ALDE și Pro România au primit de la PSD acces în secțiile de votare și în Birourile Electorale

iunie 3, 2020

Camera Deputaților, unde PSD are majoritatea, a adoptat miercuri un proiect care modifică patru legi în urma cărora ALDE și Pro România vor putea avea reprezentanți în secțiile de vot și în Birourile Electorale, deși legea în vigoare nu le permite. 

Au fost modificate ​legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, statutul aleșilor locali, legea privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, dar și legea privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, scrie Hotnews.ro. 

Legea actuală prrevede ca doar partidele care au grupuri parlamentare pot să-și delege reprezentanți în Birourile electorale centrale, județene și membri în secțiile de votare.

Or, prin modificările aduse miercuri, și PSD și ALDE vor putea accede în cele două structuri electorale.

Potrivit modificărilor votate miercuri, în termen de 48 de ore de la data constituirii birourilor electorale de circumscripţie, partidele politice care au ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obținut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, precum şi Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor în numele organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în acest grup trebuie să comunice, în scris, birourilor electorale de circumscripţie numele şi prenumele reprezentanţilor lor care vor face parte din acestea.

Folosirea sintagmei „care au ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obținut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior" le asigură partidelor lui Ponta și Tăriceanu reprezentarea.

Grupurile parlamentare ale ALDE s-au dizolvat anul trecut după atacul dat de PSD, care a început să-i racoleze parlamentari, pentru că partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a părăsit guvernarea, parte din parlamentari trecând la PSD iar unii în partidul înființat de Teodor Meleșcanu răsplătit de PSD cu funcția de șef al Senatului până când CCR a declarat neconstituțională numirea sa. 

Cât privește Pro România, partidul condus de Victor Ponta nu are grupuri parlamnetare în ambele camere ale parlamentului, la Senat având doar opt reprezentanți. 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro