Ajutor de la stat pentru 12.000 de fermieri romani

aprilie 26, 2011

Comisia Europeana a aprobat saptamana trecuta o schema financiara cu un buget total de 1,3 miliarde lei (aproximativ 304 milioane euro), prin care Romania poate sprijini financiar din bugetul national pe toti fermierii afectati de criza. In 2010, mai multe state membre UE, printre care si Romania, au solicitat Comisiei Europene prelungirea aplicarii Cadrului comunitar temporar pentru masurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finantare in contextul actualei crize financiare si economice (Cadrul temporar), argumentand ca efectele acestei crize se resimt si in 2011 in multe sectoare economice, printre care si in agricultura.

"Din datele pe care le avem, aproape 12.000 fermieri romani aflati in dificultate vor primi ajutorul financiar de pana la 15.000 de euro din bugetul national. Avem resurse identificate in buget, circa 200 de milioane lei, desi suma totala aprobata de CE este mult mai mare, dar numai pentru fermierii care au depus cereri in acest sens pana la 31 martie 2010. Se va acorda o suma pana la 15.000 de euro pe exploatatie. Nu este o suma mare, dar pentru fermierii mici este o compensatie pentru cresterile de pret la motorina, dar si la alte componente", a precizat Valeriu Tabara, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Pentru a obtine ajutorul financiar, fermierii vor urma aceleasi proceduri ca in cazul subventiei la motorina, urmand sa se adreseze Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (APIA), respectiv filialelor teritoriale.
Ajutoarele se vor acorda pana la finalul lui 2011 sub forma unor subventii directe pentru toti fermierii din toate sub-sectoarele productiei agricole primare, cu conditia ca acestia sa nu fi fost deja in dificultate la 1 iulie 2008, potrivit AGERPRES.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro