Iuliana Tudor, martor direct la impacarea dintre Maria Ciobanu si Ion Dolanescu!

ianuarie 23, 2014

Gazda emisiunii “O data-n viata” de la TVR1, Iuliana Tudor, va fi prezenta la acest sfarsit de saptamana, mai precis vineri si sambata, la Targoviste, acolo unde va prezenta Festivalul National de Interpretare Ion Dolanescu. Cu aceasta ocazie, Iuliana si-a amintit cand l-a cunoscut pe marele artist si cat de importanta a fost intalnirea cu acesta. Pe vremea aceea, Iuliana prezenta la TVR emisiunea “O vedeta populara”, si a fost martor direct la impacarea Mariei Ciobanu cu Ion Dolanescu. Meritul acelei clipe traite de cei doi apartine realizatoarei Elize Stan si lui Ionut Dolanescu, fiul celor doi cantareti de muzica populara.

“Vineri si sambata voi fi alaturi de echipa TVR la Targoviste, acolo unde voi prezenta Festivalul National de Interpretare Ion Dolanescu, care va fi difuzat pe TVR 1. Mergem sa onoram memoria unui mare artist pe care l-am cunoscut si cu care am lucrat”, marturiseste Iuliana Tudor.

“L-am cunoscut pe Ion Dolanescu in anii cand prezentam emisiunea “O vedeta populara”, la TVR 1. Am descoperit, dincolo de legenda Ion Dolanescu, un om generos, cald, foarte riguros in legatura cu talentul si profesia sa, un bun prieten, si, dincolo de toate, omul care mi-a spus ceea ce n-am sa uit niciodata: “Se vede ca-ti place foarte mult ceea ce faci. Ai grija ca folclorul e o mare responsabilitate! Ai grija sa faci emisiuni frumoase!”. Mi-a ramas foarte puternic in memorie clipa cand mi-a revenit rolul de a modera impacarea asteptata de foarte multi dintre romani, aceea dintre Maria Ciobanu si Ion Dolanescu, in direct la TVR! Am avut emotii pentru ca nu stiam la ce sa ne asteptam, dar totul s-a terminat cu bine! Reusita este in totalitate a doamnei Elize Stan si a lui Ionut Dolanescu. Eu am fost onorata sa fiu parte a unui moment pe care il traiesti o data-n viata ca moderator”!, a povestit, emotionata si acum, Iuliana Tudor.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro