Alegerea bijuteriilor potrivite în funcție de tipul ținutei

mai 13, 2022

Bijuteriile au rolul de a-ți completa ținuta, însă dacă nu știi cum să le alegi corect, s-ar putea ca o ținută perfectă să se transforme într-un eșec. Nu trebuie să oscilezi între minimalism și supra-accesorizare atunci când vine vorba de bijuterii, ci să găsești echilibrul. Așa că, iată ce bijuterii romanesti sunt recomandate, în funcție de ținuta pe care vrei să o compui!

Bijuterii potrivite pentru ținutele elegante

O ieșire la cină cu partenerii de afaceri, participarea la un eveniment de seară sau la un cocktail implică purtarea unei ținute fără cusur. Uneori vei alege o rochie de seară, lungă, elegantă, alteori o fustă și o cămașă office – în orice situație trebuie să știi să îți completezi ținuta cu bijuterii discrete, care să aducă un plus de eleganță. Poți opta pentru un colier cu perle sau un pandantiv simplu, cu piatră prețioasă, pentru o brățară subțire sau o pereche de cercei rafinați. 

Bijuterii potrivite pentru ținute sport

Dacă stilul tău vestimentar care te reprezintă este cel casual, sport, nu înseamnă că nu trebuie să porți bijuterii. Există atât de multe modele de bratari inteligente care pot fi integrate cu succes în astfel de ținute. Este adevărat că în ținutele sport nu își au locul bijuteriile de mari dimensiuni, supradimensionate sau cu pietre prețioase, însă o pereche de cercei, un inel sau o brățară discretă sunt exemple de bijuterii ce aduc armonie și feminitate ținutei tale.

Bijuterii potrivite pentru ținute office

Dacă în fiecare zi trebuie să porți ținute office și nu știi ce să mai schimbi astfel încât să nu pici în capcana banalului, sfatul nostru este să alegi de fiecare dată bijuterii diferite. O ținută monocromă poate fi scoasă în evidență prin bijuterii statement sau colorate. Atenție însă să păstrezi acea limită a eleganței. Când spunem bijuterii statement nu ne referim la acele bijuterii mari, supra-dimensionate, greoaie, ci mai degrabă bijuterii care ies în evidență prin simplitate – un colier de perle, un pandantiv sau un inel cu piatră prețioasă. O ținută office nu trebuie să fie neapărat și o ținută conservatoare, așa că, nu te feri de bijuteriile care atrag atenția și îți scot outfit-ul din anonimat.

Bijuterii potrivite pentru ținute non-conformiste

Ținutele non-conformiste nu mai au nevoie de prezentări pentru că sunt acelea care nu respectă nicio regulă. Aici te poți juca cu bijuteriile – poți alege accesorii mari, colorate, în forme cât mai ciudate la prima vedere, cum sunt formele geometrice. O ținută non-conformistă accesorizată corespunzător va fi o ținută sofisticată și invidiată pe alocuri. Nu toată lumea are suficient de multă creativitate pentru a combina texturi și bijuteri diferite și a obține un echilibru.

Așa cum nu pleci de acasă descălțată ar trebui să nu pleci nici fără bijuterii. Este recomandat să nu porți aceeași pereche de cercei sau același colier la toate ținutele, ci să diversifici. Vei vedea că bijuteriile au și puterea de a schimba complet un outfit, chiar dacă folosești la bază aceleași piese vestimentare. Folosește-ți intuiția și găsește echilibrul între hainele și bijuteriile potrivite!

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro