Aproape 200 de beneficiari ai programului - Educatia pentru cariera

mai 16, 2006

Aproape 200 de cadre didactice sunt instruite, în această perioadă, în cadrul programului „Educaţia pentru carieră”, inclus în Strategia Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru perioada 2006-2008. Proiectul, în valoare de 120.000 de euro, vizează creşterea gradului de inserţie socio-profesională a elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a.

„Una dintre cele mai mari probleme ale tinerilor care termină liceul şi vor să se angajeze nu este că sunt slab pregătiţi, ci că nu ştiu, mulţi dintre ei, nici măcar să scrie corect un curriculum vitae sau cum să se prezinte la un interviu. Trebuie să ne aplecăm şi asupra acestor aspecte, pentru ca absolvenţii să nu mai piardă timp şi să-şi risipească oportunităţile de afirmare învăţând din mers”, a afirmat ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihail Hărdău.

Într-o primă fază, proiectul prevede formarea a 190 de formatori care vor instrui, la rândul lor, câte 2 profesori de ştiinţe socio-umane din fiecare liceu.

După finalizarea sesiunilor de pregătire, profesorii respectivi vor putea susţine, într-o primă etapă în cadrul materiilor opţionale, ore privind modul de redactare a unui curriculum vitae, de prezentare la un interviu de angajare, de coordonare şi management al unei echipe de lucru etc. Perioada de derulare a proiectului este 2006 - 2007.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro