Întrevederea premierului Sorin Grindeanu cu Davor Ivo Stier, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe și Europene din Republica Croația

aprilie 22, 2017

Galerie foto Prim-Ministrul Romaniei, Sorin Grindeanu, a avut astăzi, la Palatul Victoria, o intrevedere cu Davor Ivo Stier, Viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe și Europene din Republica Croația. Intrevederea a avut loc in contextul marcării, de către Republica Croată, a 25 de ani de recunoaștere internațională, implicit de la stabilirea relațiilor diplomatice oficiale intre cele două țări. In cadrul reuniunii, oficialii romani și croați și-au arătat interesul pentru intensificarea relațiilor bilaterale, in special in contextul dezbaterilor despre viitorul Uniunii Europene. Romania consideră că relansarea proiectului european se poate face pe baza ideii de unitate in jurul valorilor și principiilor fundamentale ale Uniunii Europene. Am convingerea că statele noastre pot face eforturi comune in acest sens, a afirmat premierul Sorin Grindeanu. Cei doi oficiali și-au reafirmat sprijinul pentru o Europă unită, nu divizată și pentru cooperarea dintre cele două state in vederea aderării celor două state la Spațiul Schengen. Șeful Executivului a subliniat, de asemenea, importanța dezvoltării laturii economice in relațiile dintre cele două țări. La randul său, viceprim-ministrul croat a subliniat și importanța colaborării turistice, in condițiile in care, incepand cu luna mai, va exista o cursă aeriană directă București-Zagreb, care va opera de mai multe ori pe săptămană. In cadrul discuțiilor, ministrul roman de externe, Teodor Meleșcanu, a punctat faptul că dezvoltarea relațiilor comerciale s-ar putea fundamenta pe caracterul complementar al economiilor celor două state, mai exact, economia croată, bazată pe servicii, iar cea din Romania, centrată pe industrie. Un alt aspect discutat in cadrul intrevederii a vizat măsurile luate de ambele state in scopul respectării drepturilor minorității croate din Romania și a comunității romanofone din Croația, indeosebi in ceea ce privește invățămantul in limba maternă. La intrevedere au mai participat, din partea Romaniei, Marius Nica, consilier de stat in cadrul Guvernului Romaniei și Constantin-Mihail Grigorie, ambasadorul Romaniei in Republica Croația. Din partea Republicii Croația a participat, alături de vicepremierul croat, și Davor Vidis, ambasadorul Republicii Croația in Romania.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro