"În dialog cu fermierii": întâlnire cu reprezentanți ai sectorului vegetal

septembrie 27, 2016

Galerie foto Declaraţii susținute de premierul Dacian Cioloş la Afumați, după intalnirea cu reprezentanți ai sectorului vegetal [Check against delivery] Dacian Cioloş: Bună ziua! Am promis organizaţiei LAPAR - Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din Romania - incă de mai demult că o să organizăm această intalnire, pentru că nu am putut să particip la conferinţa naţională organizată de acum cateva luni, şi am vrut să o facem sub forma unei intalniri de lucru, un dialog cu reprezentanţii LAPAR din toate judeţele unde au filiale şi să dezbatem chestiunile cu care se confruntă şi pe care Guvernul le poate rezolva. Vreau să vă spun, din start, că nu s-au cerut bani mai mulţi, s-au cerut, in general, proceduri mai puţine, mai clare, s-a cerut simplificare. Discuţiile au fost in jurul chestiunii legate de riscul de secetă şi irigaţii. Aici domnul ministru a venit cu explicaţiile legate de stadiul proiectelor de irigaţii şi propunerile pe care noi le avem şi pentru a compensa parţial pierderi datorate secetei. Am discutat şi despre soluţii pe termen lung, şi anume, crearea unui fond mutual, cu sprijinul Programului Naţional de Dezvolatre Rurală şi cu participarea fermierilor, care, in anii următori, ar putea să rezolve mai simplu astfel de riscuri de calamităţi naturale. Am discutat, sigur, şi despre subvenţii, despre stadiul plăţii subvenţiilor. Domnul ministru a făcut o informare legat de modul cum evoluează plăţile şi pentru sectorul vegetal, dar mai ales, pentru sectorul animal, unde suntem in curs de efectuare a plăţilor. Şi am discutat foarte mult de măsuri fiscale, care au vizat Ministerul Finaţelor şi ANAF-ul, unde am ajuns la concluzia că sunt cateva lucruri care vor trebui clarificate in perioada următoare şi legat de relaţia dintre fermier şi cel care arendează terenul şi legat de obligaţiile privind plata TVA-ului, modul in care se colectează plata TVA-ului, posibilitatea de a compensa, pe viitor, datorii pe care agricultorii le au la stat cu subvenţii pe care statul le datorează agricultorilor şi care, cateodată, sunt in intarziere. Deci sunt cateva lucruri care ţin de o mai bună clarificare şi simplificare a regulamentelor care pot să faciliteze activitatea agricultorilor. Am discutat şi despre cateva chestiuni legate de Minsietrul Mediului, la care incă nu avem răspunsuri complete, cum ar fi, de exemplu, pagubele făcute de animalele sălbatice din domeniile de vanătoare. Aici sigur că administratorii domeniilor de vanătoare au anumite obligaţii, dar trebuie să găsim mijloacele pentru ca aceştia să şi le asume. Şi legat de probleme privind gestiunea apei, preţurile şi costurile privind apa pentru irigaţii, in aşa fel incat să stimulăm, pe viitor, utilizarea irigaţiilor acolo unde acest lucru este posibil. Reporter: Domnule prim-ministru... Dacian Cioloş: Aş vrea să il lăsăm şi pe domnul preşedinte Baciu şi pe domnul ministru să adauge, eventual, cateva lucruri inainte de a răspunde la intrebări. Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din Romania: Bună ziua! Aşa cum spunea şi domnul prim-ministru, au fost subiecte, zic eu, destul de interesante, subiecte care preocupă agricultura romanească, subiecte de actualitate. La foarte multe s-au găsit soluţii aici, in sală. Aşa cum afirma şi dansul, sunt unele la care nu trebuie eforturi financiare pentru a le rezolva, sunt mai mult probleme de proceduri şi de organizare, cum, de altfel, au fost şi foarte multe probleme care au rămas in studiu. La o analiză mai corectă, cu factorii responsabili, in special la cei de la finanţe, şi unde, mă rog, pentru a se rezolva, vor trebui şi cateva proceduri de simplificare a Codului Fiscal, sperăm, in toate cele afirmate astăzi, că vor găsi o soluţie. Primul pas este făcut, prezenţa premierului şi interesul premierului faţă de ceea ce se intamplă in agricultură este deja pentru noi un inceput. Rămane de văzut. Noi, in perioada imediat următoare, aşa cum am stabilit inăuntru, după un anumit grafic, termen, să punem la dispoziţie toate problemele care incă nu şi-au găsit rezolvarea şi, cu factorii de decizie, mă refer la Ministerul Mediului, la Ministerul Finanţelor, chiar la Ministerul Agriculturii, probabil ne vom gandi şi la o mai bună organizare - de acum s-a făcut o istorie cu APIA - să se găsească soluţii pentru ca să nu mai ajungem in situaţia in care am fost anul acesta. Să sperăm că toate vor avea un drum corect şi, pană la apariţia altor probleme, să reuşim să le rezolvăm pe cele existente. Vă mulţumesc. Reporter: Concret, domnule Baciu, ce probleme aveţi acum, la ce aţi cerut rezolvare? Enumeraţi-ne cateva. Laurenţiu Baciu: Domnul prim-ministru vi le-a enumerat. Acelea sunt problemele, cele pe care vi le-a enumerat - cele de fiscalitate, despre secetă s-a discutat, despre Camere Agricole s-a discutat, de Fondul Mutual s-a discutat, despre cadastrare s-a discutat, probleme care sunt de actualitate. Problema plăţilor. A fost un raport al plăţilor de pană acum, in care s-a adus la cunoştinţă situaţia reală de acum. S-a recunoscut cate plăţi mai sunt de făcut. S-a făcut un grafic, s-au făcut promisiuni, intr-un timp relativ scurt, pană la sfarşitul lunii, se vor face plăţile integral. Cam astea au fost problemele. Acelea de mediu, cu distrugerea porcilor, a culturilor de porumb. Aici imi pare rău că nu am avut un răspuns concret, ce a fost trimis, la lege, ca şi cum legea nu este dată tocmai pentru a reglementa o necesitate. Dacă a apărut situaţia asta, normal, se poate modifica, dar eu sper că, şi cu ajutorul premierului şi cu insistenţele noastre la mediu, să intrăm şi acolo in normalitate, unde e un fenomen. E un fenomen, să ştiţi, chiar dacă o să vă dea, aşa, o nuanţă ilară, da, au ajuns porcii să facă concurenţă la secetă in ceea ce inseamnă distrugerea culturilor de porumb. Dacian Cioloş: E vorba de mistreţi. Laurenţiu Baciu: De mistreţi, de porcul mistreţ, da. In sensul ăsta, mă rog, poate că au fost şi puţin scăpate efectivele din mană, dar sper ca Ministerul Mediului, care a fost astăzi la discuţii, poate domnul secretar de stat nu a fost mandatat să dea o soluţie pe moment, dar sperăm că maine, la unitate, o să găsească soluţii pentru a mai diminua din pagubele produse de animalele sălbatice. Reporter: Domnule prim-ministru există o prevedere in Codul Fiscal care se referă la veterani şi care a starnit, am putea spune, o dispută intre dumneavoastră şi domnul Dragnea. Dacian Cioloş: Nu este nicio dispută, nu eu nu am nicio dispută cu nimeni, suntem acuzaţi pe nedrept pentru lucruri care au scăpat, probabil, celor care au elaborat Codul Fiscal şi, in niciun caz, nu e acest guvern cel care a elaborat Codul Fiscal. Noi am elaborat normele de aplicare, dar normele nu pot să rezolve eventuale scăpări sau eventuale probleme care nu au fost clarificate, la vremea respectivă, in Codul Fiscal. Şi, pur şi simplu, am respins ideea că acest guvern, aşa cum s-a spus cu dispreţ faţă de veterani, şi mă surprinde un pic modul ăsta de exprimare, că noi am fi introdus taxe suplimentare sau că am fi pus veteranii să ramburseze nişte bani, sunt nişte prevederi in Codul Fiscal pe care guvernul trebuie să le aplice. Recunosc că sunt acolo nişte aberaţii, aşa cum am mai găsit aberaţii pe care a trebuit să le corectăm intre timp. Cred că trei ori am modificat pană acum Codul Fiscal, tocmai pentru a rezolva anumite probleme care au fost create atunci cand a fost elaborat Codul Fiscal, nu de către acest guvern. Şi am spus că am cerut Ministerului de Finanţe să analizeze inclusiv posibilitatea de a permite, in continuare, veteranilor şi familiilor să plătească impozitul cu deducerile la care are dreptul veteranul, atunci cand clădirile respective sunt folosite pentru locuinţe de familie. Deci, sunt nişte discuţii pe care o să le inceapă Ministerul de Finanţe, să vedem cum rezolvăm, incă o dată, o problemă care nu a fost creată de acest guvern. Dar, aşa cum s-au obişnuit unii să lase, să mineze terenul prin modul cum au clarificat sau nu au clarificat anumite lucruri in anii trecuţi şi să le pună acum pe umerii tehnocraţilor, pentru că e foarte simplu in an electoral, ei, nu o să mai accept lucruri din acestea. Cu calm şi cu argumente o să le explicăm, dar este important ca oamenii să ştie de unde vin problemele. Şi, pe de altă parte, nu doar să spunem de unde vin problemele, dar să le şi rezolvăm. Şi asta am făcut pană acum. Reporter: Cum, prin ordonanţă de urgenţă? Dacian Cioloş: Gata. Cand o să avem propunerile respective formulate, o să vi le punem la dispoziţie. Reporter: Aţi mai discutat intre timp cu domnul Dragnea? Dacian Cioloş: Da? Aveţi şi alte subiecte? Reporter: Da, despre legea care modifică vanzarea terenurilor. Există un draft la Ministerul Agriculturii care prevede că persoanele care cumpără trebuie să fie minim cinci ani rezidente in Romania. Cum vi se pare această lege, care, cumva, ingrădeşte accesul persoanelor străine să cumpere terenuri agricole in Romania? Dacian Cioloş: Eu am cerut, deja este un grup de lucru, inclusiv cu colaboratori de-ai mei de la Cancelarie, cu Ministerul de Finanţe, cu caţiva experţi din mediul economic din Romania, care cunosc situaţia, şi vreau să găsim toate mijloacele prin care vanzarea de terenuri să se facă in aşa fel incat să fie favorizate comunităţile locale in utilizarea terenurilor. Pentru mine, terenul agricol este, intr-adevăr, un bun care se comercializează după nişte reguli europene, dar este şi un patrimoniu naţional, un patrimoniu local pentru comunităţile respective. Şi, aşa cum fac şi alte state membre, respectand regulamentele europene, introduc reguli prin care să se asigure că de această resursă, care este şi un patrimoniu, beneficiază, in primul rand, comunităţii locale şi beneficiază, in primul rand, fermelor familiale. Pentru că depsre asta este vorba şi ăsta este obiectivul nostru. Deci, intr-adevăr, aşa cum fac şi alte state membre, respectand regulamentele europene, vreau să venim cu un cadru mult mai clar şi mai restrictiv in ceea ce priveşte comercializarea terenurilor, restrictiv pentru cei care vor să facă speculă cu terenul agricol şi condiţii mult mai favorabile pentru cei care vor să il foosească pentru dezvoltare locală la nivelul comunităţilor. Dar pentru asta nu este suficientă legislaţie, nu sunt suficiente instituţii, am mai spus-o, e nevoie şi de implicarea onestă a autorităţilor locale şi a primarilor. Pentru că sunt multe cazuri cand comasări, mai mult sau mai puţin artificiale, sunt făcute la nivelul primarilor. Şi ei facilitează apoi comercializarea acestor terenuri către străini. Deci, cred că, in primul rand, avem nevoie de colaborarea primarilor, care ei ar trebui să fie primii care să işi dorească o dezvoltare locală. Sigur, este important ca terenurile să fie cultivate. Dar cred că trebuie să creăm condiţiile pentru ca terenurile să fie cultivate, in primul rand, de localnici. Şi resurse financiare sunt acum şi prin programele de finanţare europene, trebuie să creăm şi legislaţia care să permită lucrul acesta. Şi la asta ne gandim. *** Premierul Dacian Cioloș va participa joi, 4 august, la prima intalnire din seria - In dialog cu fermierii, discuțiile fiind axate pe producătorii de cereale. Dezbaterea va avea loc in Afumați, județul Ilfov. Intre temele ce vor fi abordate se numără subiecte de interes pentru producătorii din sectorul de cereale: seceta şi efectele acesteia, irigațiile, plățile directe, măsuri de investiții și dezvoltare rurală, reforma cercetării agricole, invățămantul agricol, camerele agricole. La dezbatere vor mai participa ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, precum și reprezentanți din conducerea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Agenției de Plăți și Intervenții in Agricultură, Ministerului Finanțelor Publice, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și peste 50 de fermieri, din toate județele din țară. La inceputul dezbaterii vor fi oportunități de imagine, iar la final, vor fi acordate declarații de presă. In perioada următoare vor mai fi organizate și alte intalniri cu agricultorii și fermierii, axate pe alte sectoare importante din domeniu.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro