Internii Programului de Internship al Guvernului organizează evenimentul caritabil „O Carte – Un pas spre alfabetizare”

septembrie 8, 2017

Participanții la Programul oficial de Internship al Guvernului, ediția a V-a, organizează astăzi, 8 septembrie, evenimentul caritabil - O Carte - Un pas spre alfabetizare. Evenimentul marchează Ziua Internațională a Alfabetizării și are loc la Palatul Național al Copiilor București, incepand cu ora 17:00. Proiectul iși propune dotarea bibliotecii școlare din comuna Săbăreni, județul Giurgiu, bibliotecă de care beneficiază anual aproximativ 300 de școlari și preșcolari, dar a cărei varietate de cărți este precară. Intrarea la eveniment este gratuită, iar participanții au posibilitatea de a dona cărți sau rechizite pentru a sprijini parcursul educațional al celor 300 de copii din comuna Săbăreni. De asemenea, inainte de eveniment s-au colectat cărți in incinta instituțiilor publice care găzduiesc stagiari pe perioada celor două luni de InternshipGovRo 2017. La eveniment, trupa de actori profesioniști Cuibul Artiștilor va avea o reprezentație, implicandu-se, astfel, in susținerea proiectului inițiat de interni. Unul dintre obiectivele principale ale evenimentului, pe langă strangerea unui număr cat mai mare de cărți, este diseminarea de informații cu privire la importanța alfabetizării, in special in randul grupurilor defavorizate. Astfel, evenimentul cuprinde și o serie de discursuri din partea unor reprezentanți ai legislativului, instituțiilor administrației publice și ai societății civile. Printre vorbitori se numără reprezentanți ai organizațiilor SOS Satele Copiilor și Salvați Copii Romania. Aceștia activează in sfera socio-culturală romanească, in special in activitatea cu și pentru grupuri defavorizate din punct de vedere socio-economic. Despre Programul Oficial de Internship al Guvernului Romaniei: Programul Oficial de Internship al Guvernului Romaniei, ediția a V-a, se derulează in perioada 17 iulie - 18 septembrie 2017 și oferă unui număr de 100 de tineri oportunitatea de familiarizare cu metodele de lucru ale administraţiei publice centrale. Dincolo de activitatea zilnică in cadrul administrației centrale, internii au ocazia să participe la discuții și mese rotunde in prezența unor inalți oficiali ai statului roman, precum și la training-uri și workshop-uri tematice.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro