O primăriță din Florida fură identitatea unei femei decedate pentru a putea folosi un loc de parcare pentru handicapați

decembrie 8, 2017

Nevoia pentru un loc de parcare accesibil duce la gesturi extreme, indiferent de poziția socială sau de funcție. Primărița Darlene Bradley și-a făcut un obicei din a-și parca mașina pe locul rezervat persoanelor cu handicap din fața primăriei. Angajații instituției nu au remarcat și, implicit nu au sancționat comportamentul, până când, la un moment dat, adevărul a ieșit la iveală.

Darlene Bradley și-a construit o reputație impecabilă de-a lungul celor trei mandate, așa că nimeni nu ar fi bănuit-o că ar fi fost în stare să ocupe abuziv un loc de parcare rezervat persoanelor cu dizabilități, așa că, planul primăriței era perfect. Totuși, în urmă cu aproximativ o lună cineva „binevoitor” a solicitat poliției verificare asupra doamnei Bradley. În evidențele poliției doamna Primar nu figura cu o autorizație specială de parcare.

A fost demarată o anchetă pentru a determina clar dacă doamna Bradley are într-adevăr nevoie de un loc de parcare special, A fost instalată o cameră video prin care s-au urmărit semnele unui handicap în momentul în care primărița cobora din mașină. Nu au fost observate semne ale vreunui handicap. Primărița se mișca foarte lejer și natural. Investigațiile au continuat cu verificarea autorizației lipite pe parbriz. Aici a intervenit surprinderea anchetatorilor care au constatat că autorizația era emisă pe numele altei persoane.

Investigația a scos la iveală că femeia pe numele căreia era emisă autorizația decedase, iar autorizația expirase în 2013, deși pe cea de pe parbrizul primăriței era marcat anul 2018.

Darlene Bradley a fost arestată sub acuzația de furt de identitate, scrie WashingtonPost.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro