Bucovina Off-Road Challenge 2009

mai 14, 2009

Campionatul National de Off-Road al României va începe pe 21 mai la Gura Humorului, jud. Suceava, cu prima etapă, Bucovina Off-Road Challenge 2009. Vor concura 75 de maşini şi 50 de motociclete, la două clase, Open şi Extrem, pe trasee de aproximativ 50 de km fiecare.

Organizatorii, Clubul Off-Road Bucovina de la Gura Humorului, au suplimentat cu încă 25 cele 50 de locuri rezervate iniţial concurenţilor de la secţiunea Auto. ”Este o participare record după primele două ediţii, din 2007 şi 2008. Am fost nevoiţi să suplimentăm numărul de locuri pentru că, pe site-ul competiţiei, am primit mai multe înscrieri decât ne aşteptam. Ne bucură acest interes crescut chiar dacă asta sporeşte eforturile de organizare”, spune Rasty Gabriel, membru în Clubul Off-Road Bucovina.

Este primul an în care concursul de la Gura Humorului devine etapă în Campionatul Naţional după ce Convenţia Naţională de Off Road a votat Bucovina Off-Road Challenge 2008 drept cea mai bună competiţie de off-road a anului.

Tot o premieră este şi introducerea unei secţiuni ”Moto” pentru pasionaţii de enduro. ”Invitarea motocicliştilor este un pas firesc pentru că şi în această comunitate sunt fani ai traseelor off-road care vor să-şi pună la încercare abilităţile şi motoarele. Nu mizăm pe o participare cum e cea de la ”Auto” – de altfel, Bucovina Off-Road Challenge se suprapune cu o altă competiţie dedicată lor – dar vrem să spargem gheaţa, cum se spune, şi la ediţiile viitoare să avem cât mai mulţi invitaţi pe motociclete”, explică Gabriel Danilevici.

La ediţia de anul acesta, competiţia bucovineană ridică standardele tehnice pentru maşinile înscrise în concurs şi cere participanţilor o listă minimă obligatorie de dotări, şi la Open şi la Extrem, cum sunt, de pildă, cauciucuri profil simex, troliu, căştile de protecţie, trusa medicală, extinctor sau GPS. ”Am depăşit faza romantică a unei competiţii între prieteni care vor să arate ce pot maşinile şi vrem să profesionalizăm participarea. Sunt trasee dificile, vorbim până la urmă de un sport extrem, şi siguranţa participanţilor trebuie să fie o preocupare serioasă. Din acest motiv am anunţat şi pe site că dotările minime nu se negociază”, spune Alin Mihalache, director tehnic al Bucovina Off-Road Challenge.

Concursul pune la bătaie premii în bani şi echipamente off road a căror valoare totală depăşeşte 10.000 de euro. Competiţia este sponsorizată de Omniasig, Pa&Co International, Symetrica, Colas, Fujitsu, Shark, Radburg, DeWalt, Orange, Agdesy si are ca parteneri media Radio Zu, 24 Fun, Top Gear, CESEVEDE - CSVD si OrasulSuceava.ro. Partenerii oficiali ai evenimentului sunt Primaria Gura Humorului, Romsilva – Regia Natională a Pădurilor si Best Western Bucovina – Club de Munte.

Ca şi la ediţiile precedente concurenţii vor putea să îşi povestească experienţele, la focul de tabără al unei seri haiduceşti, iar pe traseu vor fi amenajate porţiuni la care publicul va avea acces. Competiţia se va încheia pe 24 mai cu Superspeciala Trial Bucovinean.

Detalii despre regulamentul de concurs şi organizare puteţi găsi la http://www.bucovinaoffroad.ro/eveniment2009.php

Programul evenimentului
Joi, 21 Mai 2009
Inscrierile oficiale - Best Western Bucovina – Club de Munte, Gura Humorului

Vineri, 22 Mai 2009
10:30 – Centrul orasului Gura Humorului - BORC 2009 da startul pe poarta de concurs
19:00 – Ora estimata pentru incheierea primei zile de concurs
20:00 – Participantii incheie prima zi a competitiei cu cina haiduceasca si foc de tabara

Sambata, 23 Mai 2009
10:30 – Centrul orasului Gura Humorului - Startul celei de-a doua zile de concurs
19:00 – Ora estimata pentru incheierea celei de-a doua zi a concursului
21:00 – Decernarea Premiilor Speciale ale BORC 2009

Duminica, 24 mai 2008
11:00 – 14:00 – Desfasurare Trial (locatie cu acces pentru public si media)
15:00 – Premierea si petrecerea
Aceasta ultima zi a competitiei este dedicata exclusiv publicului si reprezentantilor media, Trial-ul fiind una dintre cele mai atragatoare probe de concurs, atat prin gradul de dificultate, cat si pentru spectacolul oferit.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro