Semnificatia obiectelor si a ritualurilor folosite la Botez

martie 13, 2015

Prosopul şi săpunul pentru preot – sunt un fel de ofrandă pentru preot, din partea naşilor. Preotul face o spălare pe mâini înaintea săvârşirii Botezului.

Sticluţa cu uleiul de mir – se poate folosi orice fel de ulei, ce va fi sfinţit. Este denumit „untdelemnul bucuriei”, cu el fiind uns noul botezat. Sfântul şi Marele Mir semnifică împăcarea dintre Dumnezeu şi oameni, purtătorul energiilor sfântului Duh, darul şi pecetea lui Iisus, prin ungerea cu mir noul creştinat devenind un uns al Domnului.

Lumânarea – sunt lumânări speciale pentru botez dar la fel de bine poate fi folosită şi o lumânare obişnuită, cum se întâmplă în vechime, la începuturile creştinismului. Împodobirea lumânării simbolizează bucuria prilejuită de botezul unui prunc. Citeste mai multe despre botez de pe lucruridestiut.

Pânza de mir – simbolizează haina luminoasă a lui Iisus, credinţa într-o viaţă viitoare, Lumina Sfântă ce îl învăluie pe copil după cufundarea în apa sfinţită, haina de lumină a celor curăţaţi de păcate. De aceea pânza de botez trebuie să fie albă.

Faşa / Panglica – reprezintă legatura dintre proaspătul botezat şi Divinitate; după săvârşirea botezului faşa trebuie păstrată cu grijă.

» Preluat de pe LivePr.ro
- Semnificatia obiectelor si a ritualurilor folosite la Botez

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro