S-a decis! Turkmenii își pot cumpăra orice culoare de mașină atât timp cât este albă

Autoritățile vamale din Turkmenistan au blocat importurile de mașini negre, așa că mașinile care urmau să intre în țară au fost trimise înapoi. Autoritățile nu au dat o explicație oficială pentru această decizie, dar îi sfătuiesc pe importatori să se concentreze pe aducerea de mașini albe, deoarece albul este culoarea considerată norocoasă.

Conform unor informații preluate de BBC de la agenția de presă rusă RIA Novosti, președintele turkmen Gurbanguly Berdimuhamedov a început recent să utilizeze un convoi de limuzine albe pentru deplasările oficiale. Exemplul i-a fost urmat de 160 de oficiali de top, inclusiv șefii principalelor trusturi media din țară.

Impunerea mașinilor albe pe străzile din Turkmenistan este doar ultima dintr-o serie de reglementări din domeniul auto, respectiv interzicerea mașinilor coupe, a mașinilor sport, a mașinilor cu plăcuțe de înmatriculare personalizare sau a celor cu geamuri fumurii.

Locuitorii Turkmenistanului sunt obișnuiți deja cu legile restrictive pe care dorește să le impună președintele și le afectează traiul cotidian. De exemplu, în 2014, locuitorii din capitala Ashgabat au protestat împotriva unei legi care impunea demontarea aparatelor de aer condiționat de pe fațadele blocurilor de locuințe pentru îmbunătățirea aspectului general al orașului. Aspectul pare să fie o prioritate, în condițiile în care guvernul cheltuie miliarde de dolari pentru renovarea fațadelor clădirilor prin acoperirea lor cu marmură albă.

Comments

comments