Anti-coruptia: Teorie sau Practica?

noiembrie 26, 2012

A fost lansat Portalul de Integritate Alegeri Parlamentare 2012, proiect demarat de Transparency International Romania.

Portalul de integritate Alegeri Parlamentare 2012 este o pagina de internet in care candidatii pentru Camera Deputatilor si Senat, dar si formatiunile politice din care fac parte, isi vor putea face publice initiativele in domeniul integritatii, transparentei si luptei anti-coruptie. Portalul va putea fi vizionat accesand: http://www.titools.ro/alegeri2012/, sau din pagina de internet a organizatiei www.transparency.org.ro, sectiunea Alegeri Parlamentare 2012.

Acest demers al Transparency International Romania este rezultatul faptului ca lipsa transparentei in multe dintre structurile statului precum si problemele de coruptie cu care se confrunta Romania nu sunt doar aspecte teoretice ci probleme reale cu care cetatenii se confrunta zilnic si care ingreuneaza dezvoltarea societatii in care traim.

Coruptia a ruinat economia Romaniei, a inrautatit sistemul, calitatea serviciilor publice si a blocat dezvoltarea si modernizarea Romaniei de la semnarea tratatului de aderare cu Uniunea Europeana pana in prezent. Conform Raportului Public al Curtii de Conturi a Romaniei pe 2010, se constata o pierdere de 12.094.262 mii RON (1) din bugetul de stat in urma a diverse cazuri de abateri financiare.

Situatia, in prezent, privind coruptia din Romania, conform sondajului Eurobarometru (2), publicat de Comisia Europeana, arata ca 96% dintre romani sunt \"total de acord\" ca in tara lor coruptia este o problema majora. Conform aceluiasi studiu: - 89% dintre romani sunt \"total de acord\" ca exista coruptie in institutiile centrale/nationale din Romania - 88% dintre romani sunt \"total de acord\" ca exista coruptie in institutiile de la nivel local din Romania De asemenea, 82% dintre romani considera coruptia ca facand parte din cultura de afaceri a tarii lor.

Coruptia, lipsa transparentei, superficialitatea si aroganta sunt problemele care au decredibilizat partidele politice si Parlamentul, iar prin acest portal de integritate, realizat de TI-Ro, se ofera oportunitatea pe de o parte cetatenilor sa isi faca auzita vocea, iar pe de alta parte candidatilor sa raspunda agendei cetatenilor pentru recastigarea credibilitatii.

Portalul se axeaza pe doua paliere: agenda politica si agenda cetateanului. În primul rand, in cadrul agendei politice, candidatii la alegerile Parlamentare 2012, dar si formatiunile politice din care acestia fac parte, vor putea face publice atat programul lor cat si angajamentele lor privind integritatea publica, transparenta si lupta anti-coruptie. Aceste declaratii vor fi publicate ad-literam, asa cum ne-au fost transmise.

În acest sens, in perioada 31 octombrie – 15 noiembrie au fost transmise cereri catre candidatii la alegerile Parlamentare 2012, dar si partidelor participante, de a ne transmite programul electoral al acestora in materie de integritate publica, transparenta si lupta anti-coruptie. Toate cererile de informatii au fost transmise prin e-mail sau prin fax, in functie de datele de contact pe care le-am putut identifica de pe site-urile oficiale. Termenul intermediar de comunicare a raspunsurilor a fost 20 noiembrie 2012. .

Raspunsurile primite sunt postate in acest portal pe masura ce sunt receptionate pana la momentul alegerilor. Zilnic la ora 19,00 se va face upload-ul angajamentelor trimise pana la data curenta.

Gradul de raspuns arata respectul sau lipsa de respect a participantilor in alegeri fata de prioritatea numarul 1 a cetatenilor.

În al doilea rand, cetatenii sunt invitati sa trimita propuneri de imbunatatire a programelor politice guvernamentale, modalitati si solutii in lupta impotriva coruptiei, fara a face trimitere catre un anumit candidat ori catre o formatiune politica.

Pagina de dialog pusa la dispozitie porneste de la faptul ca orice program politic, guvernamental este lipsit de credibilitate in lipsa masurilor anti-coruptie, care sa pazeasca buna indeplinire a angajamentelor economice si sociale asumate de catre candidati.

Aceasta sectiune a website-ului vizeaza sa creeze cadrul necesar pentru promovarea intereselor cetatenilor, in sensul corelarii agendei politice cu cea a cetateanului.

Nu vom publica mesajele de natura electorala la adresa partidelor politice ori a candidatilor acestora. Esenta acestei sectiuni este de a publica recomandarile pozitive ale cetatenilor si nu sunt permise atacurile la persoane ori formatiuni politice.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro