Solutia pentru cei care s-au saturat de taxe prea mari in Romania

ianuarie 30, 2017

Foarte mulți antreprenori români sunt de părere că legislația a devenit prea dură în România. Deși nu sunt prea multe de făcut în acest sens, întreprinzătorii autohtoni au descoperit o metodă eficientă, ieftină și rapidă prin care pot să-și mărească profitul.

Avantajele economice ale firmelor din Bulgaria

Bulgaria are o legislație fiscală și comercială mult mai permisivă și mai avantajoasă pentru întreprinzători. Spre exemplu, leva bulgărească – moneda națională – are cursul de schimb fix în relația cu Euro. Din 1997 și până astăzi, 1 Euro a fost echivalentul a 1,95583 leva. Acest lucru nu face altceva decât să denote o stabilitate financiară de neimaginat pentru alte țări.

În Bulgaria, societățile plătesc numai 10% impozit pe profit, odată la un an de zile. În România, același impozit trebuie plătit trimestrial, fapt ce nu prea permite reinvestirea profitului în scopul de a reduce impozitul, lucru care este încurajat de fiscalitatea bulgară. Taxa pe dividende are un coeficient de 5%, iar Taxa pe valoare adăugată este de 20%. De altfel, singura taxă care a suferit modificări în ultimii 20 de ani în Bulgaria este TVA-ul. Asta da veste pentru un investitor străin!

În cazul firmelor plătitoare de TVA din Bulgaria, care sunt înscrise în Registrul Operatorilor Intracomunitari, livrările, comerțul și serviciile intracomunitare se aplică cota zero de TVA. Așadar, atât intrările, cât și ieșirile din Bulgaria spre România (sau orice alt stat membru al Uniunii Europene) sau invers, se pot factura fără TVA.

Care ar fi pașii de urmat?

Dacă doriți să demarați o acțiune în acest sens, sau pur și simplu să aflați mai multe, este recomandat să apelați la servicii de contabilitate în Bulgaria prin cei de la Kutov. Compania este specializată în lansarea afacerilor străine în Bulgaria și se ocupă cu înregistrarea societăților și vânzarea acestora, dar și cu contabilitate primară și evidență contabilă.

Pentru a deschide un SRL plătitor de TVA în Bulgaria, care are și statut de Operator Intracomunitar, va trebui să plătiți numai 500 de Euro. În acest preț intră toate taxele aferente - Capitalul social minim în Bulgaria este de numai 1 Euro. Singurul lucru de care veți avea nevoie este de buletin și de acești bani. De restul se ocupă firma specializată, care vă va asigura și sediul social propriu în scopul colectării corespondenței pentru dvs. în mod gratuit, lucru care vă scutește de o cheltuială consistentă.

Cei de la Kutov sunt și foarte bine plasați pentru clienții români, mai exact în Ruse, care este cel mai apropia oraș bulgăresc de București, fiind situat pe malul Dunării, la numai 76 kilometri distanță de capitala României. Numai o oră și jumătate trebuie să vă petreceți în Bulgaria pentru a rezolva toate formalitățile, adică mai exact: o vizită la notar, una la bancă și în final, una la Registrul Comerțului. Apoi, în două săptămâni veți avea toate actele necesare pentru a putea activa pe piața Europeană.

Aceeași companie specializată vă oferă și consultanță gratuită la fața locului. În cazul în care aveți nevoie de o firmă gata făcută, pe care să tranzacționați urgent, puteți cesiona o firmă de la Kutov în schimbul sumei de 900 de Euro – în mod 100% legal.

Dacă v-ați săturat să plătiți taxe exagerate în România, acum știți ce aveți de făcut. Succes în afaceri!

 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro