Participarea României la evenimentul OCDE de lansare a noului ciclu de evaluare „Small Business Act” pentru Balcanii de Vest și Turcia (2016-2019)

decembrie 16, 2016

Sorana Baciu, secretar de stat pentru coordonarea relațiilor cu OCDE și politici de dezvoltare a capitalului autohton in cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, a participat vineri, 16 decembrie, la Paris, la evenimentul de lansare a noului ciclu de evaluare - Small Business Act (SBA) a politicilor de dezvoltare a IMM-urilor in Balcanii de Vest și Turcia. Evenimentul, organizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), și-a propus atat prezentarea principalor etape ale evaluării SBA pentru perioada 2016-2019, cat mai ales facilitarea unui dialog funcțional și productiv intre diferitele entități angrenate in elaborarea și implementarea politicilor de dezvoltare a sectorului IMM in statele Balcanilor de Vest și in Turcia. Cea de-a doua parte a evenimentului, dedicată accesului la finanțare al IMM-urilor, a fost prezidată și moderată chiar de doamna Sorana Baciu, care a realizat și o sinteză a principalelor oportunități și provocări cu care IMM-urile din Romania se confruntă in finanțarea activității lor curente și a proiectelor de dezvoltare. Dezbaterea s-a concentrat pe necesitatea extinderii accesului IMM-urilor la instrumente financiare alternative creditelor bancare, precum factoring, leasing sau venture capital. Secretarul de stat Sorana Baciu a punctat importanța schimbului de experiență intre toți actorii implicați in dezvoltarea sectorului IMM, publici sau privați, precum și necesitatea transferului de bune practici de la state care au obținut deja rezultate notabile in acest sens către țările cu economii emergente. Doamna Baciu a concluzionat că este necesară o regandire a politicilor publice, in sensul alinierii lor la o serie de realități ale mediului de afaceri actual: Principalele obstacole in accesul la finanțare al IMM-urilor le constituie lipsa competențelor manageriale, absența cunoștințelor financiare de bază și slaba conștientizare a importanței guvernanței corporative; Este nevoie de imbunătățirea cadrului de reglementare in vederea dezvoltării instrumentelor financiare non-bancare; Crearea unui mediu de afaceri stabil și predictibil trebuie să fie intotdeauna o prioritate a guvernului; Programele de mentorat, consultanță și consiliere pot aduce o contribuție semnificativă la creșterea capacității IMM-urilor de a elabora și implementa planuri de afaceri realiste și proiecte finanțabile. La eveniment au fost prezenți specialiști cu expertiză in instrumentele de finanțare destinate sectorului privat (Agenția de Supraveghere Financiară din Croația, Autoritatea de Inovare din Israel), coordonatori SBA din statele Balcanilor de Vest și Turcia, reprezentanți ai OCDE, Comisiei Europene, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), dar și analiști și experți independenți. Participarea Romaniei la acest eveniment reprezintă un pas inainte in procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. De altfel, pe data de 15 decembrie, doamna Sorana Baciu a avut intrevederi cu ambasadori ai unor state membre OCDE, in vederea promovării Romaniei ca stat potențial candidat la statutul de membru al Organizației. Continuarea eforturilor de aderare a Romaniei la OCDE, demarate la inceputul anilor 2000, a reprezentat incă de la inceput o prioritate a actualului Guvern. Intenția Romaniei de a deveni membru al acestui for a fost reiterată de către prim-ministrul Dacian Cioloș in iunie 2016, cand a susținut o intervenție in Consiliul OCDE de la Paris și a avut o intrevedere cu secretarul general al Organizației, Angel Gurria.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro