Vizita premierului Sorin Grindeanu în județul Timiș

aprilie 22, 2017

Galerie foto Alocuțiunea premierului Sorin Grindeanu la intalnirea cu reprezentanții administrației publice locale din județul Timiș, la care a participat și vicepremierul Sevil Shhaideh [Check against delivery] Sorin Grindeanu: Mulţumesc, Călin (n. red. Călin Dobra)! Văd că nu am plecat de nici două luni şi nu vă descurcaţi fără mine. Evident, glumesc. Călin face treabă bună aici. Sper ca toate proiectele pe care şi le-a propus a fi implementate să poată să le facă in 2020, dar nu doar cu sprijinul guvernului, ci şi depunand proiecte europene, aşa cum a spus - finanţări europene extrem de importante pentru noi. Ştiu că pentru mulţi dintre dvs., şi mă refer la primari, a fost o săptămană destul de incărcată, cu mers la Bucureşti pentru depunere de proiecte la PNDL. La un moment dat. am trecut prin faţă pe la Sevil, pe la minister, şi am văzut coada - mi s-a părut că-i văd pe unii dintre voi pe-acolo prin faţă. Ce arată lucrul ăsta? Arată că acest program naţional, care işi va deschide faza a doua in această primăvară, este un program naţional de succes. Noi estimam că vor fi in jur de 5.000 de noi proiecte, nereferindu-mă la şcoli, grădiniţe şi creşe. Pană ieri, nu ştiu la cat s-a tras linie, la peste 8 mii de proiecte nou depuse, ceea ce inseamnă că fiecare dintre dvs., dintre primari, cei care conduceţi consilii locale, consilii judeţene, primării, consideraţi, ca şi noi, că acest program naţional este un succes, a fost un succes şi de aceea trebuie să continue. Legat de Timiş, sigur că pot să discut de fiecare punct in parte pe care il amintea Călin aici, dar ce e important la intalnirea de astăzi, dincolo de partea festivă: eu cred că primarii - şi văd foarte mulţi primari in sală, indiferent de culoarea politica, şi ăsta este un lucru bun - au nevoie de o intalnire tehnică legată de modul in care se va desfășura activitatea, jurizarea, toate lucrurile la PNDL. Iar această intalnire tehnică o să fie impreună cu doamna vicepremier Sevil Shhaideh, cu domnul secretar de stat Adi Gadea, cu secretarul general al guvernului, Mihai Busuioc - cred că asta este cea mai importantă parte a intalnirii noastre de astăzi. Vă rog să aveţi incredere că toate criteriile (...;) sunt cat se poate de transparente, cat se poate de bune, astfel incat proiectele care stau intr-adevăr in picioare din toate punctele de vedere să poată fi finanţate de Guvernul Romaniei. Acum, legat de partea cu fonduri europene. Ştiţi, cat eram preşedintele Consiliului Judeţean, aveam această obsesie: eu v-aş ruga să nu staţi doar după bugetul de stat. Şi am mai spus lucrul acesta. Există diverse variante, vă rog să accesaţi tot ceea ce inseamnă fonduri europene, incepand cu Consiliul Judeţean. Pentru că, altfel, n-au cum să fie de ajuns banii pentru tot ceea ce se cere a fi finanţat prin bugetul naţional. Mai mult decat atat, vă spun eu, că-s acasă, ca să nu spună Sevil: tot ceea ce poate fi finanţat prin fonduri europene şi s-a depus pe PNDL - aceea-i varianta de finanţare, nu vă aşteptaţi la bani de la bugetul de stat. Şi cred că este corect acest lucru. Bun. Inchei intr-o notă mai optimistă. Sper că vei face lărgirea la patru benzi, pană la autostradă. Cum stai cu proiectul? Călin Dobra: Este in lucru. Sorin Grindeanu: Bun. Celălalt, cu Foeniul? Călin Dobra: In lucru. Sorin Grindeanu: In lucru. Călin Dobra: Totul este in lucru, domnule prim-ministru. Sorin Grindeanu: Bine. Călin Dobra: Este in pregătire. Sorin Grindeanu: Bine că se lucrează. Termenul limită? Călin Dobra: Acceptabil. In grafic, in grafic. Suntem in grafic. Sorin Grindeanu: Bine. Alea sunt două proiecte importante pentru oraş, depuse pe... Sper că veţi obţine finanţare europeană pentru ele. O să spun că s-a deblocat autostrada Romania - Serbia, Timişoara - Pancevo, aşa cum am şi văzut că s-a scris in presă - că era blocată această autostradă care va intra pe viitorul exerciţiu bugetar, doar că, pe acesta, vom face partea de studii de fezabiliate şi aşa mai departe. Lucrurile s-au deblocat săptămana trecută, am dat hotărare de guvern, deci, se poate considera că ceea ce era blocat - pe langă multe altele, şi partea asta cu Timişoara - Pancevo - va intra pe un făgaş normal. O să spun la conferinţa de presă despre centură, ca să păstrăm lucrurile... Despre Centura Timişoarei. Indemnul meu, in incheiere, este ca in cele două ore, sau cat consideraţi dumneavoastră necesar să aveţi această intalnire tehnică cu doamna vicepremier, să o faceți să vă spună toate lucrurile legate de PNDL, punand intrebări, interactiv. Aşa s-au desfăşurat toate intalnirile in ţară - şi Sevil a fost aproape in 30 de judeţe, impreună cu echipa de la Ministerul Dezvoltării, pană acum. Vă mulţumesc mult de tot! Deşi am văzut ceva schimbări in birou, un birou de preşedinte de consiliu judeţean, important este că l-am găsit tot acolo şi că ceea ce, de fapt, au insemnat propunerile noastre de dinainte de alegerile din 2016 - ale noastre, ale tuturor, fie că vorbim de Consiliul Judeţean sau de fiecare primărie din judeţul acesta - să poată să-şi găsească transpunere in realitate, prin proiectele de care aminteam. Eu vă mulţumesc mult de tot şi vă doresc spor la lucru, in orele viitoare! Mulţumesc! Conferința de presă susținută de premierul Sorin Grindeanu la sediul Consiliului Județean Timiș [Check against delivery] Sorin Grindeanu: In primul rand, suntem la finalul unei vizite care mi-a provocat o oarecare nostalgie, trebuie să spun lucrul acesta, pentru că m-am intors in locul unde chiar am invățat, cot la cot, administrație cu o parte din oamenii cu care m-am intalnit astăzi. Intrand in subiect, pot să vă spun că autoritățile locale din Timiș, pe ceea ce inseamnă PNDL 1, au avut alocate peste 800 de milioane. Pană in acest moment au fost decontate jumătate, au fost realizate lucrările, nu că au fost făcute și neplătite. Domnul președinte m-a asigurat că, in perioada următoare, avand in vedere faptul că se poate incepe să se lucreze, și celelalte proiecte vor merge spre finalizare, astfel incat decontarea să fie aproape de ceea ce s-a alocat. Pentru PNDL faza a doua s-au depus, așa cum vă spuneam și la inceputul intalnirii in sala mare a Consiliului Județean, s-au depus multe proiecte de către autoritățile locale din Timiș, criteriile au fost explicate de doamna vicepremier. Vreau să subliniez, incă odată, faptul că pentru a deveni eligibile aceste proiecte trebuie să fie adresate, să fie făcute intr-un mod in care pe alte programe finanțate din fonduri europene să nu aibă finanțare. Poate nu am fost foarte clar: să nu existe suprapuneri. De aceea am și indemnat să depună pe fonduri europene și după aceea, dacă se epuizează această variantă, să meargă spre PNDL 2. In mare, discuțiile au fost așa cum spuneam tehnice, o să se intre la ministerul dezvoltării in perioada in care toate aceste proiecte vor fi jurizate și o să vedem care este finalul in ceea ce privește județul Timiș. Un alt lucru important, săptămana trecută, printr-o hotărare de guvern, am deblocat proiectul autostrăzii Timișoara-Pancevo. Știți că era, ca și altele de altfel, printre lucrurile blocate anul trecut. S-au aprobat prin hotărarea de guvern indicatorii, astfel incat studiul de fezabilitate să intre la finanțare pe actualul exercițiu bugetar - vorbim de 10 milioane de euro - iar, pe viitorul exercițiu bugetar, să putem să se finanțeze execuția. In mare, cam despre asta a fost vorba astăzi. Cu riscul de a vă dezamăgi, problemele legate de fondurile europene, din păcate, vin de anul trecut. Toate acele blocaje și tot ceea ce s-a intamplat anul trecut ne-a adus intr-o situație nu tocmai bună. Da, este adevărat, ne-am propus lucruri ambițioase din perspectiva atragerii fondurilor europene, 5,2 miliarde pentru anul 2017 inseamnă mult față de zero anul trecut, dar posibil. In sensul acesta a fost discuția cu doamna comisar Corina Crețu, tocmai pentru a debloca toate autoritățile de management care nu sunt acreditate in acest moment. In luna aprilie se vor lansa ghiduri, foarte multe ghiduri de finanțare. Toate aceste lucruri inseamnă foarte multă muncă, dar care trebuie să fie monitorizată. De aceea, impreună cu doamna vicepremier Sevil Shhaideh, am hotărat că, din zece in zece zile, avem şedinţă de monitorizare de progres pentru acest domeniu, cel legat de fondurile europene, ca să putem, la sfarşitul anului, să atragem ceea ce ne-am propus, şi anume 5,2 miliarde. S-au deblocat foarte multe in aceste două luni, nu toate, mai e de muncă, dar, din acest punct de vedere, eu cred că ceea ce ne-am propus este realizabil, şi anume 5,2 miliarde de euro pentru anul 2017. Dacă vreţi, putem intra in foarte multe detalii. Din celălalt punct de vedere, am avut o intalnire cu reprezentanţii FMI alaltăieri, aşa cum dumneavoastră ştiţi. Sunt intalniri normale de lucru, nu au venit aici să facă decat ceea ce fac in orice ţară, şi anume astfel de intalniri de inceput de an. Le-am spus reprezentanţilor Fondului Monetar viziunea noastră despre 2017, cum s-a construit bugetul, care este creşterea economică pe care ne-am propus-o, măsurile pe care le-am luat. Bineinţeles că ştiau ceea ce avem de adoptat in continuare, conform programului de guvernare. Și, dacă ne uităm un pic in istorie, o să vedeţi că, in urmă cu doi ani, cand iarăşi am venit cu o relaxare fiscală, am scăzut TVA-ul şi toate celelalte lucruri pe care dumneavoastră le ştiţi, ingrijorările au fost şi atunci exprimate, dar corectate, după cateva luni, fiindcă s-au dovedit estimările noastre corecte: creşterea economică a fost mai mare chiar decat preconizasem noi, iar toate acele măsuri luate in urmă cu doi ani au dus la creştere economică, foarte multă economie care se afla in zona gri a venit spre vedere. Și măsurile pe care le vom adopta sunt de acelaşi tip, deficitul bugetar va fi menţinut sub 3%, suntem parteneri serioşi, ştim angajamentele luate de ţara noastră, ne ţinem de ele. Suntem primul guvern, spre exemplu, care, pe un alt angajament luat de Romania - şi anume 2% pentru Apărare - e primul guvern, după ce am devenit ţară membră NATO, care se ţine de acest angajament. La fel şi cu 3%. Haideţi să repunem lucrurile pe făgaşul normal. Mulţumesc. (...;) Reporter: Ce măsuri a pregătit Guvernul pentru tăierea clădirilor, dacă va fi nevoie? Dacă ne puteţi da şi cateva posibile măsuri pe care le veţi lua. De asemenea, caţi oameni vor lucra in Centrul de sprijin şi de asistenţă convenit cu autorităţile italiene, un centru menit să-i ajute pe romanii din Italia victime ale traficului de persoane? Ce sume au fost alocate de guvernul nostru şi aş vrea să vă intreb dacă ştiţi in ce stadiu se află Sanatoriul Marila, unde aţi fost şi dvs. ieri, şi care este planul guvernului şi al Ministerului Sănătăţii pentru acest sanatoriu, care de ani de zile mai mult suferă? Sorin Grindeanu: Incep cu finalul. Știu foarte bine situaţia de la Marila. Am avut ieri o intalnire cu directorul Spitalului Orăşenesc din Oraviţa, mi-a prezentat situaţia. E mai rău in exterior decat e in interiorul clădirii. Totuşi, tot ceea ce inseamnă sanatoriul de acolo are nevoie de sprijin. Am discutat un sprijin concret - nu vreau să spun, inainte de a se concretiza, dar ieri m-am intalnit cu domnul director. Legat de Italia, aşa cum ştiţi, am luat hotărarea de a trimite acolo pe doamna ministru Păstirnac. A fost, s-a intalnit cu autorităţile italiene, au convenit să deschidă acest centru. Discuţia nu e doar legată de centru. Eu cred că discuţia e mai largă şi se referă inclusiv la personalul de la Ambasada Romaniei din Italia. Trebuie intărită echipa noastră de la ambasadă. In Italia, ca şi in Spania, se află foarte mulţi romani, de aceea trebuie intărită. Eu am avut o discuţie, in acest sens, cu domnul ministru Meleşcanu. Urmează să vină cu propuneri, tocmai pentru a preintampina - ăsta-i şi rostul acestui centru - a preveni, dacă tot am vorbit de legea prevenţiei, anumite cazuri care pot apărea. Propunerile o să-mi vină de la doamna ministru, dar subliniez: toate aceste lucruri trebuie făcute in colaborare cu autorităţile italiene. Şi aşa e şi normal. Au mai existat colaborări de acest tip cu autorităţile italiene - chiar in urmă cu o lună, dacă nu mă inşel, a fost un control in regiunea Lazio pe Inspecţia Muncii, unde nu au fost descoperite lucruri semnalate de către presă in urmă cu o săptămană. Raportul doamnei ministru și propunerile domnului Meleşcanu vor veni in primele zile ale săptămanii viitoare. Reporter: /.../? Sorin Grindeanu: Păi, vă spuneam că aştept raportul final al doamnei ministru şi, in funcţie de acest raport, luăm decizia. Dar, la o primă vedere, e nevoie de o intărire a echipei de la ambasada noastră din Italia, in mod clar! Dincolo de personalul pentru acest centru. Mulţumesc! (...;) Reporter: Aş vrea să vă intreb, domnule prim-ministru, dacă termenul de 31 martie este considerat de dumneavoastră unul realist pentru inaintarea către Parlament a legii salarizării unitare? Sorin Grindeanu: Dar nici n-am spus că este 31 martie. Nu că n-ar fi foarte inaintată lege a salarizării unitare, insă in programul de guvernare legea salarizării unitare trebuie să devină lege la finalul trimestrului II. Asta este scris in programul de guvernare. Ne interesează foarte mult ca toată această perioadă, de intalniri cu partenerii sociali - şi au avut loc aceste intalniri, cu sindicate, cu confederaţiile sindicatelor, cu tot ceea ce inseamnă parteneri - să fie o perioadă de dezbatere, astfel incat construcţia acestei piramide să fie una cat se poate de sănătoasă. Termenul e cel pe care vi-l spuneam, pentru a deveni lege /..../. Mulțumesc! -: /.../ Sorin Grindeanu: Măsurile legate de pensii și toate lucrurile cuprinse in programul de guvernare vor fi adoptate. Ca să fim clari. Legat de Centură - asta-i ceea ce ne-a trimis, ce am de la Ministerul Transporturilor - pană la finalul lunii martie-inceput de aprilie, ca să nu punem neapărat o presiune, se termină documentația pentru atribuire, proiectare plus execuție. Va fi o singură licitație - proiectare plus execuție. E un pas extrem de important pentru Centura de Sud, /.../ se intră in termenele date de lege. Din partea masterplanului, Centura Timișoarei, dacă reușim să - și vom reuși - să adoptăm cat de repede /...;/ Legea achizițiilor publice, lucrurile se vor derula intr-un mod mult mai rapid. (...;) Sorin Grindeanu: Legat de acel proiect, pe care il ştim cu toţii, e nevoie in Timişoara de un Muzeu al Revoluţiei, e normal, e un eveniment care ne-a marcat nu doar nouă, timişorenilor, viaţa, ci Romaniei. Eu aştept, dincolo de vorbe, să se intample anumite lucruri. Cert este că Ministerul Apărării - inţeleg că au şi fost discuţii in aceste săptămani - nu are nici un fel de problemă in a retransmite această clădire către Consiliul Judeţean. Paşii următori - că va fi acolo Muzeul Revoluţiei, că va fi in altă parte, Consiliul Judeţean vine cu un alt proiect - e treaba autorităţilor publice locale. (...;) Reporter: /.../ Sorin Grindeanu: Doamna ministru Dan a avut intalniri, in toate aceste săptămani, cu sindicate, cu tot ce inseamnă reprezentanţi ai poliţiştilor. E un sector extrem de important pentru noi. S-a ajuns la un anumit acord cu o parte din reprezentanţii lor, o parte din sindicate, parte importantă. Eu sper ca dialogul din zilele şi săptămanile viitoare să fie unul constructiv. Cert este că şi danşii vor fi parte a legii salarizării unitare şi atunci toate aceste inechităţi care apar vor fi inlăturate. Repet, dialogul cu reprezentanţii poliţiştilor continuă, inclusiv ieri, alaltăieri, au avut loc intalniri, astfel incat şi resursele pe care le avem să fie, să spun aşa, cheltuite intr-un mod cat mai echilibrat. E o preocupare a noastră şi vom găsi soluţia. Legat de Muzeul Revoluţiei şi de garnizoană, fiind clădire de patrimoniu, in urmă cu doi ani, cand a fost transmisă către autorităţile locale, a fost transmisă cu anumite sarcini de la Ministerul Apărării către Consiliul Judeţean. In momentul in care s-a vrut a se face ceva la garnizoană - fiindcă in septembrie, anul trecut, a fost terminată evaluarea - se terminase perioada de doi ani pentru care au transmis-o către autorităţile publice locale. Important e, in acest transfer, ca exact ce se amintea, proiectul final, să fie unul care să vină in ajutor, altfel rămanem in acelaşi stadiu - cum e acum garnizoana şi cum a fost in ultimii ani. Un exemplu iarăşi bun, unde se vor intampla lucruri, tot printr-un transfer de la Ministerul Apărării către Consiliul Judeţean, este in zona Girocului, unde se vor construi clădiri ANL şi unde e propunerea Consiliului Judeţean de a se construi Sala Polivalentă. Ministerul Dezvoltării a şi trimis reprezentanţi in urmă cu cateva zile, nu? Miercuri au fost aici, pentru a vedea locaţia - acela e un exemplu bun de a folosi un activ dat de către Ministerul Apărării către autorităţile publice locale. Mulţumesc. -: Simt nevoia să intervin, pentru că vorbiţi despre muzeu. Există un Memorial al Revoluţiei, tot intr-o clădire dată de MApN. Nu vorbiţi despre el ca şi cum nu ar exista. Care va fi soarta lui dacă va fi un muzeu, desigur, mai central intr-o altă clădire tot a MApN-ului? Sorin Grindeanu: Care va fi... Mi-e teamă că nu inţeleg. Care va fi soarta cui? -: /.../ Memorial. Sorin Grindeanu: Am inţeles. Tocmai de aceea am spus că aşteptăm proiectul şi nu am spus că va fi sau nu va fi Muzeul Revoluţiei acolo. Aşteptăm proiectul final. Ministerul Apărării şi-a arătat disponibilitatea de a transmite către autorităti, dar haideţi să vedem finalitatea /.../. (...;) Reporter: Domnule prim-ministru, aţi fost parte şi vă mulţumesc pentru deschiderea pe care aţi avut-o pentru a pune in atenţie Muzeul Revoluţiei. Două laturi ale intrebărilor pe care aş fi vrut să le pun sunt epuizate şi vă mulţumesc. Aş vrea doar o precizare: /din partea/ cărei entităţi din autoritatea locală aşteptaţi să facă propunerea pentru proiect pentru acest muzeu? Mulţumesc! Sorin Grindeanu: La fel cum nu mă interesează, ca timişorean, unde este sala de sport, văd că pe alţii ii interesează, ci mă interesează să existe sala de sport, fie că este la Consiliul Judeţean sau la Primărie, trebuie să existe, este prea puţin important că este la Consiliul Judeţean sau la Primărie această locaţie, important este să se facă un proiect şi să existe un proiect. Nu este ceva care să fie, să spun aşa, decisiv că este la Consiliul Judeţean sau la Primărie, ne interesează produsul finit, ca şi la sala de sport. Reporter: Mulţumesc că sunteţi in continuare aproape de proiect. -: /.../ Reporter: Domnule premier, preşedintele ţării a spus că nu crede că cineva ii va cere demisia Laurei Codruţa Kovesi, pentru că are el informaţii. La ce credeţi că se referă? Unu. Și, doi, /...;/ tot şeful statului a spus că nu are de gand să semneze vreun act de coabitare cu PSD. Cum credeţi că vor merge lucrurile...;? Sorin Grindeanu: Nu am de unde să ştiu ce ştie domnul preşedinte că ar fi legat de acest subiect. Eu aştept evaluarea domnului ministru al justiţiei, a domnului Tudorel Toader. Pană atunci, lucrurile cred că răman doar in zona speculaţiei. Am foarte mare incredere in domnul ministru şi, aşa cum vă spuneam, aşteptăm evaluarea. Legat de coabitare sau de ce spuneaţi, aş dori să clarific. Am văzut că au apărut in spaţiul public anumite lucruri legate de semnarea unui pact intre guvern şi Administraţia Prezidenţială: nu există aşa ceva. Istoria ne arată că, in urmă cu cinci ani, chiar dacă s-au semnat asemenea hartii, nu au avut nici o valoare, fiindcă imediat au inceput certuri cine să fie reprezentantul Romaniei la Consiliul Europei. Pe mine mă interesează - şi pe noi ne interesează - ca, pe proiectele importante de ţară, să avem dialog, să putem să ne unim energiile pentru a atinge ţintele date de acele proiecte de ţară, cum ar fi punct de vedere comun vizavi de mult discutatele scenarii la nivel de UE, Europa in mai multe viteze şi aşa mai departe. Sau, un alt exemplu, cel legat de proiectul legii educaţiei - există o comisie la nivelul Administraţiei Prezidenţiale care a lucrat, noi dorim, pană la sfărşitul anului, să venim cu un nou proiect al legii educaţiei, in dialog cu toată lumea. Am dat două exemple legate de anumite proiecte de ţară şi care nu inseamnă coabitare. Reporter: Dar, in aceste condiţii, in care şi dumneavoastră aţi spus că declaraţiile preşedintelui au fost cele care au fost, cum credeţi că vor decurge inţelegerile guvernului cu Administraţia prezidenţială? Sorin Grindeanu: Instituţional corect, dacă ne inţelegem fiecare rolul. Dacă fiecare dintre noi inţelege rolul constituţional pe care-l avem, nu există nici un fel de problemă. Reporter:/.../ Domnule Grindeanu, mi-aţi creat mie o nelinişte, deci aţi spus că orice s-ar pune pe hartie intr-un pact nu are nicio valoare. Ce să inţeleg? Că tot ce fac politicienii noştri incalcă ei inşişi? Vorba lor este zero? Asta aţi vrut să spuneţi? Deci că nu contează, că in definitiv era PSD acolo, impreună cu un preşedinte, mă rog... Sorin Grindeanu: Il ştiţi, il ştiţi bine. Reporter: De dreapta, să zicem. Il ştim, il ştim, da. Deci asta trebuie să inţelegem, că eu vreau să inţeleg? Sorin Grindeanu: O să vă răspund /...;/. Am dat exemplu de un asemenea pact, nu ştiu dacă a fost semnat sau nu, habar nu am, in urmă cu ani, şi, intr-un final, domnul Traian Băsescu şi Victor Ponta, cei care au semnat acel pact, nu s-au ţinut de ceea ce şi-au asumat. Voiam să vă spun că, poate mai important - şi acesta era spiritul a ceea ce spuneam - mai importante decat o hartie şi un pact sunt temele comune şi proiectele comune de ţară, care nu au nevoie de aşa ceva, dacă vorbim de seriozitate. Acesta era spiritul a aceea ce am spus. Reporter: Domnule premier, domnul Robu spune de caţiva ani buni că aşteaptă hotărari de guvern pentru anumite terenuri, care fac parte din proprietatea statului roman, /să fie trecute/ in cea a Primăriei Timişoara. De exemplu, piaţa /.../, terenul acela din 2003. Dacă nu mă inşel, ştiţi foarte bine cum decurg treburile astea, aţi mai discutat despre ele, care e stadiul lor? Sorin Grindeanu: M-am uitat azi prin sală, nu l-am văzut. Suntem deschişi la tot ceea ce inseamnă propuneri care vin din partea Timişoarei. Mi-aş dori mai mult dinamism, dincolo de vorbe, din partea municipalităţii. La vorbe se stă foarte bine. Reporter: /.../ Sorin Grindeanu: Nu există, cred, primărie din ţara asta care să nu trimită cereri către guvern. Problema este să-ţi canalizezi energiile pe proiecte extrem de importante pentru comunităţile pe care le conduci. Să trimiţi hartii, fără a avea ceea ce se spuneam mai devreme, finalitatea unui proiect, şi să aştepţi 15 ani să ţi se răspundă şi de vină e Bucureştiul, nu cred că e modul normal de gestiune a unei administraţii. Sigur, nu era primar domnul Robu in 2003. Reporter: /.../ (...;) Reporter: Domnule prim-ministru, legat de /.../, in Romania este o problemă mare. Un deputat de Timiş /.../ Sorin Grindeanu: /...;/ Să ştiţi că, in acest moment, cadrul legal poate fi eventual...; Ne uităm, sunt specialişti care ştiu mai bine decat mine ce poate fi făcut in acest domeniu. Probabil că poate fi imbunătăţit /cadrul legal/, dar lăcomia, şi drujbele, şi tot ceea inseamnă defrişări, nu pot să oprească o lege. Aplicarea acelei legi se face de către oameni şi nu doar de cei care au, să zicem, atribuţiuni directe in acest domeniu, ci de către, pană la urmă, de fiecare dintre noi. Cadrul legal tot timpul poate fi imbunătăţit. Dar aici vă spun că e, iarăşi, vorba de un efort comun. In parlament, probabil că se va discuta in comisie şi, după aceea, in plen. Mulţumesc. Reporter: /.../ dacă au cadru legislativ de ce /.../? Sorin Grindeanu: Nu neapărat. Sunt mai multe instituţii aici, că vorbim de poliţie, de celelalte, care ţin de Ministerul Apelor şi Pădurilor, n-am spus că n-o aplică; am spus că ţine şi de spiritul civic al fiecăruia dintre noi in a stopa acest fenomen. Dar pot să vă dau un exemplu: anul trecut, intr-un guvern care nu avea nici o culoare politică, aşa cum ştiţi, pe ultimele trei, patru luni ale anului, in acest domeniu al lemnului, in industria lemnului, controalele şi tot ceea ce ţine de gestionarea acestui domeniu au scăzut foarte mult, spre zero. Am mai spus lucrul acesta. Și in industria lemnului, şi in cea a tutunului. Finalul anului 2016 a fost extrem de curios, din punctul de vedere al instituţiilor statului. Asta spun rapoartele oficiale. Să vedem de ce. Reporter: (...) Sorin Grindeanu: Tocmai asta vă spuneam, pentru a uni cele două etape s-a luat decizia la ministerul transporturilor, la CNAIR, de a face o singură licitație: proiectare plus execuție. Reporter: (...) Sorin Grindeanu: Știu, se anulează aceea. In momentul in care este gata documentația pentru ceea ce vă spuneam la sfarșit, pentru proiectare și execuție. Iar această documentație va fi gata spre finalul lunii sau inceputul lunii viitoare. Reporter: (...) Sorin Grindeanu: Cu ajutorul legii, cum vă spuneam amandoi mai devreme, cu ajutorul legii investițiilor strategice, centura Timișoarei fiind parte din Masterplan, iar transporturile unul din domeniile principale la care se va adresa această lege. Sunt optimist. /...;/ Sorin Grindeanu: Nu v-am spus că se schimbă fiind impreună proiectare plus execuție? Asta inseamnă o scurtare a termenului, fiind o singură licitație. Reporter. Legată de imaginea Romaniei in lume, domnule prim-ministru cat de mulțumit sunteți de prestația doamnei Lia Olguța Vasilescu pe plan internațional? Ne-a ajutat la imaginea bună a Romaniei sau nu? Cum vă pregătiți miniștrii să iasă in lume? Sorin Grindeanu: Credeți că merită să intrăm in subiectul acesta? Bun, eu l-am auzit și pe domnul Emil Boc vorbind engleză și pe foarte mulți. Nu se dau examene de limbi străine in momentul cand ocupi o funcție de ministru. Trebui să știi domeniul pe care vrei să il gestionezi. Eu apreciez, pană la urmă, efortul Olguței de a vorbi și engleză și franceză, la 2 zile una după alta. In locul ei aș fi vorbit in romană cu traducători pentru a fi cat se poate de clar. Reporter: (...) Sorin Grindeanu: La ultima ședință de guvern, ministrul sporturilor impreună cu ministerul dezvoltării s-au angajat ca pe inceput de săptămana viitoare să existe un proiect, foarte important. Știm cu toții disfuncționalitățile apărute in acești ani din acest punct de vedere. Mulțumim!

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro