15 mai 1990: un fragment din reportajul transmis de Emil Hurezeanu în ziua 23 a demonstrației anti-comuniste din Piața Universității

mai 15, 2020

15 mai 1990: un fragment din reportajul transmis de Emil Hurezeanu în ziua 23 a demonstrației anti-comuniste din Piața Universității.

Din sumar: tensiuni legate de apropierea zilei de 18 mai, când intră în vigoare ultimatumul președintelui provizoriu Ion Iliescu privind eliberarea Pieței Universității; noi provocări la cortul greviștilor foamei - cineva a pus acolo mai multe mănunchiuri de bîte îndemnând să fie folosite împotriva „securiștilor din hotelul Intercontinental”; un apel al Ligii studenților de la Institutul Politehnic București; declarația de adeziune a Frontului Popular din Moldova la Alianța Națională pentru Proclamația de la Timișoara; „Cine sîntem și ce vrem”, comunicatul de presă al celor peste 60 de greviști ai foamei din fața Teatrului Național de la București; comunicatul Inspectoratului general al Poliției (citit la TVR) despre intervenția în forță a poliției în Piața Universității în dimineața zilei de 24 aprilie; comunicatul IGP contrazice declarația inițială a generalului Diamandescu, care susținea că polițiștii ar fi fost agresați de demonstranți; un interviu cu Cătălin Stoichiță, producător, despre refuzul TVR de a difuza un colaj video documentar independent de 26 de minute care trece în revistă mai multe evenimente începînd din decembrie 1989 pînă în aprilie 1990; un inteviu cu profesorul Ovidiu Popescu, participant la Revoluția din decembrie 1989 și la demonstrația anti-comunistă din Piața Universității. 

Radio Europa Liberă îi mulțumește lui Emil Hurezeanu pentru amabilitatea de a pune la dispoziție acest material sonor din arhiva sa personală.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro