Candidatul USR-PLUS la Primăria București, stabilit printr-o ”metodă mixtă”

februarie 26, 2020

Ultimatumul dat de Dacian Cioloș pare să aibă efect: candidatul USR-PLUS la Primăria Capitalei va fi stabilit în maximum două săptămâni, printr-un sistem care ar putea să-i mulțumească și pe Nicușor Dan, și pe Vlad Voiculescu: o combinație între sondaj și alegeri primare”. Anunțul a fost făcut de Dan Barna.

Nicușor Dan, a cărui candidatură este sprijinită de USR, vrea un sondaj de opinie, dar reprezentantul PLUS, Vlad Voiculescu, a insistat pentru alegeri primare, adică puncte de vot ad-hoc în București.

 Într-o postare pe Facebook, Voiculescu susține că i-a propus lui Nicușor Dan un referendum intern în Alianță pentru a decide metoda de stabilire a candidatului. 

”Nicușor (candidat sustinut de partenerii de la USR) preferă un sondaj. E firesc să vrea să profite de notorietatea mai mare în legătură cu Primăria Capitalei, în urma celor două candidaturi ale sale de până acum. Eu (PLUS) prefer o consultare publică (adică alegeri primare, referendum) - pentru că este cea mai democratică formă de întoarcere către bucureșteni și este modul în care noi trebuie să guvernăm acest oraș și această țară - alături de cetățeni”, scrie Vlad Voiculescu.

La rândul său, Nicușor Dan, care a obținut la alegerile trecute un scor de aproape 19%, spune însă că metoda propusă de Voiculescu ridică semne de întrebare și este greu de controlat. ”Ce te faci când ai un partid advers care are niște simpatizanți pe care îi poate dirija să voteze contracandidatul cel mai slab al candidatului lor?”.

Sub presiunea timpului și a opiniei publice, USR și PLUS sunt însă fortațe să grăbească decizia, care trenează de aproape două luni. Barna spune că indiferent care va fi candidatul Alianței, acesta va câștiga Primăria București împotriva Gabrielei Firea.

"Este o competiție cumva legitimă pentru nominalizarea alianței. Această competiție anticipez că se va încheia într-un termen destul de scurt. Vom avea un candidat unic al alianței, fără îndoială, candidat care de altfel va și câștiga Bucureștiul, la cum arata în momentul de față situația politică la București".

Dacian Cioloș, președintele PLUS, le-a dat marți un ultimatul candidaților USR și PLUS la Primăria București să găsească o soluție pentru a decide candidatul alianței până la finalul săptămânii.

”Dacă Nicușor Dan și Vlad Voiculescu nu găsesc soluția până la sfârșitul săptămânii, atunci săptămâna viitoare vom decide în birourile politice ale USR și PLUS”, a anunțat Cioloș la Digi 24.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro