Gunoierii turci reciclează cultura. Ei au deschis o bibliotecă cu titluri salvate din tomberoane

ianuarie 22, 2018

Ankara, capitala Turciei se poate lăuda cu o bibliotecă inedită. Gunoierii din oraș au întreprins o acțiune aparte. Ei au adunat toate cărțile pe care le-au găsit prin tomberoane, iar când au ajuns să aibă o colecție importantă de titluri, au decis să deschidă o bibliotecă.

În urmă cu ceva timp, oamenii responsabili de curățenia străzilor din Ankara au început să adune cărțile aruncate cu gândul de a construi baza de titluri pentru o nouă bibliotecă publică. Oamenii din oraș au apreciat inițiativa, așa că, în loc să arunce cărțile pe care nu le mai citeau le-au donat direct gunoierilor, salvatori ai culturii.

Inițial, în bibliotecă aveau acces doar angajații de la serviciul de salubritate și familiile lor. Pe măsură ce proiectul cultural a prins rădăcini și a început să stârnească tot mai mult interes, a fost deschis accesul și pentru publicul larg în septembrie 2017, informează CNN.

În prezent, biblioteca are peste 6.000 de titluri care acoperă o arie largă de genuri literare. Cititorii pot găsi și cărți științifice.

 

Foto: Malay Mail Online

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro