Vizita premierului Mihai Tudose la Bruxelles

iulie 11, 2017

Galerie foto Intrevederea premierului Mihai Tudose cu Antonio Tajani, președintele Parlamentului European * Declarații de presă susținute de premierul Mihai Tudose la Bruxelles [Check against delivery] Mihai Tudose: Suntem spre finalul unei zile foarte pline, dar foarte importante. Am stabilit cateva lucruri foarte clare cu Comisia Europeană, cu Consiliul European, in special cu domnul președinte Juncker, despre ceea ce inseamnă Romania de azi și ceea ce vrea să fie Romania de maine: Romania, ca stat membru, un stat puternic, un partener puternic pentru tot ceea ce inseamnă provocările Uniunii Europene. De asemenea, o colaborare foarte bună intre Guvernul Romaniei şi tot ceea ce inseamnă nivel de comisar european. Astfel, cel puţin o dată pe lună, toţi miniştrii implicaţi in proiecte europene vor veni la Bruxelles, vor vorbi cu comisarii, vom avea contacte regulate la nivel de Consiliu şi Comisie pentru ca ceea ce facem noi in Romania să nu mai ajungă la Bruxelles distorsionat, să nu mai existe deosebiri majore intre realitate şi percepţie. De asemenea, şi cu această ocazie să incercăm să profităm şi de experienţa acumulată la nivel de Uniune Europeană, fiindcă sunt state cu exerciţiu mai indelungat in ceea ce incercăm noi să facem acum. Pe de altă parte, o veste bună este că prin eforturile intregii delegaţii, - nu sunt numai eu la Bruxelles, sunt miniştri, ca să incep cu doamna Rovana Plumb, domnul ministru de finanţe, Ionuţ Mişa, care este la ECOFIN, domnul ministru Victor Negrescu - s-a reuşit ca săptămana aceasta să se deblocheze 600 de milioane de euro prin acele celebre autorităţi de management care incep să fie validate. Este un prim semn bun. Intarzierea aceasta nu se datorează celor ce s-au intamplat in acest an, ci pur şi simplu de la 1 ianuarie incercăm să descalcim şi să implementăm aceste lucruri după guvernarea din 2016 care a avut absorbţie zero, după cum ştiţi cu toţii, şi n-am găsit nicio autoritate de management in funcţiune. I-am asigurat pe interlocutori de stabilitate monetar-financiară, in primul rand, ţinta de deficit asumată de 3%, MTO de asemenea intrăm in zona de credibilitate, şi stabilitate şi credibilitate pe tot ceea ce inseamnă legi de la cele foarte importante şi care suscită foarte mult interes şi care sunt şi pe agenda MCV, unde avem promisiuni că pană la preluarea preşedinţiei in 2019 lucrurile se vor inchide, dacă, evident, noi ne vom urmări in continuare parcursul care este apreciat. Şi in acest sens, am stabilit atat cu domnul Juncker cat şi cu prim-vicepreşedintele Timmermans o modalitate de lucru de a comunica in timp real despre stadiul evoluţiei lucrurilor. Şi domnul ministru de justiţie va veni la Bruxelles să explice ce se intamplă acum. Ceea ce se doreşte de la Romania, practic, este acest tip de comunicare publică, de comunicare in general cu Comisia şi ca tot ceea ce facem să se bazeze pe o indelungă şi profundă consultare cu toţi factorii implicaţi, de la societate civilă la organismele de control intern al justiţiei. In niciun caz nu vor mai fi derapaje de genul surprizelor in cadrul guvernului. Şi vom urma un traseu predictibil cu parlament cu tot şi cu consultare generală. Cam acestea au fost in mare. Evident s-a vorbit despre politica de coeziune, despre fondurile pentru agricultură. Am vorbit cu doamna comisar Corina Creţu, căreia ii mulţumesc şi pe această cale, este un sprijin extraordinar pentru Romania. Am vorbit despre alte cerinţe pe care le poate avea Romania şi fonduri care se pot aloca, numai pe bază de proiecte, nu pe dorinţe, pe vorbe, pe iluzii şi avem tot ajutorul de la domnia sa, ajungand pană la a identifica o soluţie să ieşim din acea zonă de penalitate pe penitenciare, să găsim o soluţie să construim un penitenciar pe fonduri europene, iar apoi, avand acest buffer, să putem să mutăm locatarii din celelalte penitenciare, pe rand, să le reabilităm şi pe celelalte tot pe fonduri europene. De asemenea, am discutat despre deblocarea fondurilor, dar pe bază de proiect, pentru trei spitale regionale. Aici aşteptăm proiecte de la BEI pană in septembrie, angajamentul nostru este ca din septembrie pană la finalul anului să terminăm şi noi procedurile de achiziţie publică, ca de la anul să inceapă lucrările efectiv. Politica de vecinătate - sprijinul pentru Moldova, atat din partea Comisiei cat şi a Consiliului, este foarte important. Nu trebuie să uităm nicio clipă că suntem o ţară importantă a UE, dar suntem la marginea UE, la graniţă şi că ne revine o sarcină imensă atat din punctul de vedere al asigurării drumului pro-european al Moldovei, dar şi din punctul de vedere a tot ceea ce va insemna Schengen, un alt punct atins, sperăm ca impreună cu Bulgaria, in maximum doi ani, pană cand luăm preşedinţia, lucrurile să fie rezolvate. La Schengen au fost şi interlocutorii de acord că din punct de vedere tehnic lucrurile sunt aproape gata, dacă nu gata complet, fiind mai mult o problemă politică şi de concurenţă, că lucrurile s-au dus spre zona economică mai mult. Dar avem incredere că vom depăşi şi acest moment. Reporter: Domnule premier, referitor la MCV, aţi primit vreo asigurare din partea liderilor europeni că vom scapa de acest mecanism? Mihai Tudose: Da. Liderii europeni sunt mulţumiţi cu ceea ce s-a intamplat pană acum. Suntem pe drumul cel bun. Condiţia esenţială este ca noi să ne menţinem şi sensul şi viteza cu care mergem. V-am spus şi vă repet, domnul ministru al justiţiei va veni pană la Bruxelles să explice exact atat preşedintelui Juncker, cat şi domnului vicepreşedinte Timmermans despre ceea ce face el acum. Reporter: V-a da explicaţii şi despre o agendă sau o evaluare pe care o face la DNA? S-a atins şi subiectul DNA... Mihai Tudose: Nu, nu. Reporter:...Şi scandalurile... Mihai Tudose: Nu, nu a fost vorba despre aşa ceva. Am vorbit despre MCV, am vorbit despre predictibilitatea in actul de justiţie şi despre accesul la justiţie a cetăţeanului şi evident despre libertatea actului de justiţie. Reporter: Inclusiv despre modificarea Codurilor Penale, pentru introducerea unui prag pentru abuzul in serviciu? Mihai Tudose: Am vorbit despre tot ceea ce inseamnă introducerea in Codul Penal şi tot ceea ce inseamnă punerea in acord a legislaţiei cu deciziile Curţii Constituţionale. Dar, tot ceea ce, repet, facem, toate modificările, pe care le va introduce sau le va propune domnul ministru Toader, vor fi cele care, pe de-o parte sunt impuse de Curtea Constituţională, pe de altă parte vor fi foarte, foarte bine discutate şi negociate, dacă doriţi, cu societatea civilă şi cu toţi actorii din sistemul de justiţie. Reporter: /.../ Reporter: Şi Comisia Europeană a spus că este ingrijorată că s-ar putea depăşi deficitul de 3% şi este in continuare ingrijorată şi de una dintre schimbările care au fost anunţate cand aţi preluat mandatul de premier? Aţi discutat despre acest lucru in Comisia Europeană? Mihai Tudose: Da, am reiterat din nou foarte ferm că nu vom introduce acel impozit suplimentar pe cifra de afaceri, că suntem predictibili in ceea ce priveşte sistemul financiar-fiscal şi că din tot ce inseamnă simulările noastre de acum şi aşteptările noastre vor rămane in ţinta de 3%. Reporter: /.../ Mihai Tudose: Astăzi stăm de vorbă, după ce am vorbit ieri, am avut o intalnire cu domnul ministru de finanţe Ionuţ Mişa. Devine din ce in ce mai clar că nu poate fi introdus aşa. Am atins subiectul cu domnul preşedinte Juncker asupra unei directive europene de anul trecut, care prevede printre altele un efort conjugat al statelor europene de transparenţă şi interconectivitate pe informaţii financiare despre multinaţionale sau firme care işi externalizează profitul, ducand la scăderea artificială a bazei de impozitare. Este o directivă foarte importantă şi va trebui să o implementăm oricum. Dar aici vorbim de principiu ca cel care.., ca fiecare agent economic să-şi plătească impozitele acolo unde obţine profitul. Ceea ce vorbeam noi puţin inainte este un pic pe langă acest subiect, fiindcă el nu-şi mai externalizează profitul, ci pur şi simplu il ascunde in afara UE. Şi domnia sa ne-a dat dreptate că trebuie să găsim mecanisme aici, dar nu o să implementăm nimic de acest gen, care să rezolve un caz şi să strice, ştiu eu, buna funcţionare a altor agenţi economici corecţi. Reporter: Ce se intamplă cu taxa de solidaritate? Mihai Tudose: Acolo simulările nu s-au incheiat. Reporter: Pe fonduri europene erau declaraţii chiar ale doamnei ministru Rovana Plumb, ţinta pentru anul acesta era 5,2 miliarde de euro, dacă imi aduc bine aminte... Mihai Tudose: Da. Reporter: Pe programul de guvernare, noul program de guvernare asumat de guvernul Tudose există o modificare a acestei ţinte, pentru că suntem la jumătatea anului, o parte din autorităţile de management au inceput să fie acreditate, deci nu toate? Mihai Tudose: /.../ incepem cu o parte... Reporter: Cate dintre ele? Mihai Tudose: Noi sperăm că vor fi şi asta este ţinta asumată de către noi şi de către doamna ministru, ca pană in august, pană la 1 august să le avem pe toate autorizate şi să incepem in forţă, să atragem toţi banii disponibili. Nu este niciun pericol să pierdem sume care au fost relocate, fiindcă avem mai multe proiecte decat sumele care erau in pericol să le pierdem. Adică chiar vom lua ultimul cent din acele conturi. Dacă intre timp, in urma discuţiei de care v-am spus cu doamna comisar Creţu, vom găsi şi alte proiecte care să se incadreze pe alte capitole, pe alte oportunităţi, poate vom depăşi şi acea ţintă pe care ne-am propus-o. Reporter: Aţi discutat şi despre Preşedinţia Romaniei a UE? Mihai Tudose: A fost un subiect comun la toate intalnirile. Este foarte important, pentru că Preşedinţia Romaniei nu trebuie să ducă UE pe alt drum decat de pană acum. Domnul ministru Victor Negrescu este foarte implicat, are experienţa Parlamentului European şi va colabora foarte bine, din cate am inţeles, şi cu domnul preşedinte Tusk, cat şi cu domnul prim-vipreşedinte Timmermans, pentru a asigura continuitate in ceea ce inseamnă marile proiecte europene, plecand de la coeziune socială şi... Da. Reporter: Va fi un raport pe MCV in luna noiembrie? Mihai Tudose: Va fi un raport verbal chiar luna aceasta şi in noiembrie raportul scris. Reporter: Avem un to do list? Mihai Tudose: Nu. Reporter: Cum adică verbal? Mihai Tudose: O primă declarație despre stadiul indeplinirii obligaţiilor din MCV. Reporter: Acum in iulie? Mihai Tudose: Acum in iulie. Reporter: A comisiei către cine? Mihai Tudose: Către public, către exterior. Reporter: A Comisiei către cine? Către statele membre? Mihai Tudose: Către statele membre. Reporter: Comisia nu scoate capul pe geam şi ţipă... Mihai Tudose: Am inţeles. Dumneavoastră m-aţi intrebat către cine. Reporter: Care este poziţia dumneavoastră faţă de aderarea Romaniei la zona euro? Mihai Tudose: Este un angajament pe care l-am luat odată cu intrarea in UE. Uniunea monetară este parte a integrării. Suntem pe drum, dar mai avem de lucru la convergenţă, foarte mult de lucru la convergenţă. Reporter: Există un termen estimat sau pe care vi-l fixaţi ca ţintă? Mihai Tudose: Nu ne-am fixat un termen. Cat de repede posibil, dar nu vrem să ardem nişte etape, fiindcă apoi ne facem mai mult rău decat bine. Reporter: In legătură cu Pilonul II de pensii, acea analiză despre care aţi vorbit dumneavoastră şi doamna ministru a muncii. Ce vă preocupă in legătură cu acel pilon de v-a făcut să cereţi această analiză a formulei de calcul? Mihai Tudose: Eu nu am cerut nicio analiză la niciunei formule de calcul. Reporter: A cerut-o doamna ministru Vasilescu. Mihai Tudose: A cerut-o doamna ministru Vasilescu. Cand o să ajungem la Bucureşti, maine, poimaine, o s-o intrebăm. Domnia sa ne-a explicat că vrea să vadă cum se cheltuie şi cum se intreţin şi ce costuri au acei bani din pilonul doi. Doar ca informare. Repet, in niciun caz, din nou vă spun, nu va fi vorba despre naţionalizare sau altceva pe pilonul II de pensii. Nici nu ai cum. Reporter: Referitor la impozitul pe venit global, vă gandiţi să renunţaţi şi la Declaraţia de patrimoniu? Mihai Tudose: Astea sunt la pachet. Nu poţi să ai un impozit pe gospodării, pe tot ceea ce ai, fără să declari exact ceea ce ai in patrimoniu. N-ai cum. Deci sunt strans legate. Reporter: Va reuşi guvernul să atingă ţinta de 2% pentru apărare, domnule prim-ministru? Mihai Tudose: Deci, ar fi hilar să punem 2% in buget şi să nu-i cheltuim. E culmea! E ca şi cum m-aţi invita la conferinţa de presă şi eu vin şi nu vorbesc nimic. Nu. Deci, 2% nu a fost un angajament de a aloca pur şi simplu, e un angajament cu partenerii strategici de a cheltui 2%. De asta trebuia să-i punem, ca să-i putem cheltui. Este evident că va trebui să-i cheltuim. Nu că va trebui, avem şi noi nevoie de acest lucru. Reporter: Deci există aceste resurse de a atinge 2%. Mihai Tudose: Nu e problemă de resurse, sunt banii şi oportunităţi de cheltuit... slavă Domnului! aştept de la MApN, de la Statul Major, să avem o soluţie integrată despre soluţiile militare. Reporter: Pentru că intreba colegul meu despre Declaraţia de patrimoniu, se intenţionează renunţarea şi la impozitul pe venit, nu pe cifra de afaceri? Mihai Tudose: Nu. In ceea ce priveşte Declaraţia pe venitul global, unde intră şi partea de patrimoniu şi tot, pană la urmă, aceea va fi calea sau destinaţia finală. Cand vom putea aplica, cum o vom putea aplica, este complicat. Trebuie foarte bine pregătită şi din punct de vedere tehnic şi din punct de vedere al acceptanţei, să inţeleagă oamenii ce facem, de ce facem acest lucru. Ma indoiesc că 2018 va funcţiona cu această declaraţie. In momentul in care o să avem ceva concret şi nu este o sperietoare, este un lucru foarte bun pentru cetăţeni, cu parte de predictibilitate, cu tot ce inseamnă o stabilitate şi o coerenţă fiscală, repet, este un lucru bun. Este dificil de implementat acum, nu avem infrastructură pentru aşa ceva şi nici oamenii incă n-au inţeles exact despre ce este vorba. Va trebui să lucrăm şi tehnic, şi la acceptanţă in randul populaţiei, şi cu sprijinul dumneavoastră. Vă mulţumesc frumos. Intrevederea premierului Mihai Tudose cu Corina Crețu, comisarul european pentru politică regională Intrevederea premierului Mihai Tudose cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene Intrevederea premierului Mihai Tudose cu Donald Tusk, președintele Consiliului European *** Premierul Mihai Tudose va avea, la Bruxelles, intrevederi cu inalți oficiali europeni, in cadrul primei vizite externe a șefului Executivului. Vor fi prezentate prioritățile actualului Guvern, cu accent asupra temelor economice, poziția Romaniei privind viitorul Uniunii Europene, pregătirea preluării președinției Consiliului European și imbunătățirea absorbției fondurilor europene. Prim-ministrul roman va avea intrevederi cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și cu comisarul european pentru politica regională, Corina Crețu. - Este prima mea vizită la Bruxelles in calitate de prim-ministru, temeinic pregătită din punct de vedere tehnic. Vreau să transmit mesajul că Romania este un partener serios, care iși va respecta toate angajamentele asumate anterior. Ne dorim o colaborare foarte bună in relația cu Uniunea Europeană, așa cum ne-am angajat, de altfel, și prin Programul de Guvernare. Suntem pregătiți să creștem calitativ prezența Romaniei la nivelul instituțiilor europene și să contribuim la consolidarea proiectului european, inclusiv din perspectiva responsabilității pe care ne-o vom asuma in primul semestru al anului 2019, in primul mandat romanesc la președinția Consiliului Uniunii Europene, a declarat premierul Mihai Tudose. Din delegația condusă de premierul Mihai Tudose va face parte ministrul-delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu. *** PROGRAM - VIZITA PREMIERULUI MIHAI TUDOSE LA BRUXELLES 11 iulie 2017 Ora 13:30 Intrevedere cu Donald Tusk, președintele Consiliului European (Oportunități foto/video pentru oficiali) Ora 15.00 Intrevedere cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, și cu Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene (Oportunități foto/video pentru presa acreditată) Ora 16.00 Intrevedere cu Corina Crețu, comisarul european pentru politică regională (Oportunități foto/video pentru oficiali) Ora 16.45 Declarații de presă (Sediul Reprezentanței Permanente a Romaniei pe langă Uniunea Europeană) Ora 18.00 Intrevedere cu Antonio Tajani, președintele Parlamentului European (Oportunități foto/video pentru presa acreditată) Notă: Ora de desfășurare a evenimentelor este ora locală.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro