Cel puțin 23 de morți după un atac asupra unei piețe din Afganistan

iunie 29, 2020

Un atac cu sprijinul unui mortier asupra unei piețe din sudul Afganistan a ucis circa 23 de persoane și a rănit alte câteva zeci.

Un purtător de cuvânt al guvernatorului din provincia sudică Helmand a arătat că atacul de luni a avut loc în apropiere de o piață unde sunt vândute bovine, iar printre victime se numără și copii.

El a pus responsabilitatea pe seama talibanilor, care la rândul lor au dat vine pe guvern.

În timp ce violența a scăzut în mare parte a țării, după ce talibanii au oferit un scurtă încetare a focului pentru a marca sărbătoarea Eid al-Fitr, luna trecută, oficialii spun că insurgenții au intensificat atacurile în ultimele săptămâni.

Pe 28 iunie, o bombă de pe marginea drumului a ucis cel puțin șase civili și a rănit alți doi în aceeași provincie.

Guvernul afgan și talibanii se pregătesc să intre în negocieri de pace menite să pună capăt războiului din țară.

Negocierile vin după ce Statele Unite au semnat un acord istoric cu talibanii care ar putea duce la retragerea tuturor trupelor străine din Afganistan și să pună capăt unui conflict care durează de 18 ani.

Documentul s-a semnat în luna februarie, la Doha, în Qatar și stabilește un program al retragerii trupelor americane din Afganistan, în schimbul unor angajamente de securitate din partea insurgenților și promisiunea de a deschide un dialog cu guvernul de la Kabul.

Potrivit declarației comune a guvernelor american și afgan, SUA și NATO ar urma să retragă toate trupele din Afganistan în 14 luni dacă talibanii își onorează promisiunile din acord.

Negocierile dintre guvernul afgan și talibani s-ar putea dovedi dificil, după ce la Kabul există îndoială cu privire la sinceritatea extremiștilor și la capacitatea lor de a controla milițiile.

Coaliția condusă de SUA a invadat Afganistanul în 2001, pentru a-i îndepărta de la putere pe talibanii care refuzaseră să se îndepărteze de liderul Al-Qaeda, Osama bin Laden.

2.400 de soldați americani au fost uciși în confruntările din Afganistan, alături de zeci de mii de soldați afgani, extremiști și civili.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro