Islanda are o comisie specială care se ocupă cu aprobarea și respingerea numelor de bebeluși

octombrie 23, 2017

Islandezii fac eforturi susținute pentru a-și păstra limba curată, așa că au decis să controleze și numele pe care cetățenii ei le aleg pentru copiii lor. În acest sens există o comise formată din trei membri, cu responsabilitatea clară de a păstra numele copiilor cât mai islandeze cu putință.

Lunar comisia primește cereri de nume de la proaspeți părinți sau de la viitori părinți. În principiu, aproximativ jumătate dintre cereri sunt aprobate. În lunile în care islandezii sunt mai atenți să vină cu propuneri de nume tradiționale, rata de aprobare crește până la două treimi. Odată aprobate, numele sunt consemnate într-un registru special care a reușit să adune 1.888 de nume de băieți și 1.991 de nume de fete. Dacă un nume nu este aprobat, comisia comunică acest lucru părinților cerându-le să aleagă un alt nume.

Din punct de vedere politic, Islanda este una dintre cele mai liberale țări din lume, fiind primul stat european care a dat drept de vot femeilor și singura țară din lume a cărei guvern a fost condus de către o lesbiană. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de limbă și păstrarea ei nealterată de influențe străine, situația se schimbă și autoritățile adoptă o atitudine conservatoare. Numele locuitorilor au o tradiție de sute de ani și fac parte din patrimoniul național, de aceea le este cordată o atenție atât de mare.

Comisia pentru aprobarea numelor proprii își face treaba cu minuțiozitate și, de-a lungul activității nu a făcut compromisuri.

Foto: nameberry.com

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro