perioadă. În contextul în care, la nivel global, industria va atinge peste 124 mil. de dolari până în 2022, la nivel național se estimează o creștere semnificativă și o dinamică accelerată, atât în zona corporate, cât și în ceea ce privește turismul de afaceri și cel de plăcere.

Comunicat preluat de pe LivePr.ro  » Companiile își reduc costurile prin externalizarea serviciilor de mobilitate

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro