
În această ediție aiCarte, Ovidiu Nahoi prezintă volumul „Lenin, dictatorul, omul și revoluția”, semnat de istoricul și jurnalistul britanic Victor Sebestyen, apărut la Editura Corint.
La mai bine de un secol de la Revoluția bolșevică, figura lui Vladimir Ilici Lenin continuă să fascineze și să provoace controverse. Cine a fost, dincolo de mitologia construită în jurul său, omul care a schimbat destinul Rusiei și a influențat decisiv istoria secolului XX?
Bazându-se pe o amplă documentare, Victor Sebestyen reconstruiește atât traseul revoluționarului și agitatorului refugiat în Occident, cât și ascensiunea liderului bolșevic care a profitat de haosul Rusiei anului 1917 pentru a cuceri puterea. Dar cartea îl urmărește și pe Lenin dincolo de politică: omul, relațiile sale, iubirile și contradicțiile unei personalități la fel de tumultuoase precum epoca pe care a traversat-o.
Volumul arată și cum o grupare radicală, departe de a reprezenta majoritatea societății ruse, a reușit să se impună prin organizare, determinare și disponibilitatea de a folosi orice mijloc pentru atingerea scopului politic.
Din portretul realizat de Victor Sebestyen se conturează figura unui lider care oferea soluții simple unor probleme complexe, își identifica dușmanii și țapii ispășitori și considera victoria politică mai importantă decât mijloacele folosite pentru obținerea ei.
O biografie despre revoluție și dictatură, dar și despre mecanismele prin care un lider radical poate transforma o perioadă de criză într-o schimbare istorică de proporții.
Pentru cele mai recente știri:
https://euronews.ro/
Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA
Urmăriți-ne și pe Social Media:
https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n
https://www.facebook.com/ro.euronews
https://www.instagram.com/euronews_romania
@euronews.romania
https://www.threads.com/@euronews_romania
Sursa: Youtube / Euronews Romania
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro