4, 3, 2 printre marii favoriti ai criticilor de film americani

ianuarie 7, 2008

Sub titlul THE OSCARS: And the Nominees Should Bea, The New York Times publica in editia de duminica optiunile celor trei cronicari de film ai celui mai important ziar american: A.O. Scott, Manohla Dargis si Stephen Holden.
Filmul lui Cristian Mungiu, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile este mentionat de catre doi dintre cei trei critici la cinci categorii din opt. A.O. Scott si Manohla Dargis considera astfel ca 4, 3, 2 ar trebui nominalizat la Oscar (si nu doar in calitate de film strain) la urmatoarele sectiuni: ''Cel mai bun film'', ''Cel mai bun regizor'', ''Cea mai buna actrita intr-un rol principal'' (Anamaria Marinca), ''Cel mai bun actor intr-un rol secundar'' (Vlad Ivanov), ''Cel mai bun scenariu original''.
E important de mentionat faptul ca, la categoria ''Cel mai bun scenariu original'', criticul A.O. Scott nominalizeaza filmul lui Corneliu Porumboiu, A fost sau n-a fost.
Dosarul dedicat Oscarurilor in editia de duminica, 6 ianuarie 2008 a The New York Times este pentru mediile profesionale ale cinematografiei americane momentul de maxima vizibilitate si autoritate in procesul care influenteaza nominalizarile. Prezenta la toate aceste categorii a filmului 4, 3, 2, mentionarea filmului romanesc de catre doi dintre cei trei critici, dar mai ales faptul ca 4, 3, 2 are cele mai multe nominalizari dupa productia americana There Will Be Blood (regizat de Paul Thomas Anderson) e o dovada incontestabila a gradului de recunoastere critica pe care l-a castigat filmul in America.
Cu toate acestea, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile nu va candida in competitia oficiala decat la categoria ''Cel mai bun film strain''. Optiunea apartine distribuitorului (IFC First Take) care nu a putut anticipa amploarea succesului de care filmul se bucura in America.
Cristian Mungiu si Vlad Ivanov vor fi prezenti la ceremonia decernarii premiilor criticilor de film de la Los Angeles si la cea a Globurilor de Aur intre 12 si 13 ianuarie, cu sprijinul Institutului Cultural Roman din New York.
Filmul va fi lansat oficial la New York pe 25 ianuarie 2008.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro