Avocatul Poporului îi cere socoteală lui Marcel Vela pentru patrulele în civil

octombrie 8, 2020

Avocatul Poporului îi cere socoteală ministrului de Interne Marcel Vela cu privire la temeiul legal pe care s-a bazat pentru a dispune mobilizarea de patrule în civil care să verifice respectarea regulilor sanitare în spațiile publice.  

„Vă adresăm rugămintea să ne comunicaţi actul normativ care stă la baza luării acestor măsuri”, îi cere Avocatul Poporului ministrului de Interne Marcel Vela. 

Renate Weber îi amintește acestuia că potrivit legii de funcționare a poliției române, „scopul principal care trebuie urmărit de Poliţia Română este cel de prevenire a săvârşirii de fapte antisociale şi în subsidiar de reprimare a acestora” și îi atrage atenția lui Marcel Vela că portul uniformei stimulează respectarea legii. 

Weber mai invocă și un ordin de ministru care stabilește că în timpului serviciului polițiștii sunt obligați să poarte uniformă, ca formulă de reprezentare atât în activitatea de birou cât și în cea de teren. 

Cu toate acestea, Avocatului Poporului, recunoaște indirect că ținuta civilă nu este interzisă atunci când spune că în exercitarea atribuţiilor de serviciu polițistul în ţinută civilă trebuie să îşi facă cunoscută, în prealabil, calitatea prin prezentarea verbală a numelui şi prenumelui, a unităţii de poliţie din care face parte, precum şi a legitimaţiei de serviciu sau a insignei.

Weber spune că nu-și propune decât să preîntâmpine situații în care unele persoane ar putea să-și aroge calitatea de polițist pentru a obține eventuale foloase materiale. 

„Din experienţa acţiunilor desfăşurate până în prezent, s-a constatat faptul că, în unele cazuri, oamenii respectă aceste măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19 doar la vederea forţelor de ordine. Poliţiştii au întâlnit situaţii când, la vederea lor, au fost puse măştile de protecţie, pentru ca, imediat după ce colegii mei au plecat din acel perimetru, să fie scoase”, a explicat marți purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, decizia de mobilizare a patrulelor în civil.  

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro