Taxi distrus de politisti dupa o alarma falsa cu bomba

octombrie 23, 2014

Conform publicatiei Daily Star, proprietarul unui taxi din Regatul Unit a declarat ca intentioneaza sa-i dea in judecata pe oamenii legii, dupa ce acestia i-au distrus autovehiculul.

In urma unei defectiuni, barbatul a fost nevoit sa-si lase masina in apropiere de cladirea Gherkin, una dintre cele mai inalte constructii din Londra.

Autovehiculul a ramas intr-un loc unde parcarea era interzisa si a atras astfel atentia politistilor care au suspectat un atac terorist iminent. In interiorul vehiculului se afla si un dispozitiv electronic cu lumina intermitenta, care i-a ingrijorat si mai mult pe acestia. Ca masura de precautie, politistii au detonat taxiul respectiv, dupa ce zona a fost evacuata. Explozia a fost atat de puternica incat a distrus ferestrele unui local din apropiere.

Politistii au realizat ca a fost vorba de o alarma falsa abia cand proprietarul autovehiculului a sosit la locul incidentului. Deranjat de faptul ca oamenii legii au actionat atat de rapid, fara a-i da macar posibilitatea sa le explice ce s-a intamplat, acesta este hotarat sa ceara despagubiri.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro