Reuniunea Consiliului de Cooperare la Nivel Înalt România-Bulgaria (ședința comună a celor două Guverne)

Galerie foto Primirea premierului Mihai Tudose la Palatul Evksinograd şi intrevederea tete-a-tete cu premierul Boiko Borisov Comunicat de presă A patra reuniune a Consiliului de Cooperare la Nivel Inalt Romania-Bulgaria (ședința comună a celor două Guverne) va avea loc maine, 3 octombrie, la Varna, și va evidenția continuarea cooperării consolidate, pe multiple paliere, intre cele două ţări vecine, partenere in Uniunea Europeană și aliate in cadrul NATO. Pe agenda ședinței se vor afla subiecte din domenii de interes reciproc, precum cooperarea economică, infrastructura de transport și cea energetică, muncă, afaceri interne, dezvoltarea regională și cooperare transfrontalieră. De asemenea, discuțiile vor viza problematica europeană și perspectivele de coordonare in pregătirea primelor mandate la Președinția Consiliului UE ale Romaniei și Bulgariei, mai ales că cele două țări impărtășesc o serie de obiective și poziții comune privind viitorul Uniunii Europene. Cele două Executive vor adopta o Declaraţie comună referitoare la ariile principale ale cooperării bilaterale, regionale şi in plan european, euro-atlantic și internațional. Tot in cadrul reuniunii vor fi semnate și o serie de documente sectoriale bilaterale. In contextul acestui eveniment, premierul Mihai Tudose va avea o intrevedere tete-a-tete cu premierul Boiko Borisov, iar oficialii romani vor avea o serie de intalniri bilaterale cu omologii bulgari. Tot marți, la ora 10.00, premierul Mihai Tudose și ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, impreună cu premierul Boiko Borisov și ministrul Afacerilor Interne din Bulgaria, Valentin Radev, vor participa la inaugurarea unui nou punct de trecere a frontierei, la Lipniţa – Kainargea. Totodată, Prim-ministrul Mihai Tudose va participa, la Varna, la Reuniunea cvadrilaterală a la nivel inalt dintre Romania, Bulgaria, Serbia și Grecia. Din delegația romană vor mai face parte Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, Ion-Marcel Ciolacu, viceprim-ministru, Carmen Dan, ministrul afacerilor interne, Teodor Meleşcanu, ministrul afacerilor externe, Victor Negrescu, ministrul pentru afaceri europene, Toma Petcu, ministrul energiei, George Șimon, ministrul economiei, Ilan Laufer, ministru pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, Alexandru Cuc, ministrul transporturilor, Lucian Șova, ministrul comunicațiilor și societății informaționale, Lia Olguța Vasilescu, ministrul muncii și justiției sociale și Mihai Busuioc, secretarul general al Guvernului. Informații suplimentare: Guvernele Romaniei și Bulgariei au mai avut reuniuni bilaterale in anii 2011, 2014 și 2015, la București, Ruse și Craiova. Din perspectiva economică, vecinătatea geografică și apartenența la Uniunea Europeană sunt doar două dintre numeroasele elemente care stimulează cooperarea economică dintre cele două state. In cadrul Uniunii Europene, Romania deține locul 3 (după Germania și Italia) intre partenerii comerciali ai Bulgariei. In anul 2016, volumul total al schimburilor comerciale ale Romaniei cu Bulgaria a atins 3,9 miliarde euro, in creștere cu 7,26% față de anul 2015. In primele 6 luni ale anului 2017, volumul schimburilor comerciale bilaterale a fost de 2073,01 milioane euro (creștere cu 10,51% față de aceeași perioadă a anului trecut). Conform datelor furnizate de Registrul Comerțului din Romania, la 31 august 2017 erau inregistrate 2327 societăţi comerciale cu capital integral sau parțial bulgar şi un volum subscris al capitalului social de 154,39 milioane euro.

Comments

comments