Turism activ, in pitorescul Maramures - prin noua platforma online Ecomaramures.com

septembrie 18, 2017

Cei ce sunt in cautarea unor locuri in care lumea rurala traieste in armonie cu intreaga natura din jur, unde viata este simpla, traditiile sunt pastrate iar bucatele sunt preparate dupa retete vechi, nu trebuie sa treaca dincolo de marginile Europei. Ci aici, in nordul Romaniei, adapostita   de semetii munti Carpati, o comunitate aparte atrage turisti de pe toate continentele - denumita si inima verde a Maramuresului, zona cuprinsa intre raurile Mara, Cosau si muntii Gutai (Creasta Cocosului) promoveaza un turism activ, cultural si rural. Iar pentru ca informatiile legate de turism in aceasta destinatie de ecoturism sa fie cat mai usor de accesat, noul site www.ecomaramures.com a fost lansat.

Platforma online este insa doar punctul de plecare - o suita de instrumente si unelte menite sa ajute intelegerea acestei parti a Maramuresului. Iar apoi, solutia pentru construirea unei vacante sau a unui sejur potrivit nevoilor turistilor de orice varsta, cu aproape orice dorinte sau nevoi.

Misiunea Ecomaramures.com

Prin continutul online si resursele de descarcat pe care le pune la dispozitie, site-ul isi propune incurajarea si practicarea unui turism responsabil, atat fata de locuitorii din Maramures, cat si fata de mediu. Iar prin eforturile sale continue, are ca scop pastrarea valorilor de patrimoniu si transmitarea acestora catre urmatoarele generatii de moroseni.

Oferta turistica

Destinatia de turism Mara-Cosau-Creasta Cocosului invita vizitatorul sa exploreze natura de dincolo de limitele drumurilor asfaltate, sa isi imbogateasca sufletul cu zeci de experiente culturale si sa se bucure de serviciile locale autentice, facute din inima. Toate acestea reusesc sa ofere un sprijin comunitatilor locale, ce deseori depind doar de agricultura si turism pentru a-si asigura traiul.

Cei ce prefera un turism activ si ajung in Maramures au de ales intre mai multe moduri de petrecere a timpului liber - peste 50 de km trasee de drumetie, marcate; peste 160 de km de trasee de ciclism; escalada (catarare pe stanca); zboruri cu parapanta, in tandem; schi de tura; observarea si fotografierea vietii salbatice (inclusiv birdwatching); bai in apa sarata. Ce mod mai bun de cunoastere a vietii la sat decat prin vizitarea mesterilor populari, a bisericilor de lemn, a instalatiilor de tehnica populara ori prin participarea directa la o zi din viata unui taran din Maramures ori la o zi de sarbatoare? Pentru ca si odihna are rolul ei intr-o astfel de vacanta, destinatia de ecoturism ofera peste 20 de unitati de cazare si zeci de puncte de servire a mesei. Iar pentru cei ce vor sa sprijine si mai mult economia acestor comunitati locale, modul perfect de a-ti contura o vacanta aici este prin alegerea unor ghizi locali si construirea unor pachete turistice personalizate dupa propriile nevoi si dorinte.

Descopera zona

Aici, relieful vulcanic si istoria acestor tinuturi au creat atractii naturale unice, ce merita vizitate - optiunile sunt variate, de la Cheile Tatarului, impresionante prin abrupturi si peisaj, pana la lacuri, varfuri montane, tauri, turbarii sau paduri cu arbori de sute de ani. Civilizatia lemnului este de asemenea foarte bine reprezentata - de la fauritorii de porti maramuresene, la constructorii si dulgherii de locuinte traditionale ori mesterii ce produc diverse obiecte pentru utilizare casnica. Iar pentru ca ziua se incheie mereu cu o masa pe cinste, deliciile locale sunt produse in gospodarii, in mod natural, servite alaturi de diverse bauturi specifice zonei.

Informatii utile

Pe langa informatiile enumerate mai sus - prezentate in paginile siteului ecomaramures.com, vizitatorii pot sa isi imbogateasca cunostiintele si sa isi contureze mai clar planul vacantei in Maramures folosind urmatoarele resurse puse gratuit la dispozitia acestora:

  • Harta detaliata a destinatiei de turism Mara-Cosau-Creasta Cocosului - disponibila pentru descarcare directa, poate fi apoi utilizata pe tableta ori telefon
  • Aplicatia mobila EcoMaramures pentru Android sau iOS, ce ajuta in special pentru orientarea pe trasee, in timp real
  • Ghidul destinatiei de ecoturism
  • Harta completa a traseelor de bicicleta

Site-ul destinatiei de ecoturism Mara-Cosau-Creasta Cocosului este disponibil atat in limba romana, cat si in limba engleza si poate fi accesat de pe orice dispozitiv.

 


Comunicat preluat de pe www.livepr.ro - Turism activ, in pitorescul Maramures - prin noua platforma online Ecomaramures.com

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro