ANAR și ANIF caută soluții pentru finanțarea din bani europeni a unor lucrări de îmbunătățiri funciare

aprilie 22, 2017

Galerie foto Premierul Sorin Grindeanu s-a intalnit astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai conducerii Administrației Naționale a Apelor Romane (ANAR) şi ai Agenției Naționale de Imbunătățiri Funciare (ANIF). Discuția s-a axat asupra soluțiilor de reducere a efectelor schimbărilor climatice, respectiv a inlăturării pagubelor cauzate de fenomenele extreme, precum inundații, viituri, alunecări de teren, secetă etc. - Din păcate, ultimii ani ne-au arătat că investițiile insuficiente in infrastructura impotriva inundațiilor, precum și in rețeaua de irigații, ne fac vulnerabili in fața fenomenelor naturale extreme. Avem la dispoziție bani europeni, pe care ii putem folosi in această direcție- , a subliniat șeful Executivului. In cadrul intalnirii s-a discutat despre posibilitatea de finanțare din fonduri europene a unor lucrări de imbunătățiri funciare - desecare și drenaj - ce urmează să fie realizate la nivel național, pentru a fi reduse efectele schimbărilor climatice. In acest sens, este necesară includerea Agenției Naționale de Imbunătățiri Funciare printre beneficiarii eligibili ai Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 - 2020, Axa Prioritară 5. Premierul Sorin Grindeanu a cerut ANIF și ANAR ca in termen de o lună să prezinte soluția juridică care să permită accesarea acestor finanțări pentru investiții in infrastructura de imbunătățiri funciare. La intalnire au participat Nicolae Bărbieru, din partea ANAR, și Florin Ionuț Barbu, din partea ANIF. Informații suplimentare: Inundațiile şi excesul de umiditate al zonelor joase au impus indiguiri şi desecări pe suprafețe ce depășesc 3,1 milioane ha, din cele 4 milioane ha necesare. Pe cca. 215.000 ha rețeaua de canale de desecare a fost completată şi cu o rețea de drenaj inchis. Există 763 de stații de pompare, din care 443 sunt funcționale. Eliminarea excesului de apă şi apărare impotriva inundațiilor prin lucrări de desecare - drenaj asigură condiții favorabile de utilizare a terenurilor agricole prin lucrări de colectare, transport şi evacuare a apelor in exces. Amenajările de desecare-drenaj au fost realizate cu precădere in Lunca şi Delta Dunării, pentru introducerea in producţie a terenurilor scoase prin indiguire de sub influenţa inundaţiilor Dunării, in Transilvania şi Banat pentru eliminarea excesului de umiditate, precum şi pe terenurile amenajate pentru irigaţii, in scopul realizării condiţiilor de control a umidităţii solurilor şi prevenire a degradărilor secundare. Amenajările de desecare-drenaj contribuie la intoarcerea in circuitul economic a terenurilor degradate de acţiunea unor factori naturali sau antropici. In acest context, amenajările de desecare - drenaj sunt lucrări publice, de interes naţional.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro