Întâlnirea premierului Cioloș și a ministrului Muncii cu partenerii sociali reuniți în CNT

septembrie 28, 2016

Guvernul și reprezentanții confedrațiilor patronale și sindicale reunite in Consiliul Național Tripartit au convenit să continue să lucreze la un nou proiect al Legii salarizării unitare și pentru stabilirea salariului minim pe economie pentru anul 2017. In ceea ce privește proiectul noii Legi a salarizării unitare, Executivul și partenerii sociali vor colabora in scopul stabilirii principiilor, clarificării definițiilor și elaborării proiectului de lege, părțile implicate asumand faptul că acest proiect nu va fi adoptat in timpul mandatului acestui Guvern. Ințeleg că există o majoritate largă a partenerilor sociali care este de acord să lucreze pe acest proiect, dar, pe de altă parte, pornim la această activitate conștienți că obiectivul nu este de a-l adopta in acest mandat și că viitorul Guvern și Parlament iși vor pune amprenta asupra acestui document, a afirmat premierul Dacian Cioloș. Ministrul Muncii a amintit faptul că a propus șapte principii pe baza cărora să fie elaborat proiectul legii salarizării unitare, insă există flexibilitate și pentru acceptarea altor propuneri din partea partenerilor sociali. In același timp, el a mai subliniat că intervențiile punctuale de corecție legislativă, prin Ordonanțe de Urgență, nu sunt o soluție. Prin ordonanțe de urgență nu vom putea rezolva echitatea per ansamblu a sistemului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, a explicat ministrul Dragoș Pislaru. Premierul a transmis că Executivul nu intenționează să promoveze alte ordonanțe de urgență pentru noi corecții in sistemul de salarizare, intrucat acestea ar afecta fondurile care ar putea fi alocate finanțării noii Legi a salarizării unitare. - Dacă cineva se așteaptă să venim cu noi ordonanțe, nu cred că e bine. Nici nu e momentul și nici nu cred că astfel de intervenții legislative ar rezolva anumite lucruri. Cred că ar fi bine să avem o abordare onestă și să evităm sa potențăm mișcări care nu sunt constructive și nu duc la progres. Ințeleg nemulțumirile, consistența lor, dar este onest să vă spunem ceea ce putem face și ceea ce nu putem face. Nu este o soluție să blocăm țara in campanie electorală, pentru că nu cred că va avea cineva de caștigat și o abordare de acest fel nu va ajuta la un progres in perioada următoare, a transmis premierul Dacian Cioloș. Consultările pentru elaborarea noului proiect de lege vor fi continuate la nivelul ministerelor de linie, nu doar de Ministerul Muncii. In ceea ce privește stabilirea salariului minim pentru 2017, premierul Dacian Cioloș a apreciat că primele rezultate ale grupului de lucru constituit la Ministerul Muncii poate fi un punct de plecare. Stabilirea pentru anul viitor a salariului minim pe economie trebuie să fie rezultatul unei mobilizări din partea sindicatelor și a patronatelor, pentru a putea avea discuții consistente, mediate in mod activ de Guvern, a precizat șeful Executivului. Ministrul Muncii a spus că pană la sfarșitul lunii octombrie va avea date parțiale din studiul de impact aflat in lucru și că va exista o nouă intalnire pentru a evalua progresele făcute pentru a putea fundamenta și proiecta un mecanism transparent de stabilire a salariului minim brut garantat in plată, care să țină cont și de impactul socio-economic al acestuia. Dragoș Pislaru a mai precizat că rezultatele acestui studiu vor permite grupului de lucru să ia decizii fundamentate și să faciliteze dialogul dintre Guvern și partenerii sociali in ceea ce privește stabilirea salariului minim. La intalnirea desfășurată la Palatul Victoria au mai participat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și ministrul Educației, Mircea Dumitru.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro