Antena1, NationalTv, OTV si PrimaTV amendate cu cate 10.000 de lei

aprilie 4, 2007

Întrunit în şedinţă publică în data de 3 aprilie 2007, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să sancţioneze posturile de televiziune Antena 1, Naţional Tv, OTV şi Prima TV care au fost amendate cu suma de 10.000 de lei pentru că au difuzat mai multe ediţii ale emisiunilor-concurs interactive în care nu s-a respectat obligaţia de a informa publicul, atât scris cât şi verbal, cu atenţionarea “simpla apelare neurmată de convorbire se taxează”, conform informatiilor furnizate de PromptMedia.
Postul Euforia TV a fost sancţionat cu somaţie publică pentru emisiunile- concurs care nu au conţinut atenţionările prevăzute de lege. Postul de televiziune PRO TV a primit somaţie publică pentru emisiunea „Parte de carte” (din data de 25.03.2007, ora 10,03, moderator Cristian Tabără), emisiune al cărei conţinut şi limbaj nu au fost potrivite cu ora de difuzare, conform art. 21 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Postul de radio KISS FM, emisiunea „Cronica cu Huidu şi Găinuşă” din 26.03.2007, a primit somaţie publică pentru încălcarea prevederilor art. 25, alin. 1 din Cod.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro