Primirea ambasadorului Statului Israel, E.S.Tamar Samash, de către prim-ministrul Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria

februarie 16, 2018

Galerie foto Prim-ministrul Viorica Dăncilă a primit-o astăzi, 16 februarie, pe E.S. Tamar Samash, ambasadorul Statului Israel la București. In cursul discuțiilor, a fost reliefată importanța simbolică a anului 2018 pentru dinamica relațiilor bilaterale: anul acesta, Statul Israel aniversează 70 de ani de la crearea sa, se implinesc 70 de ani de relații diplomatice neinterupte romano-israeliene, iar Romania sărbătorește centenarul Marii Uniri. Cei doi oficiali au evocat legăturile tradiționale de prietenie dintre cele două țări și au evidențiat nivelul excelent al cooperării dintre Romania și Statul Israel. In context, Prim-ministrul Romaniei a apreciat dinamica deosebită a contactelor bilaterale, arătand că aprofundarea relației cu Israelul reprezintă o prioritate pentru Romania. In cadrul convorbirilor, a fost pus accentul pe diversificarea cooperării economice și sectoriale, in perspectiva reluării dialogului politic la nivel guvernamental. A fost abordată, de asemenea, posibilitatea incheierii unui parteneriat Romania-Israel in domeniul noilor tehnologii, cu accent pe sectoarele energie, agricultură sustenabilă, securitate cibernetică și inovații antreprenoriale pentru domenii high-tech. In plan economic, a fost analizat stadiul actual și oportunitățile de dezvoltare a schimburilor comerciale și cooperării economice și a fost subliniată necesitatea identificării unor proiecte concrete care să stimuleze interesul reciproc al comunităților de afaceri din cele două țări, astfel incat să fie fructificate potențialele economice ale Romaniei și Israelului. A fost remarcat un interes crescut din partea ambelor părți pentru investiții in domeniul medical, extinderea cooperării in domeniul farmaceutic și pentru crearea de centre regionale de radio-terapie. Domeniul turismului, in special cel balneoclimateric, a fost, de asemenea, evidențiat ca fiind ofertant pentru investitorii israelieni. Și cooperarea in domeniul apărării a fost calificată ca fiind foarte solidă, cu un considerabil potențial de extindere. Doamna Prim-ministru a consemnat deja implinirea unei decade a angajamentului constant al Romaniei in ceea ce privește condamnarea antisemitismului, asumarea trecutului și condamnarea negării Holocaustului. A fost reiterat interesul părții romane pentru continuarea cooperării in domeniul educației pentru Holocaust, precum și pentru finalizarea proiectului de deschidere a Muzeului Național de Istorie a Evreilor și a Holocaustului din Romania.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro